J.D.

Nu stiu concret cat e ceasul acum... nici macar notiunea timpului nu mi se mai pare esentiala pentru un trai linistit pe care mi l-am dorit demult. Ma simt altfel de la o vreme, linistita fara sa plang necontrolat sau sa imi caut alinarea in bratele cuiva. Oricum lumea are interese, nu vreau sa am de platit multe inapoi unor maini ce ma strang in brate probabil din dorinta sexuala pentru cat pielea mea nu devine leita cu al unui shar-pei. Incet si instinctiv devin ca el... fara regrete se pare. Cel mai bun prieten al meu imi pare doar linistea pura, iar unica fericire se revarsa in cateva momente fara durere ametite de alcool pe care corpul meu si-l imprima deja ca pe ceva vital. Urasc paharele , au capacitatea unui lichid insuficient cat sa ma faca sa uit de tot ce e in jurul meu. M-am plictisit de fata pe care trebuie sa o afisez in fiecare moment in care depasesc pragul casei , pardon , caselor mele pe care niciodata nu le pot numi 'acasa'. Nici nu stiu daca am avut vre...

Era inutila orice discutie superficiala. Mintea mea era cu siguranta in alta parte. Am sentimentele diluate de ultimul strop de bere pe care l-am baut, probabil in amintirea unui ultim vin ascuns in mod miraculos. Imi placea sa vorbesc intr-un mod plin de subinteles, dar parca si asta m-a plictisit atunci cand fiecare interpreteaza ceva anume dupa bunul sau plac... Aveam vremuri cand nu ma simteam umana, acum daca pun totul cap la cap,observ ca sunt mai umana decat multi care se cred milostivi. Sunt multi care-mi spun ca nu am sentimente... Oare e asa? Am fost oare ranita vreodata de vreun suflet caruia ii daruiam totul? Da...Am fost, si nu odata, insa daca as da timpul inapoi, ar fi la fel... As trai aceleasi simtiri, as vedea acelasi cladiri care mi-ar strani amintiri frumoase, si as visa acelasi sperante fumate din tigari la bucata pentru un zambet. Timpul arde fara mila zi dupa zi din viata mea, iar amintirile din ce in ce mai multe zgarie fara urma de vindecare materia mea cenusie...

M-am trezit cu un sentiment ciudat, pe care nu prea il pot explica in mod logic. Ma simt de parca nu sunt acasa si nu ma refer fizic, ci pur si simplu simt ca trupeste sunt acasa iar o parte din suflet e plecata departe fara sa aibe vreun gand de revenire inapoi in ingradirea trupeasca. M-am uitat peste cateva lucruri candva importante pentru mine si se pare ca inca au ramas destul de dureroase. Am una din zilele pe care le aveam acum vreo trei ani cand bifam cate o zi in calendar. Ca un fel de countdown, acum insa care e finalul? Hmm... ciudat, dar imi place. Ma simt copil. Ma duc sa scriu, sa fac fotografii si stau deasupra tuturor celor din oras fara ca cineva sa incerce sa ma salveze disperat azi... I can't be who you are!...

Nu! In nici un caz nu voi renunta la visele mele. Voi fura ata de speranta, un ghem plin doar al meu pe care-l impletesc de fiecare data cand strainul meu anonim imi rupe bucata de suflet pentru propria placere sadica. Ce mai poti rupe? N-ai nici macar o zi de munca pentru a-mi amaneta restul sentimentelor. Ia-le! Sunt ale tale pentru totdeauna. Pastreazati-le in punga vietii tale si intareste-i capatul oricat. Voi alerga in urma ta pana te voi calca strasnic pe tine in picioare pentru fiecare sentiment de neliniste pe care mi l-ai creat. Sunt eu, aceeasi fata ciudata deghizata in haine de om normal. Imi imbrac insa uneori in fata oglinzii aceeasi pantaloni negrii largi, si camasa mea pe care o adorai, ti-am gasit si sapca neagra pe care ti-am decolorat-o prima data cand am invatat sa spal la noua masina de spalat. Cat radeam atunci! Aminteste-ti strainule. Fura-mi praful de pe aripi si te voi lasa fara polen... insa fiind o floare moarta inainte de termen, iar tu bondar prapadit pariz...