J.D.

Iubeam ploaia... Insa azi o detestam mai mult decat orice. Ma ranea fiecare strop ce ma facea sa ma simt mai aproape de moarte...mai rece... Imi atragea atentia fiecare masina ce trecea, si cautam fara sa realizez cerul negru pe placute albe. Si nu imi acceptam slabiciunea. Nu aveam de gand sa imi recunosc ca era a doua oara cand o pateam. La aproape aceeasi intensitate. Nu imi venea sa cred tot ceea ce se intampla in jurul meu. Cat de departe de mine auzeam fiecare sunet. AVeam doar sfasietura nedescrisa in cuvinte de dupa ce realizezi ca ai pierdut o parte din tine. Faceam pasii rapizi spre el, si nu stiu daca pentru faptul ca voiam sa il vad sau sa mai petrec cateva clipe. Nu as fi vrut sa il indepartez niciodata de mine daca nu voiam sa ii vad culoarea ochilor ce refuzau sa ma priveasca. Nu mai aveam aer ci doar un nod in gat si ochii imbibati in lacrimile ce le urasc atat de mult. Trebuia insa sa plec. Stiam ca eu trebuie sa fac asta. Ma durea fiecare centimetru ce-l pierdeam din ...

In zadar as incerca sa explic ceea ce simt acum. As putea descrie insa stare prin lipsa... Pur si simplu un gol. Si atat. Un vid ce nu are definitie ci doar sentiment. Am o dezamagire completa pentru mine insami pentru slabiciunile pe care mi le las pentru animite persoane. Si as vrea sa le opresc, asa cum as vrea sa nu imi mai ud pielea fetei fara sens. Sunt priceputa la zambete false, multi stiu asta. Am creat imaginea de om fara sentimente, atunci de ce eu nu pot sa ma mint? Ma simt inutila si neinsemnata. Iar unicul lucru pe care vreau sa il fac e sa omor partea din mine ce ma raneste de fiecare data cand o las la suprafata. Vreau sa fiu demonul pe care il descriu, fara sentimente, fara priviri din mila , fara sa ajut pe nimeni niciodata. Vreau sa fiu singura in lumea mea perfecta, asa cum le las impresia multora, fara sa-mi impart simtiri care se vor termina indiferent de ceea ce incerc sa fac sa opresc asta. As opri timpul... dar nu acum..e prea tarziu. L-as fi oprit acum o zi......

Poti intelege sentimentul care te face sa deschizi mai bine ochii dimineata pentru ca realizezi ca nimic nu mai e asa cum le-ai lasat seara precedenta? Nu pentru ca nu mai sunt din punct de vedere fizic acolo, ci doar pentru ca in timp ce dormeai cumva ti-ai schimbat viziunea asupra lor, conceptia asupra importantei lor in viata ta. Totul se transforma in jurul tau, si tu si eu suntem constienti de asta. Si nu ma refer doar la tine, ci incerc sa induc aceasta idee in mintea oricarui om cei citeste lucrurile astea si incearca sa le descifreze... Niciodata nu am tacut atat demult! Si nu stiu daca e bine sau rau. Nu stiu daca ma ascund, sau daca e bine ceea ce fac. Nu imi place! Stiu asta si eu si tu in sinea ta. Oricat as zambi , oricat as incerca sa spun ca totul e in regula lumea e alta cand aud doar scartaitul de roata la capul meu si nu sunt cinci...e doar unul... Ce ma priveste insa la fel de pierdut pe cat il privesc eu. Simte ca nu il mai iubeste nimeni, pentru ca si eu uneori uit...

Nu voi intelege vreodata punctul de vedere al altcuiva... Si nu e vorba de egoism ci pur si simplu, incapacitatea de a accepta si altfel de parere. Renunt de azi la tot ceea ce ma raneste, si ceea ce ma face sa ma simt nefolositoare. Nu vreau sa imi mai plang de mila sau sa inspir sentimentul asta cuiva. Vreau sa simt ca traiesc cu fiecare secunda care trece, chiar daca asta ar insemna sa imi scurtez viata sau sa nu o apreciez la adevarata ei valoare. Si toate astea pentru ca am constatat ca viata mea in sine valoareaza atat de putin in ochii celor pe care ii aveam alaturi. N-am timp de ura, nici de regrete. Vreau doar sa simt cum aerul rece imi atinge plamanii si eu insami imi incalzesc acest aer sa nu imi faca rau... Nu vreau oameni falsi in preajma, nici pe cei ce ma vad ca un obiect sexual. Si chiar daca asta ma va durea, voi sta asteptand sa plec... oricand, oriunde...dar nu aici!

Voiai o postate? Ei bine, o ai... Ma rezum doar la faptul ca te urasc mai mult decat orice ar exista in viata mea. Si unicul motiv pentru care nu te voi mai lasa sa faci parte din prezentul meu e faptul ca viata mea e mai neimportanta pentru tine decat orgoliul tau de om de cacat...

Am observat un lucru... In fata multor oameni, dragostea e doar o alta zi torida,intr-un oras parasit demult, prin care eu ca un strain as pasi cu talpile goale in cautarea altor urme, demult apuse insa. Iar fiecare pas ar lasa arsuri, aproape ca m-ar durea fiecare centimetru parcurs. Insa de te-as gasi nu ne-ar pasa de nimic si cand Soarele ar cobori ar vedea cu dezamagire cat suntem de reci, incalziti doar de haine nefolositoare , fara sa mai simtim nici o atingere. Ne-am indepartat unul de celalalt, ne privim de la prea mare distanta. Sunt prea multe banci goale pe malul celalalt si nici o urma de vreun pas oricat de ars si dureros ar fi. Ne-am ales cai usoare, asfaltate , parcurse de cauciucuri inutile. Fara sa simtim esenta. Copacii ce stau acoperind iarba ce acum nu mai e calcata de picioarele noastre goale nu schiteaza nici un gest. Ne cunosc prea bine povestea. Astazi si copii sunt orbi, nu se bucura de nici o jucarie, nici o imbratisare. Desi la cateva banci distanta e foarte ...

Mi-am auzit ca nu sunt 'zdravana' si nu cred ca avea vreo conotatie sexuala , ci doar se facea o mica reclama a mansardei mele. Cu ferestre mari...deasupra, si palme lipite ca in Titanic de geamul aburit. Nu, nu ma refer la nimic pervers. Desi la asta va ganditi. Scoteam doar in evidenta, umiditatea ridicata din aer, datorita anumitor motive. Iar cel care imi place cel mai mult... Evident , ploaia. Nu sunt emo, serios, nu ma apuc sa-mi cant la vene, si nici nu fac reclama la Gilette, insa e linistitoare, pasionala , si multe alte personificari pe care nu le scriu ca iar va ganditi la alte lucruri , umane ce-i drept, dar prea adolescentine. Si nu pricep de ce, desi uneori probabil ca asta e si prima mea varianta de interpretare. Am si eu douazeci de ani...se intelege... Nu? Ascultam azi ploaia...si-atat. Nimic altceva. Doar sunetul loviturilor de apa ce se loveau de sticla, si respiram greu, sa savurez fiecare moment. Era si mai inainte.S-a oprit insa... din pacate, momentele de...

Au fost zile in care as fi lasat totul doar sa ma apropii de persoana ce insemna miezul universului meu. Am invatat mai apoi ca forta gravitationala are totusi o limita si cu toate ca atrage, respinge in acelasi timp la fel ca magnetismul. Eram total diferiti, un plus cu cu minus care nu se agreau niciodata. Nu aveam multe in comun si a mers o vreme. Pana creierul micut a fost acaparat de sentimentul paranoic de inferioritate si agresiuni verbale ce mai apoi s-au transformat in agresiuni fizice. Nu completez nimic, mi-e mai indiferent sentimentul decat niciodata, caci ranile fizice se vindeca, insa cele psihice provocate de un maniac niciodata. Nu uita dragul meu trecut, un razboi impotriva mea nu il vei castiga niciodata. Insa esti un adversar prea nesemnificativ pentru a continua o lupta pe care stiu ca o castig, prin orice mijloace, caci atunci cand iubire nu mai e, ura e o joaca. Ma dor ranile ce mi le-ai lasat, insa maine vor trece, iar ranitale tale vor ramane. Mi-ai stricat ziua...

Nutreau in mine sentimente irecuperabile. Cu repercursiuni ce vor ramane mereu in amintirea mea. Nu simteam regret, nici ura, nimic rau atata timp cat ma hraneam cu zambetele reale. Desi inca simt un gol in interiorul meu, voi ignora totul, spre un inceput cu tot ceea ce contine el. Pentru ca nimeni din trecut nu vede in mine ceea ce vede un strain. Iar mainile mi se zbarceau de umiditatea pielii, la temperaturi ridicate...ca intr-o amintire verde-nchis la care voiam continuarea, nu finalul...

As incerca fara rost sa leg prea multe cuvinte astazi. Nu am talent in mine, nici inspiratie nici ura... Azi mi-am lasat cuvintele calcate in picioare de sentimente. Fara pic de mila, rautate , respingere sau categoria de simtiri ce erau la mine normale, azi au fost pe planul doi. Am avut o prioritate ce imi intimida simturile, si-mi lasa mirosul ce voiam sa il simt iar...si iar... Era pur si simplu o prelungire a simturilor mele in afara conturului corpului meu. O imbinare de simturi ce crea o atmosfera ce nu voiam sa o las sa fie retinuta de vreun fel de limite stupide. Tot ce voiam e sa prelungesc momentele dincolo de cele 43 de minute...secunde...sau ce or fi fost. Nu am stat sa calculez, n-avea sens. Preferam sa imi infig unghiile mai adanc incat sa rup mostre de placere pura. Iar asta va fi ceva ce nu o voi putea uita vreodata!

Ii urasc pe cei care stiu ce inseamna familie... Si nu e vreo acuzatie adusa cuiva. Doar pur si simplu vreau sa simt cum e sa ai asa ceva. Niciodata nu am recunoscut multe , si am ascuns multe... Mereu era o competitie prosteasca intre mine si cel care ar fi trebuit sa defineasca notiunea de parinte. "esti un antitalent!", "Nu esti in stare de nimic!" erau ultimele lucruri pe care le-am auzit inainte sa simt ca nu-mi mai pot preface zambetul si ochii mei nu mai rezista si au nevoie de apa sarata din abundenta. As fi vrut doar odata in 20 de ani sa recunoasca macar o inclinatie de-a mea spre un anumit lucru... Sa ma sustina cu ceva, sa vada in mine ceea ce fiecare parinte vede in copilul lui indiferent cat de tampit ar fi. Sa aud doar o singura data "bravo", sau "sunt mandru de tine". Am nevoie de sprijin...sau mai degraba aveam atunci cand eram doar un copil si imi asteptam parintele la o sedinta asa cum faceau ceilalti. Asteptam sa vad pe cineva...

E teribil sa nu stii ce simti defapt. Sa nu vrei sa le faci rau celor pe care ii adori si totusi ceva sa te determine sa fi malefica. Urasc sa le las interpretari in mintea fiecaruia, sa ii fac sa creada ceva cu totul altceva decat ceea ce simt cu adevarat, doar de teama de a nu fi calcata in picioare. E diferit fata de tot ceea ce credeam ca va fi. Candva aveam scopuri, teluri de a ma inifltra in amintirea fiecarui om care imi era in preajma,sa ii induc sperante si momente in care credea ca eu as fi fost de ajuns incat fericirea sa se mute in viata lui. Voiam sa fac asta doar pentru ca stiam cum e sa nu ai asa ceva. Vedeam zi de zi cu totul alta parte a vietii, si cautam oameni sa ma inteleaga. Eram in stadiul in care voiam pe cineva alaturi... Acum ii indepartez. Am avut momente in viata cand nu mi-as fi dorit nimic altceva decat sa simt firele verzi si umede ale ierbii pe care le vedeam de la atata indepartare de pe geamul camerei mele. Voiam sa simt ploaia pe pielea mea, sa stau as...

Incurajam un sentiment ce ma inducea intr-o eroare fara sens. Mi-era frica de ceea ce urmeaza insa voiam ca nimic sa nu se mai opreasca vreodata. Era o greseala poate, insa nu ma puteam opri, nu voiam...decat sa simt acea caldura ce nu o cunosteam si nu o mai intalnisem vreodata. Simteam atingeri fine, si ferme in acelasi timp ce-mi cuprindeau parti ale corpului meu caruia incercam sa-i opresc tremuratul... Degeaba ma chinuiam insa, isi continua balansul lin lasandu-si mirosul printre cearceafuri. Se-mbiba din ce in ce mai tare,insa disparea odata cu timpul. Era un necunoscut pentru tot ceea ce ma continea, de parca era pentru prima data cand simt atingerea cuiva... Si voiam mai mult. Fara sa dau vreodata ceva inapoi sau sa mai las si altcuiva. Trebuia insa sa impart lumea. Sa las ceva in urma mea, si mai presus de toate sa nu-mi calc in picioare respectul de sine. Inchideam ochii, incercand sa ma mint si sa prelungesc momentul in care simteam ca intreg corpul imi arde...Tanjeam dupa i...

Sunt momente in monotonia mea cand tot ceea ce vreau e sa imi ascund orice urma si sa le sterg si memoriile celor carora le-ar da prin minte sa ma caute vreodata. Insa exista o parte din mine ce ma determina sa fiu altfel. Sa Invat sa fiu o parte in eul cuiva. Sa ma infiltrez in viata unei persoane ca un parazit. Insa nu in sensul rau al cuvantului. Doar sa creez o dependenta de zambetul meu indiferent cat de stramb e, sa impun un dor de atingerile mele si sa-mi pastrez un loc din memoria si inima fiecarui om. Mare greseala insa. Mereu cineva va avea de suferit. Indiferent ce as face eu. si cat as incerca sa impac toata lumea. Vreau intr-unele din momentele vietii mele sa spun ca am un prieten ce nu asteapta nimic in schimb. Insa nu pot spune asta. Fiecare face un lucru pentru ca asteapta ceva si e extrem de enervant. Unicul motiv ar putea fi doar faptul ca suntem prieteni insa de cele mai multe ori motivul e doar faptul ca intr-un fel sau altul e dependent de o parte din mine ce ii pu...

Nu pot avea inspiratii de alta natura decat cele care imi tot inunda gandurile de la o vreme. As vrea sa existe o cale de a ma lasa rapita din tot ceea ce insemna viata mea in trecut. Am insa o singura exceptie a vietii mele ce reprezinta prezentul acum. Un sngur om ce imi face inima sa simta un val de indragosteala, desi nu ii voi recunoaste asta niciodata, si e posibil sa fie una din marile greseli ale mele. Ma enervez pe mine, ma dezamagesc mai degraba, atunci cand vad ca nu am curajul sa fac ceea ce simt. Sa opresc pasii ce se indeparteaza de mine in acelasi alb ce era al meu candva...Nu pot sa urasc nici rosul acela intens ce e atat de rece si respingator. Mi-am facut curaj...am spus ce voiam sa spun, si apasasem tastele de zeci de ori pana sa o apas pe cea finala. Nu ma simt eliberata insa, ci doar penibila ca am recunoscut o slabiciune. Si va avea efecte cu siguranta. Si nu bune...probabil...Desi evident sper sa nu fie situatia atat de pesimista. Stiu insa ca nu am cum sa fac un...

Am promis ca voi fi mereu acolo, pentru tine si pentru altii. Desi de multe ori nu stiam ce implica asta sau cat de aproape sau departe era 'acolo'ul' respectiv. Nu am cerut niciodata decat sa fi sincer, sa fi tu. Desi acel pronume se schimba in functie de ani, timp si perioada. Candva as fi crezut ca va fi aceeasi persoana , vesnica si unica ce poate sa imi transforme lacrimile in zambet si zambetul in ras. Am vazut insa si sensul invers al acestor stari tot din pricina aceleiasi persoane. Era o vreme cand adormeam mai repede si voiam sa adorm mai mult, sa pierd din timpul ce ma despartea de zambete si realitati, acum insa e total diferit. Stau treaza cat mai mult, sa nu dorm, sa nu pierd nimic din realitatea dura ce o vad pe zi ce trece. Nu vreau sa imi pierd viata dormind, si nici motive de zambet real nu am decat secventat. Si nu esti tu acel ce mi le provoci. Nu as fi crezut niciodata ca altcineva va reusi sa ma faca sa trec peste ceea ce simteam. Nu credeam nici ca tu...

A fost destul de dezamagitor incat sa imi iau confirmarea ca mereu voi avea prieteni si oameni alaturi de mine atunci cand nu am nici o nevoie de ei. Adica atunci cand nu am probleme. M-am convins de asta atunci cand nu-mi venea sa cred ceea ce citesc. Ma obisnuisem cu faptul ca eu eram de vina pentru tot , insa nu ma mai pot ascunde atunci cand fug defapt de mine. Nimeni nu spune ce simte si asta ma enerveaza la culme. Eu sunt nebuna? OK! Accept asta, dar tu nu ai probleme? E bine sa ai prieteni atunci cand totul nu necesita interventie si rabdare nu-i asa?Cand sunt in perfecta stare , va am pe toti , nici timp sa va impac nu am , insa cand am probleme unde e toata lumea? Montezi placi de rigips, sau ai programe stabilite, orice altceva de facut nu? Nu am cum sa cer sa-mi fie alaturi persoane care nu ma cunosc, am nevoie de cei care ma stiu , as pierde prea mult timp sa povestesc intamplari de-a lungul a catorva ani , si nici asa nu va intelege de ce sunt in starea asta. Insa tu, cel...

Trecuse ceva timp si nu am avut timpul necesar unei postari mai ample, insa a fost o zi asa cum nu mai fusesera de mult in viata mea cea in care aveam un prezent care ma facea sa zambesc. Era unicul moment cand nu ma gandeam la nimic, decat la cum as putea mentine prezentul mai mult timp in aceeasi ipostaza.Puteam sa fiu eu, asa cum eram fara comportamentele bizare cu care ii obisnuisem pe toti. Fara ca mai apoi sa urmeze vreo acuzatie, sau vreo privire mai ciudata. Am sa profit din plin de fiecare clipa de viata in prezent, imi place...si multumesc acelui rosu'nchis...

Adica in tradurere, din doua rele alegi raul care e mai putin. Un bun concept daca e sa calculam tot ceea ce se intampla in jurul nostru. Intotdeauna o mare slabiciune de-a mea era faptul ca ii ajutam pe ceilalti. Si mereu eu eram cea care ramanea sa se enerveze fara motiv sau sa fi vrut sa nu fi ajutat niciodata pe cineva. N-avea nici un folos dupa ce imi auzeam aceleasi acuzatii, si critici ca fac asta din mila, desi nu cred ca avea de-a face cu sentimentul asta de superioritate sau inferioritate. Era pur si simplu un ajutor... Dar, nu poti ajuta orice prost, pentru ca va crede ca te crezi mai bun decat el si i-a asta ca pe jignire. Regret insa ca unul din categoria asta de persoane e cineva care era foarte important pentru viata mea. Insa mi-am dat seama ca ma minteam intr-una cand spuneam ca totul e doar inchipuirea mea. Ajunsesem sa cred ca eu am o problema grava cu mine insami. Si asta avea multe consecinte negative. SI unica vina o am eu, ma obisnuisem sa traiesc asa...fara sa ...

Imi parea totul atat de strain azi. Festivalul de doi bani, cultura de acolo si adunatura de oameni stupizi la un mic in grup. Pana si la mancare e efectul de turma si gelozia intre ei , pe motiv de care mananca mai mult si mai scump. Stupid! In alta ordine de idei insa am avut noroc cu un vechi prieten care imi salvase ziua din harababura ce devenise. Ca de obicei ajusesem cu mult dupa timpul in care spuneam ca voi ajunge, dar banuiesc ca s-a obisnuit deja cu lipsa mea de punctualitate. Ii multumesc pentru faptul ca azi mi-a fost alaturi si ma facea sa rad de fiecare data cand aveam privirea de om trist , prost si suparat. Am evadat la un moment dat din spatele celor doua prietene care nu ne mai observau prezenta, cu siguranta nu au observat nici absenta noastra. Am ramas in asteptarea unei plimbari mai civilizate pe scarile bisericii , in intuneric fara sa intindem o mana (eram pe ultimele trepte, deci eram prea sus) poate faceam un ban cinstit pe timp de criza de la altii mai cu mil...

Descifrarea gandurilor lor dureaza prea mult pentru viata mea. Nici zambetele celor care imi sunt in preajma nu ma mai determina sa schitez si eu un zambet. Cei pe care ii consider prieteni , sunt doar orbi sau ii consider eu degeaba? Nici unul nu observa ca defapt chiar am si eu sentimente si nu doar accept acuzatii si nu mereu am o vina? Fi sigur , tu, cel care ma acuzi... ca mi-as omori sentimentele fara regret. Oricum par de neinvins de ele in ochii tai! Ce rost are sa imi continui rolul din moment ce si atunci cand nu mai rezist nici macar un pas , tu ai impresia ca e un text ce ma determina sa merg mai departe, doar o prefacatorie de slabiciune. Nu am voie sa am asa ceva asa-i? Trebuie sa fiu perfecta in viziunea ta. Nu am voie sa te dezamagesc. In nici un fel. Trebuie sa trec de tot si toate fara resentimente. Cand sunt eu, in gandurile tale nu am voie sa renunt. E o crima daca eu renunt. Voi deveni brusc un nimeni... Si nu ai accepta asta niciodata. Da...ai ghicit, ma cunosti s...

"Nu te doare". Atat auzeam din vocea cunoscuta a copilariei mele. Repetata obsedant in mintea mea pentru a ma impinge spre distantare definitiva. Ma convingeam pe mine insami ca totul e irecuperabil.Nu mai am ce salva din tot ceea ce fusese candva. Eram o cu totul alta persoana in ochii ce ma urau enorm de mult acum. Maturizarea l-a lovit cu totul altfel, a acaparat prefacatorie, ura si vinovatie insa fara sa dea in schimb decat tot ceea ce avea bun in el. Urasc faptul ca ma vede in halul acesta, il detest pentru ca ma crede cel mai rau lucru din viata lui si nu a apreciat niciodata nimic din ceea ce facusem vreodata. Imi urasc slabiciunile si urasc fiecare secunda care trece atat de dificil. Vreau doar sa plec, desi va fi mult mai greu ca prima oara, pe aceleasi drumuri ce trebuie sa le urmez... De la capat... Chiar daca plecarea mea acum va insemna sa distrug din nou sperante.Imi pare rau...