Gand la inceput de'aprilie...

Nu ma pot decide ce sa fac cu viata mea... As pleca din orasul in care sunt acum si nu m-as intoarce niciodata... as schimba insa de multe ori macazul in momentul in care trenul merge in directia opusa a locului meu natal... As vrea sa urlu tare cat sa rasune in urechiile tuturor sa ma descarc...sa pot spune ce simt in sinea mea...fara sa-mi fie teama de esec...dar in urma cu cateva zile am avut o confirmare dureroasa prin faptul ca in vremurile de acum curvele inving totul... Nu mai conteaza sentimente, realizari, chinuri ... atunci cand in raza ta de actiune se afla femei naive dornice de aventuri... Sincer am momente cand as vrea sa fiu ca ele... doar sa nu mai stau pe acelasi covor si sa-l imbib de ape sarate care curg fara rost...Sa stiu ca azi telefonul imi suna si sa nu imi pese de ziua de maine sau de cea de ieri... Si totusi pe langa oamenii pe care ii deranjez...exista unii pe care sper sa ii pot numi prieteni si peste ani de absenta...Le multumesc celor care azi m-au facut sa rad..ce m-au tinut in brate si mi-au demonstrat ca poate absenta mea raneste...desi cred de multe ori contrariul... Nu vreau sa devin melancolica si nici sa fiu adepta curentului emo... insa... m-am saturat sa rad fara sens cand defapt as vrea sa existe doar o zi in care sa spun tot ce am acumulat de-a lungul timpului in mine... dar e prea mult timp ce ar trebui sa il restrang in cateva fraze care sa nu plictiseasca, sa nu aduca tristete...si sa nu devin paranoica ... si nimeni nu are atata rabdare sa asculte..si sincer..de ce as umple mintea prietenilor mei cu porcarii....asadar sper ca si maine sa fie o zi in care sa uit...macar pentru cateva ore... tot ce ma asteapta... si as vrea sa am imposibila certitudine ca tot ceea ce fac...are un sens... Sa existe cineva acolo care in sinea lui sa aprecieze stradania mea... sa se bucure sincer pentru mine... si sa am o mana care ma ridica oricand atunci cand simt ca solul imi joaca feste... Dar uneori e mai important ca atunci cand ai cazut...toti sa te lase sa cazi uitandu-se la tine...nu sa te ridice cineva... Prefer sa ma lase sa alunec...sa ma lovesc...sa vad realitatea... incat sa o pot lua de la inceput pe cai mai bune.... As vrea doar ca atunci cand am cazut...cineva sa se lase jos...langa mine....si sa ma stanga in brate ferm zicandu-mi doar atat : "nu esti singura...si totul va fi bine!"...si totul sa fie doar din bunatate, nu mila sau faptul ca ma cunoaste inca din copilarie...
Iar daca totul se clarifica intr-o relitate sumbra... imi voi desparti eu insami trupul de minte... si imi voi spune singura intr-una orice imi va fi necesar sa nu ma las invinsa... pentru ca cineva la randul lui trebuie ajutat sa treaca peste multe.... si orice ar fi sa-i inveti ca indiferent de azi...oricum in cateva ore va deveni un 'ieri' si va trece totul...iar cel mai important lucru e sa repeti mereu...atat lor cat si tie :"Zambeste!... Cineva acolo sus...te iubeste!!.....