Drum...bun..

Sunetul rotiilor de tren imi inunda cu usurinta urechiile...iar linistea din tren si temerea din mine mi-aminteste in fiecare secunda destinatia... Ajunsesem acasa la limita... cu nici 20 de minute inainte de plecarea spre gara... iar tata se alinta ca un copil de cel mult clasa a 4-a printre tufele ornamentale din centru evitandu-ma de parca era un joc de-a v-ati ascunselea in familie... Dar eu si mama ne urmam drumul la gara... si nu as fi vrut sa o port singura printre atatia oameni care nu au altceva de facut decat sa traiasca prin scandaluri si sa se hraneasca cu temerea oamenilor slabi...bineinteles...ei umbland in haita si atacand doar oameni singuratici...Tata ne urmarea...probabil ca in vremurile bune ale mamei din timpul locului ei de munca...se pare ca inca ii placea lui tata ascunzisurile printre dulapuri doar ca acum era in oras...si nu intr-o magazie... Se pare ca nici pana acum nu s-a maturizat..Si asta ma duce cu gandul la altcineva...
Care insa sper sa o faca inainte sa nu fie prea tarziu...Coborasem de data asta pentru ultima data scarile tablate ale pasarelei... Si am ajuns sa vad liniile de tren periculos de
aproape... As fi dat aproape orice sa ma intorc inapoi, sau sa stiu ca destinatia e doar o banca verde veche sau o cafea cu 1 leu la pahar de plastic... Insa biletul albastru imi confirma data...destinatia...si ora care se apropia chinuitor...
Mare mi-a fost mirarea sa vad patru persoane care se apropiau de mine... si ma priveau ciudat... Grasu cu zambetul larg...Diana...Tanase care radea mai mereu..si Aleks... venisera in gara... nu stiu cu cata placere...si nici din a cui initiativainsa... a insemnat mult pentru mine... Am putut sa le spun doar "ai grija de tine" caci de mai mult nu voiam sa aud...ma simteam de parca plecam si nu stiam cand ma intorc...stiam doar ce ma asteapta si nu e deloc placut... As fi vrut sa nu fi fost singura acum aici... asteptand sa treaca timpul mai repede decat orice... dar...n-aveam de ales...Am avut deja-vu'uri ciudate in momentul in care cateva secunde nu eram singura in tren... Se-auzea insa sunetul de plecare al trenului...iar ei ramaneau in urma...impreuna cu mama... Trenul era deja in miscare...si nu in mult timp...inca doi oameni isi fluturau mainile sa ma salute putin mai departe de locul unde stateam cu ei... George si Cosmin se agitau si ma faceau sa zambesc cand imi faceau cu mana...si as fi vrut sa lungesc acele cateva secunde cat i-am vazut... Am o presimtire rea in legatura cu tot ce ma asteapta acum...si mi-e o teama enorma... si nu stiu daca tot ceea ce s-a intamplat acum seara a fost facuta din interes sau pentru simplu fapt ca eu ca persoana insemn ceva... Oricum...O respect pe mama ca rezista la tot...
Le multumesc tuturor pentru ziua toata...plimbarea de azi...Pufuletii de pe iarba si chiar si racorii apei de azi... aparitiile lor...si in special faptului ca ma sustin...si am un regret enorm pentru ca plec, dar un motiv in plus sa ma intorc..
Iar pe tata?... Pentru copilariile lui?...Nu am sa il iert niciodata!