J.D.

.. .Aproape ca m-apuca rasul...de cat de melodramatica am devenit... si ce am ajuns sa fac... si cati oameni am ajuns sa ranesc... si imi vine inca sa ma ridic din patul in care am adormit de atatea ori razand cu acelasi 'el' care m-a facut sa uit de tot ce insemnau decibeli ridicati si aburi de alcool... ma simt atat de aiurea...de ciudat si vinovata...pentru ce am devenit... As vrea sa las trecutul in urma si sa realizez ca tu esti cel care ma apreciezi asa cum sunt... sa simt ca nu vrei sa ma vezi niciodata plangand... ca m-ai tine in brate de fiecare data cand am probleme si sa aud aceleasi vorbe cand imi spuneai ca totul va fi bine... si as mai zice multe...dar sunt in pierdere de timp catre a face greseala vietii mele...si nu merit iertare... sa stii ca vei fi mereu ceva special pentru mine si imi vei lipsi in fiecare seara cand nu voi mai avea curajul sa te aud....dar... meriti ceva mai bun...

...Sti ca as fi vrut azi sa fie putin altfel?...defapt trebuia...sa fie...altfel... Dar oricum... fulgii de zapada de azi au conturat zambetul pe fata ta si mi-a fost de ajuns... insa nu aveam cheful necesar sa mai ascult aceleasi discutii filozofice...preferam sa ma creada ei toti un om ratat...un nimeni... si stii?...inca ma gandesc...ce se ascunde in mintea ta...in mintea lor...in mintea lui...si-a ratatului sclipitor care nu isi poate recunoaste viata reala desi o traieste de mai bine de 20 de ani... si stiu ca poate chiar de maine nu voi mai fi la fel pentru nimeni...dar stii si tu la fel de bine ca doar eu voi avea o strada asflaltata...marcata de mine...si doar a mea..catre mintea si inima ta...

Mi-am dat seama că nu mă pot increde nici in omul ce dimineaţa apare lângă mine…acelaşi in fiecare zi…şi am văzut că nimic nu se rezolvă de la sine…nici vreo figurantă ce-şi ţine de geanta de firma cu doua degete, descentrată pe tocuri nu apare in faţa casei in care stau temporar…până mâine…sau poimâine …dacă mai pot salva ceva hârtii… M-am săturat să plec lăsându-mi sentimentele in urmă , să vină pe jos in ploaie desculţe când eu am plecat inainte de grabă aproape cu viteza luminii pe care voiam cu orice preţ s-o apuc…să vad ce-i dincolo de ea… Un iaurt intr-o cutie albastră e tot ce mi-a rămas comestibil până intr-o zi..cine ştie care ori cât de apropiata e…şi mă ingrozeşte gândul să devin devoratoare de speranţe…vise sau mai bine temeri…pe astea le are oricine…nu aş mai tânji de foame…cu toţii ne temem de ceva!...de arahnoide, şerpi sau certuri inutile…Şi eu mă tem de vest…de noile şosele pe care nu voi avea cum să le pavez…De singurătatea pe care o voi aborda in curând mă tem c...

A trecut o altă zi...şi clipa plecării se apropia atât de repedere încât nici nu putea măcar pentru o clipă să oprească timpul... Ştia insă că nimic din ce ar putea face nu ar schimba drumul pe care el trebuia să-l urmeze... Nu putea plânge...şi nu avea multe lacrimi...dar ştia că o singură lacrimă dura câteva momente până cădea pe pământ lângă picioarele lui...mai pierdea clipe ce le-ar putea petrece cu bune si rele alături de el... Îsi dădea seama că va plati enorm pentru fiecare îmbraţişare şi ştia că va veni clipa în care fiecare privire în plus făcută acum va durea îngrozitor mâine... Se trezi alături de el in crunta zi a plecării...cu cateva clipe inainte ca el să deschida ochii...îl privea bucuroasă de faptul că era incă lângă ea dar plină de regret amintindu-şi că în interiorul ambalajului băiatului pe care-l iubeşte ,se ascunde acum un suflet de bărbat schimbat...puţin maturizat... Ştia că în momentul în care îsi deschide ochii o va face poate pentru ultima data...L-a at...

Poţi să gândeşti că e plăcut să obţii lucruri scumpe intr-o fracţiune de secundă…şi să fi mai proprietar pe lucruri de valoare cu cât faci câte un pas mai departe de locul in sine unde ai găsit obiectul… Insă pierzi o valoare mult mai mare decât cea pe care o ai temporar…tu necunoscutule… Şi nu cea materială…căci pe lângă materia cenuşie pe care nu ai avut-o niciodată…poate doar in proporţii esenţiale de supravieţuire…pierzi moralitate….şi uiţi că valoarea e până mâine când totul de ieri e vechi iar ce azi e in trend până mâine….şi strălucirea de azi e până la aşezarea primului strat de praf…aşa cum imi amintea un vechi prieten…şi nu uita că şi praful e făcut din particule ce zgârie…şi face dare adânci…şi goluri ce nu le poti umple… Eşti implinit …fericit..şi râzi acum…cu materiale cumpărate practic de altcineva…nu-i aşa?...Dar stai şi gândeşte-te o clipă…când mâine s-a terminat resursa..şi rămâi fără nimic în buzunare sau stai inca în case închiriate pe încredere…şi când vezi că tot c...

… Si parea a fi o altfel de zi…Iar speranta aceluiasi sunet de dimineata sfasia acum carnea frageda a mainii care ajuta de fiecare data din pacate…si ultima fraza pe care spera sa o auda era doar “regret ca am stat 2 ani jumate’ cu o curva”… Mirosea a carne arsa …si nu stia de ce… Secundele care ramasesera din anul ce o facea copila se scurgeau cu o viteza de neatins… Nu voia sa parcurga calea stramta catre casele de colonie gri si singuratice…voia doar sa simta ca cineva e acolo doar pentru ea…sa insiste…sa-i demonstreze…sa ii arate ca e totul…pana la “jurnalul…”… dureros nu?...promitea insa ca totul va recurge la normal…jurnalul va arde…amintirile vor disparea…prostia din capul ei disparea…si mila pe care o avea pentru fiecare om pe ca-l credeam altfel n-avea sa o mai raneasca inca o data… Si doare ca ar fi facut orice pentru fata cu care candva avusese conflicte…ar fi avut grija de ea pentru ca stia ce inseamna sa tanjesti simplu doar la mancarea calda …si la o imbratisare sincera...