Cu ochii deschisi!...

Iar dimineata... desi e orasul care credeam ca imi va oferi mai multe oportunitati inca am lucruri care estompeaza fiecare cale de iesire din cotidian...Dar am inteles faptul ca daca as fi ramas acasa, nu s-ar fi schimbat nimic...Ma tot gandeam de ce unii oameni promit lucruri de care nu se vor tine niciodata, trec zile...odata cu ele trec si anumite sperante care la un moment dat iti luau respiratia de emotie...sau durere...Si singurul lucru care il stiu acum... e ca indiferent de cei ce i-am iubit...sau inca ii iubesc... fie ca sunt langa mine sau nu... E randul meu sa plec, sa las totul in urma...Si sa-mi ascund sentimentele care sunt doar slabiciuni ce te fac un ratat in fata omului caruia nu ii pasa de nimic decat de el insusi...
Lasa teoriile la o parte... e timpul sa plec...la practica din nou... De parca ar ajuta la ceva....

Si inca ceva..fara vreo jignire la regnul masculin...

Sau vreo anumita conotatie... A nu se intelege gresit !! Iubesc 'chestiile' astea aducatoare de durere... sperante si sentimente ciudate... Recunoscand totodata ca tot ei...te pot duce pe culmile fericiirii...E doar amuzanta si..poate putin dedicata unora din viata mea...pentru motivele in care habar nu au ce fac...si aleg decizii fara sa se gandeasca la consecinte:

O veche melodie pe care o ascultam in anumite situatii...Unii se simt :)...

PS. Sper ca nimeni sa nu se simta jignit sau sa interpreteze altfel ceea ce am postat... b'Bye

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda... și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Citiți mai multe

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...

Citiți mai multe

J.D.

Faceți căutări pe acest blog