Treceți la conținutul principal

De ce ...fix..ea...?


Imi petrec cateva zeci de minute vorbind la casti cu cineva...si uneori tastant printre picurii de ploaie... A trecut si prima mea zi de practica...Ma uit la cainele din curte...care vede lumea altfel, si nu din pricina ca e doar un animal..ci pentru ca e orb...Eu nu as suporta viata cu vreun asemenea defect...si in lucrul acesta m-a depasit, are mai multa putere decat mine...Mi-e dor de Petrosani , de povestea cu ac'ul...poate o voi spune odata...Ascult si o melodie in maghiara...si asta ma duce cu gandul la multe care nu contin tara asta... Mi-amintesc cum eram exclusa de atatea ori cand mi se afla nationalitatea... de cate ori copii mai mari decat mine ma considerau o impostoare si un obiect de incasat lovituri..Insa ma duce cu gandul si la Kibed...la tara...la certurile din fiecare vara...Mi-e dor de tot...dar trebuie sa imi continui drumul pornit... Postez si melodia...desi pun pariu ca nu o va asculta multa lume...dar...stii ce?Asta's eu...nu ma mai prefac... indiferent ca iti place sau nu...

Versurile..pe mine ma duc cu gandul la multe... pe scurt..e vorba de un anumit gand la intrebarea "de ce fix ea?"... Eu insami incerc sa imi gasesc raspunsul la intrebarile astea...De ce o alta "ea" imi i-a locul in multe chestii?... De ce incep sa ma schimb si sa renunt usor la lucruri importante? E doar o etapa?... Si inca ceva...voi ...cei ce ma cunoasteti.... Conteaza ca sunt eu...sau ...alta?...
Etichete:

Comentarii

  1. Anonim12 aprilie 2010 la 16:32

    interesanta melodia!

    RăspundețiȘtergere
  2. otilia12 aprilie 2010 la 21:47

    imi place piesa,dar din pacate nu inteleg prea multe:|
    imi place ideea ..si imi place tare blogu' tau:)

    RăspundețiȘtergere
  3. J.D.12 aprilie 2010 la 23:23

    Multumesc Otilia!... >:D< Chiar ma face sa ma simt bine aprecierea ta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim .Ven...12 aprilie 2010 la 23:32

    Mah sincer nu inteleg nimic din melodie...dar daca pe tine te face fericita >:D<..nush exact ce e cu tine mai nou..ce ai mai patit sau ceva...vad ca ai ajuns in timisoara din nou..si iti e dor de Petrocity...nu stiu ce e in mintea ta...dar sper ca toate sa se aseje si sa faci ce crezi tu si mai ales ce te face fericita...acelasi eu...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...
Un comentariu
Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...
5 comentarii
Citiți mai multe

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...
Un comentariu
Citiți mai multe