J.D.

Am revenit pe meleagurile orasului care mi-a nenorocit viata la propriu. Hmm si nu mai puteam de dor.. De dorul zilelor in care o secunda de liniste e mare lucru , unde bronzul te poate prinde doar printre betoanele fierbinti si gaurite incat sa nu uiti in ce tara esti totusi, unde ca sa traiesti bine iti pui un anunt la matrimonialele zilelor noastre, unde prostitutia e legala sub forma " ofer clipe de extaz domnilor generosi". Hai serios? Nu pot manca linistita daca nu am parte de extazul infect al unor terminate cu gura plina care mai apoi se dau dive in spatele unor ochelari de soare scumpi pentru care a oferit cateva saptamani de extaz prost continuu. Mi-e sila de lumea in care traiesc, de gandurile tuturor proastelor pe care le vad pe drum care cred ca un sfarc la vedere si un crac gol care e privit de douazeci de onanisti in drum spre casa fac viata mai frumoasa. Sa nu uit si faptul ca ma dispera si cei fara inspiratie , care copiaza esenta schimband doar ordinea cuvin...

A mai trecut un an... si nu e revelionul la fel cum nu ma refer la imbatranirea mea, ci e doar inca un an de cand am sarutat buzele pe care le visam pe atunci in fiecare minut al vietii mele... Fara nici un raspuns , nici un gest , doar un sarut si restul lasat in voia sortii... asa incepuse povestea primei mele iubiri.... Ciudat e insa ca in piept imi mai bate inima , sufletul meu se vindeca pe zi ce trece tot mai mult, iar ranile si ura dispare , lasand in urma dar amintirile frumoase legate de tot ceea ce am trait pe atunci cu demonul meu perfect. Se pare ca timpul chiar vindeca orice rana , acum citindu-mi jurnalul nu-i simt ura pe care o aveam si dorinta arzatoare de a-l vedea mort , ci vreau sa il stiu in siguranta , fericit si urmandu-si visele pe care nu a avut ocazia sa si le implineasca atunci cand ne imparteam viata. Mi-am petrecut prea mult timp incercand sa-l uit, incercand sa-l exclud din viata mea, insa in timp a plecat de bunavoie, s-a intors de aceeasi bunavoie , insa ...

In acelasi timp in care cunoscutii mei fac pe indiferentii si afiseaza fata de om care nu poate fi ranit niciodata , mie mi-a ajuns. La ce dracu sa tot rad aiurea cand defapt imi vine sa urlu sa ma descarc, de ce sa tot spun ca sunt bine atunci cand vreau sa ajung odata acasa , sa ascult muzica , sa imi pun un pahar de bere si sa ma gandesc la tot si toate? Zi-mi un singur lucru la care m-a ajutat sa ma prefac in fetitza cu viata perfecta in toti anii care au trecut? La ce m-au ajutat privirile celor cu care beam o cafea la pahar de plastic candva iar cand veneam in vacante ma ocoleau crezand ca beau doar martini cu masline verzi mereu. De ce? Pentru ca m-am mutat in alt oras si incerc sa fac ceva cu cacatul asta de viata? Cati au avut curajul sa o faca? Mai bine de jumatate din cei care imi erau prieteni vor fi la acelasi nivel , in acelasi loc , doar mai batrani la fata si mai plictisiti de viata si cu nici o urma de speranta la un viitor mai bun. Si cate sfaturi am auzit de-a lungu...

Din plictiseala ce nu face omul? Mi-a ajuns pana peste cap toate prostiile cu facebook-ul si site-uri de socializare , asa ca m-am intors la vechea pasiune. Imi place sa calatoresc, si avand in vedere ca toata lumea se plimba la Milano , Paris , Londra etc. am cautat alte locuri mai putin cunoscute , pe placul meu pentru a le introduce in lista de viitoare vizitari. Eh..hai sa va dezvalui cateva. 1 .Aokigahara . Probabil nu ati auzit de asta nicidoata. Cine ar zice ca "Padurea spanzuratilor" pe care unii din noi au citit-o , exista si in realitate? Ei bine, Aokigahara este aceasta. Situata la 100 de km de Tokyo ,  ascunsa bine in apropierea de muntele Fuji (Japonia), acest loc , numit si Jukai , sau "Marea de Copaci" ascunde in frumusetea ei aparent agonia ultimelor secunde de viata a zecilor de morti care i-au pasat insasi viata lor crengilor care i-au ajutat sa moara.    Aokigahara este atât de densă încât lumina soarelui pătrunde cu mare dificultate. Mulţi o...

M-a inghitit trecutul astazi. Mi-a infulecat mainile, trupul intreg apoi mintea si reactiile. Mi-am promis mie insami ca nu mai mint si mai ales , ca nu ma mai mint pe mine. A fost groaznic. Insa eu sunt cea puternica din tot ce se intampla , eu rezist in orasul care m-a distrus , eu ma intorc mai des in orasul care mi-a creat vise si m-a crescut, eu dorm mai des in patul care imi absorbea fiecare lacrima. Nu fug de toate astea, si asta am facut si azi. A fost prima data cand am vizitat locurile in care mi-am visat pentru prima data visul de familie. Drumul mi-a inceput de la gara...acolo unde prima data nici nu stiam incotro sa ma indrept insa trebuia sa imi iau viata in piept singura. Cat de greu putea sa fie sa gasesti o catedrala cu acoperis verde? (prost gust pentru o cladire). Mi-am continuat plimbarea pe marginea raului , trecand pe langa podul de langa casa si uitandu-ma la banca pe care facusem pozele cu parul meu rosu. Am trecut si prin parcul unde invatasem ca stau cei car...