J.D.

O zi in care doar citesc. Departe de tehnologie, departe de tot ce va insemna civilizatie. Astept aceeasi fata, cu riduri mai vechi cu exact 70 de ani decat mine. Aceiasi ochi schimbatori , dar unici. Un loc unde vreau sa evadez in fiecare moment cand simt ca lumea e prea plina cu mine in ea...

As putea incepe la fel ca in alte zile cu lucruri de o importanta majora. Azi nu am multe de zis, nici timp de pierdut. Nu imi pot descrie setimentele si asta probabil doar pentru faptul ca sunt foarte confuza. E destul de monoton tot ceea ce se intampla de la o vreme, dar parca mi-e bine, sau poate doar m-am obisnuit si din comoditate nu vreau sa mai fiu eu cea care schimba lucrurile. M-am simtit totusi bine astazi. Cateva momente aveam tot ce imi doream.Insa nu voiam trezirea la realitate. Ma tot gandesc la un singur lucru, daca nu eram la fel , si aici ma refer fizic, din toti oamenii de azi, mai erau macar doi alaturi de mine?

De-a lungul timpului am invatat sa apreciez detaliile. Sa fac din ele puse cap la cap un intreg. La fel insa ca orice lucru, trebuie sa aiba o linie de final , iar dincolo de ea sa nu pasesti, sa nu abuzezi, altfel pierzi din valoarea esentialului. Trebuia sa fie o zi cu totul altfel, insa tocmai ceea ce ador au stricat-o...detaliile... Nu vreau sa ma simt printesa,nici vreun vis de supremitate,ori zeci de duzine de flori. Uneori un intreg buchet de flori imperiale paleste in favoarea unei biete flori de camp si toate doar pentru ca e acolo la momentul potrivit. Vreau doar sa simt ca exist. Iar ca sa intelegi asta nu ai nevoie de multe detalii. Conteaza doar simpla prezenta. Sa te faci placut e o arta...care asa cum spunea cineva, pur si simplu. Da, poate am , acel ceva ce ma face sa ma simt bine si sa ii fac si pe ceilalti sa se simta la fel, sa nu ii sufoc cu probleme mele si sa nu ii intristez, insa ca orice arta, trebuie sa aibe simpatizanti. Nu poti face nimic de unul singur, nu ...

Fusese o zi cel putin ciudata. Insa trecuse fara sa bag prea mult de seama asta. Ma simteam goala pe interior , la fel ca atunci cand seci un suflet de orice sentiment sau speranta. Voiam ca totul sa se termine sau macar sa vina o alta zi... Fara speranta ca maine va fi altfel, stiam prea bine ca nu va fi asa! Aveam nevoie de un zambet si de o ramasita din amintirile mele care ma faceau sa traiesc candva. Mi-am dat seama incet ca toate lucrurile din viata mea se leaga intr-un fel malefic. Parca impotriva mea. Un zambet insemna o anumita persoana, o bancheta a unei masini galbene insemna o cu totul alta fiinta... Masina insasi devenise un prezent.Iar asta incepea sa ma sperie. Ma pune pe ganduri si faptul ca imi spusese candva cineva ca totul are un sens, totul se intampla pentru anumite scopuri. Sunt prea multe coincidente in tot ceea ce se intampla. IAr eu radeam mereu la vorbele astea. Nu le puteam crede sub nici o forma. Faceam azi pasii pe care ii urmam cu o degajare pe care nu o...

M-am intrebat pe langa altii , eu insami de ce ador fluturii... Mi-am gasit incet incet cate un raspuns. Le ador puterea de a infrunta lucrurile desi sunt de o slabiciune rara. Stiu ca o atingere ii poate omori dar isi continua zborul pentru indeplinirea scopurilor bine structurate. Asta e inca un motiv. Au scopuri. Teluri pe care le urmeaza concret si fara a depasi in nici o parte linia ce formeaza drumul. Am inceput sa fac cate un pas spre marginea drumului meu insa.Vad foarte bine prapastia ce urmeaza iar asta nu-mi opreste picioarele sa continue sa lase urme in spate ce vor fi sterse insa curand. Si nu am aripile unui fluture incat sa ma salvez. Nu am prafuri. Nici un fel de prafuri. In nici o cantitate. Nu am momente de fericire turbata. Si nici parte de plante etno-botanice... Desi uneori ma comport ca o mare consumatoare de ele. M-am saturat sa imi conturez fata sub forma unui zambet ce pare atat de natural insa sa imi stapanesc ochii si sa-mi musc buzele pentru ca durerea auto-...

Ma uitam acum cateva minute la o inmormantare in direct. Ce prostie a mai devenit si asta. Jurnalistii exagerau printre frazele lor ce au devenit monotonie in breasla. Aceleasi cuvinte care sa apese intr-un continut cat mai scurt. Fara inima, fara durere , doar simple exagerari prin care voiai sa exprime cine stie ce lacrimi pentru sufletul decedat. Si titlul era '...canta pentru ingeri...' Cata prostie! S-a sinucis, mari credinciosi, sinucigasii nu ajung in rai. Indiferent cat de buni ar fi fost. Nu pot intelege nici de ce merg sute de oameni la inmormantarile personalitatiilor publice. Oameni ce nu au nici in clin nici in maneca nimic cu defunctul. E doar pentru un egoism absurd : "am fost acolo!" Ce conteaza cati oameni sunt la inmormantare? Asa se contorizeza iubirea pentru viata mortului? E enervant sa vezi cum tu ca om ce ii simti lipsa celui care nu mai e , faci un slalom printre cretinii care vor sa se afirme intr-un fel sau altul. Si vezi atatea lacrimi false...

Tot incercam sa nu imi las mintea sa se amestece in ceea ce simt. Pentru prima data dupa mult timp , aveam libertatea de a trai, si de a expira un alt aer fara prea multe explicatii. Aveam parte de incredere si sentimente in acelasi timp. Raneam in schimb oameni pentru care acum ceva vreme in urma as fi facut orice. Mi-e teama sa-mi las slabiciunile la vedere. Mi-e teama sa nu ma folosesc de cele pe care le vad in el. Insa orice ar fi furia, lacrimile si tristetea sunt doar pentru cei care s-au resemnat...

As vrea sa elucidez existenta unor sentimente carora nu le pot intelege explicatia. Am observat de-a lungul timpului ca toti oamenii sunt defapt ca actorii unei piese de teatru jucata cu actori incepatori. Prea simpla pentru a realiza ce e defapt piesa numita viata si prea complexa pentru a fauri o admiratie pura asupra unui alt om. Nu stiu concret daca defapt exista o definitie anume a cuvantului sentiment , sau care e defapt sentimentul pe care il simti atunci cand esti cuprins de un sentiment insa cred ca fiecare si-l face in functie de propriile reguli, de propriile simtiri si de momentele in care traieste. As vrea insa sa imi incalc propriile reguli si sa imi las sentimentele sa evolueze in voie in functie de comportamentele oamenilor din jurul meu. Realizez insa ca toti au anumite scopuri pentru care isi fac prezenta in viata mea. Fiecare in parte ma priveste pe mine ca pe un amic sau ca pe o prada destul de complexa spre fericirea mea , sa zicem... As vrea sa invat sa prind un ...

Unii ar spune doar 'reusite poze' sau poate chiar contrariul, insa realitatea este alta... Acolo sus , e o alta lume. O altfel de viata. Un aer ce nu il simtit decat cu fiecare pas ce te aduce spre varfuri. Iar asta ar trebui sa fie o lectie de viata pentru cei care sunt descurajati de mizerie , nesimtire , iubirea de ambalaj si mult altele. Ar trebui sa inveti cum sa pasesti incet , sigur , calculat , cate un pas in fata celuilalt incat drumul pe care ti-l formezi sub talpi sa se contureze intr-o cale spre ascendenta. Si nimeni nu a spus ca e usor sa ajungi sus. Nici in sens propriu si cu atat mai mult in sens figurat. E o lume prea altfel fata de cum as vrea eu sa o vad. Altfel fata de cum as vrea eu sa fie. Dar ca sa traiesc am de facut doar un singur lucru, fara regrete. Sa ma adaptez nebuniei de cai betonate si monotone. De culori gri si pale in cea mai mare parte. Stiu doar ca indiferent cat de greu ar fi sa ajung acolo in varf, pasii mei nu renunta, eu nu renunt , indife...

Ma cuprinde cate o simtire pe care mi-o doream insa vreau sa o distrug inainte sa devina sentiment. Si am lucruri care imi provoaca temeri marete. Dar imi si arunca o doza de speranta a unui altfel de viitor. Simteam ceea ce imi lipsea de-a lungul vietii mele. Insa eram vulnerabila sa fac aceleasi greseli care aveau urmari nu tocmai placute. Nu conta insa nimic in momentul cand voiam sa il vad. Chiar si pentru cateva minute in care nu aveam sa schimbam mai mult de doua-trei vorbe. Pana sa ma razgandesc , ascultand pur si simplu de ceea ce simteam si ignoram categoria din mine ce sorta binele de rau, m-am vazut pasind spre directia opusa a casei mele , pe mijlocul drumului in orasul uitat de alti pasi necunoscuti de oameni fara griji. Stiam ca trebuia sa imi mentin controlul chiar daca ne imparteam aerul pentru urmatoarele clipe. Am ramas fara aer cand s-a apropiat de mine intr-un mod atat de vechi si uitat de mine, care insa mi-a facut fiecare celula sa intre in repaos. Obrazul meu sim...

E pentru prima data cand nu scriu despre trecutul meu sau oamenii care ii continea. E pentru prima data dupa mult timp cand nu mai simt regret , ofensare sau repulsie. Pentru prima data cand nu a trebuit sa fac primul pas. Si nici drumul pana la blocurile atat de noi acum incat nu le-as fi recunoscut daca nu le stiam insemnatatea de mai demult. Nu mai recunosteam nici sentimentul pe care l-a provocat strangerea de mana si faptul ca prezentul m-a retinut sa plec la amintirile trecutului.. Pentru prima data cand simt ca sunt eu!

Mi-am regretat multe etape din viata. Am trecut insa peste multe sentimente lansand un gol in urma lor. Am pasit de sute de ori peste pasii celor de care imi pasa dar nu aflau niciodata. Formasem cateva cifre si nu as fi vrut sa apas tasta verde niciodata, dar stiam ca sunt nevoita sa o fac. Parca fortata sa o fac. As fi vrut sa opresc timpul si sa nu ii aud de asta data vocea. Stiam ca va fi probabil pentru ultima data cand stiam ca e vocea celui in ochii caruia ma reflect. Vocea alaturi de care am crescut. Alaturi de cea care am invatat sa fiu eu si sa infrunt intreaga lume cu o tarie de nedescris.Vorbeam rece desi patul meu continea deja cateva grame de lichide sarate. Invatasem sa ma prefac foarte bine... As fi vrut sa am acele simturi pe care le aveam acum cativa ani doar cand ii auzeam numele rostite de orice buze necunoscute. L-as fi tinut in brate si nu l-as fi lasat vreodata sa plece... Dar stiam ca pasii lui alaturi de ai mei insemnau insemnari cu sange si rautate. Mana lui...

Am simtit ceva ce nu imi mai explicam. Am lasat doar lucrurile sa decurga dupa voia lor. Si au cazut lin pe o cale simpla si care mi-a lipsit enorm. Pasii erau necunoscuti, altii , noi.. Insa zambetul imi umplea ziua. Ma facea sa rad fara sa inteleg de ce anume. Voiam sa ii simt atingerea, sa cauzez sentimente ciudate pe care voiam sa le sufoc cu orice putere incat sa ramana doar ale mele si sa nu le imprumut nimanui niciodata. Si astea toate doar pentru faptul ca invatasem prea bine ca timpul nu-l poti opri niciodata , mai ales atunci cand e in favoarea unei placeri de-ale tale. A fost o zi care as fi preferat sa dureze de cel putin cateva ori mai mult decat a fost. As fi umplut fiecare secunda insa parca mi-am acumulat atat de mult zambet incat simt ca pot rade cu usurinta fara sa fie ceva fals ce putin o luna intreaga. Am avut azi un trecut, un prezent si un viitor... Nu ma durea nimic ce facea parte din certurile obisnuite de mai inainte, nu imi doream cu desavarsire imbratisarea p...

Destul de dimineata incepe aceasta postare,desi nu imi prea mai pot tine ochii deschisi. Mi-am amintit azi cu placere de banchet, de locurile respective si momentelele placute. Desi a inceput ziua prin somn usor si lung, apoi aere de vedetism si multe alte tonalitati ce nu isi au locul, ziua a fost una de tinut minte. Am primit mesaje si urari de la persoane de la care nu ma asteptam , ori se aflau la mii de kilometrii. Le multumesc tuturor celor care nu au uitat de mine si mai ales celor care au facut asta din inima si sincer. Revin cu update'uri dupa un somn mai lung... Update1: M-am trezit devreme dupa somnul de cateva ore..insa nu foarte placut. M-a lovit melancolia cu o viteza excesiva, si ma gandesc la multe lucruri ce nu isi au rostul. La verile trecute, iubirile mele trecute (si nu sunt decat cat sa le numeri linistit pe o mana), la felul in care ma faceau unii oameni sa ma simt si mai ales, ma acceptau asa cum sunt.. O lume e prea perfecta cu ei toti la fel , asadar sper c...

Stii? Credeam ca odata cu timpul , lucrurile vor fi altfel. Si nu va fi la fel nimic fiindca credeam ca esti o persoana diferita odata ce a fost o absenta intre noi. Nu as fi crezut ca tu ma vei mai face sa plang. As fi jurat ca tu nu ma ranesti, ca tu...pur si simplu simti ceva pentru mine. Ma vrei pe mine asa cum sunt eu, nu fizic , nu material. Doar pe mine... Am vazut insa ca vezi prin mine, vezi un altfel de gen de femeie. Ce seamana cu mine, intr-un fel sau altul chiar daca nu aparent. Iti fac rau poate. Te urasc cu siguranta pentru dezamagiri. Stiu, am facut-o si eu. Am pasit de zeci de ori pe strada pe unde ti-ai lasat imprimati ultimii pasi in viata mea de acum. Am incercat sa fac cumva sa nu te mai vreau, sa nu te mai simt. Sa nu-mi mai amintesc de tine. As fi evitat orice ar fi fost de putinta incat sa te elimin din viata mea. Nu ti-as fi raspuns la dialogul simplu de atunci, si nu te-as mai fi sarutat poate in spatele geamului inclinat ce nu mai exista acum. Speram ca tu sa...

Pentru moment privesc din exterior lumea lor, lumea celor care au cel putin jumatate de secol de viata... Acum cateva secunde am avut un sentiment inexplicabil....O persoana draga mie a venit cu lacrimi in ochi sa'mi spuna doar ca vrea sa mai ajunga in locul in care s-a nascut. "Doar inca o data, Jolly, inca o data!" Stiam ca nu pot sa ii ideplinesc dorinta, insa nu am putut refuza din start. Poate spun un 'nu pot' indiferent acum, iar peste o vreme nu voi mai avea ocazia sa o fac, nu voi mai avea cu cine... Urasc in femeia proasta ce sta in preajma , si nu face nimic. Nu repara , nu isi recladeste amintirea copilariei ei. Pe mine nu ma leaga nimic de locul acela, doar primii mei pasi facuti in viata asta ce i-am facut in iarba curtii acelei case. Pe mine ma leaga doar amintiri ale unei alte vieti, alt stil de trai. Pentru altii insa ar fi trebuit sa insemne copilarie, scapare din cotidian. Era cu totul altfel intreg peisajul in timpul in care eu invatam sa imi ti...

Ma uitam amuzata la persoanele care incearca sa para mai mult decat ar putea oferi in ani de zile. Ma distrez de fiecare data cand vad o fata imbracata sumar care se crede sexy si atat, iar la o discutie stie sa iti spuna 'da' , 'nu' sau , 'aa...stiam...imi sta pe limba'. Oare care a fost insa ultimul lucru care i-a stat pe limba? Pasta de dinti cu siguranta nu... Si eu aveam varsta lor, visam la majorat, la iubiri eterne si evident la cum sa fac sa ma placa cat mai multe persoane. Si pot spune insa ca asta nu contine nimic placut odata ce ai realizat-o. E trist insa sa vezi ca totusi nu evolueaza nimic , decat se dezbraca odata cu vara de ganduri si chiar si de inteligenta minora care se pierdea adesea prin labirintul craniului. Singurul meu gand insa nu e acela de a-i cumpara inteligenta , sau de a ajuta lumea la evoluarea minorelor in doamne, caci m-am prins ca e imposibil, unele specimene sunt pierdute de cat li se da nota de la nastere. Am o mana de oameni ...

Ma simt ciudat in locul pe care acum cateva luni il numeam cel mai bun loc de a trai. Ma simt usor exclusa din lumea care isi urmeaza calea indiferent de prezenta mea. Nu ii mai recunosc pe multi, ca si comportament , sau poate doar eu m-am schimbat. Nu mai stiu decat ca s-au impartit in doua categorii. Cei care le-a fost dor , si cei care nu imi suporta prezenta. Indiferent de ei insa , domiciuliul meu e acesta, iar singurul lucru pierdut pentru moment e in drum spre tara arienilor...