J.D.

Ultima ora. Ultimele secunde ce le mai simt fara agitatia de sfarsit de an. Ma simt ca un pacient de la reanimare ce-si numara secundele pana la moarte. Nu sunt negativista,dar pur si simplu nu ma pot bucura de faptul ca imbatranesc. Nu ma pot simti bine cand imi dau seama ca nu am realizat destul in anul ce-a trecut. Jumatate de glob e deja in 2011, eu inca alerg de tot ce pot sa raman in trecut, macar inca putin. Nu-mi place deloc. Si nu vreau s-aud secundele descrescatoare urmate de false artificii. Omenire, trezeste-te! Te bucuri de propria pierire!

Imi faceam loc prin zapada si ascultam o melodie plina de amintiri in parcul central. Apreciam mai mult decat in zilele trecute trecerea timpului. Si nu doar eu am sentimentul de azi. Mai sunt 24 de ore si anul a trecut. Mai sunt ore, pana un an ce mi-a schimbat viata ajunge sa fie catalogat la trecut. 31 decembrie... ziua in care fiecare isi recapituleaza anul cu bune si rele , si mai mereu ajungem sa o inclinam spre rau. Asa suntem noi oamenii, pesimisti convinsi. Eu am facut lucruri ce nu credeam ca le voi face. Mi-am destramat vise ce traiau in mine de ani de zile , mi-am omorat sperante , si nu in ultimul rand , am destramat o relatie pe care nu credeam ca o voi lasa vreodata in trecut. Am si amintiri placute, plimbari pe malul Begai , pedalatul prin mijlocul orasului , construirea de castele de nisip in centru... Sute de zambete reale si placeri impartite la o simpla atingere de piele. Mi-e dor de tot ce-a fost, dar trebuie sa continui sa evoluez. Am simtit cum e sa fi singur...

Mi-am amintit sute de lucruri intr-o franctiune de secunda. Milioane de motive pentru care continuam sa respir. Te-am simtit absent in tremurul pielii mele si nu tremura la fel de exotic fara atingerea ta. Mi-e greu. Si n-am sa-ti recunosc vreodata, ca acum toate visele mele te au in prim plan...

Candva am fost la fel ...ca tine!

S-au realizat cativa din cei alaturi de care am crescut. Unii s-au remarcat pe domenii pe care nu aveau inclinatie atunci cand erau copii, de altii insa nu am mai auzit nimic de ceva vreme. Putini dintre ei nici macar nu mai traiesc desi inca suntem prea tineri pentru moarte. Condoleante pentru ei , noroc pentru cei ce vor sa ajunga sus si multa putere de a rezista celor ce au facut ceva. Cat despre mine?... Mari prostii am facut in copilarie, am crezut ca exista prietenie reala, am mintit pentru ea, am lovit si ranit pentru ea. Dar avea doar scopuri. Am facut rau oamenilor care nu aveau nici o vina doar pentru a multumi pe cineva. Si regret asta. Chiar daca nu schimba cu nimic situatia. As vrea sa dau timpul inapoi, sa refac greselile de atunci. Sa fiu egoista si sa tin cont doar de ce simt eu. Mi-e dor de perioadele in care ma strigau sa ies afara, desi nu stiam cat de fals e fiecare voce care ma striga. Am crezut ca mi-e prietena reala cea cu care imi pierdeam pentru prima data zile...

Am incercat de multe ori sa ignor coincidente evidente ale vietii mele. Sa imi las lucrurile ce m-au definit in urma. Sa uit de aprilie, iulie ori octombrie... Mi-e dor sa fiu copil, sa trec pe langa blocurile arhicunoscute pe dinafara...si sa ajung in locul unde nu trebuia decat sa ma uit altfel incat sa insemne cate ceva. Mi-e dor sa merg cu fruntea sus pana la subsolul cladirii si sa fiu mandra de mine ca peretii contineau diferite lucruri ce-mi purtau semnatura ori talentul. Aveam candva talent. Si se pare ca l-am lasat pe caloriferul din coltul holului... Sunt insa prea straina acum pentru acele locuri. Mi-e prea greu si sa pasesc in interiorul cladirii ce-mi sufoaca inca amintirile cele mai adanci.Nu ma mai cunoaste nimeni, nu ma mai vrea nimeni acolo. Sunt o necunoscuta printre cei care se cunosc atat de bine. Imi amintesc si acum, felul in care stateam pe patura verde de langa brad si citeam mesaje citate, insa zambeam fara sa vreau. Si continuam sa stau privind in tavan, spera...

Viscolea ridicol. Fulgii inghetati iti loveau fata lasand urme rosii dureroase. Nu era iarna pe care o voiam in amintiriile mele. Era straniu sa nu mai vad copii ce se imbraceau in parcuri si se-ntreceau in crearea celui mai mare om de zapada. Erau ocupati, cu vituralitatea. De parca le-ar fi teama de lumea reala. Nici pe strada nu mai vezi atatia oameni , acum alearga cu cat mai mult posibil mai departe de frig, si nu e nici o deosebire intre ei si cei tinuti in incubatoare. Oamenilor le e frica de realitate. Si eu privesc frigul din spatele unui geam, nedorindu-mi prea mult sa fiu pe partea cealalta. Sarbatoriile de iarna isi pierd farmecul lor aparte. Iar noi, rand pe rand, ne pierdem integritatea, amintirile si sentimentele pe care oricum nu le mai lasam sa iasa, doar le sugumam putin cate putin. Dar suntem prosti. Mari prosti. Amintirile nu mor odata cu noi, iar sentimentele se transforma-n amintiri.Noi suntem, am fost...si nu vom fi vesnic, dar depinde de noi daca alegem sa stam ...

Sper sa fie ultima data cand ochii mei se inverzesc atat de urat. Cand simt ca sufletu-mi cade pe jos si e calcat in picioare. Nu ma mai trezii niciodata cu sunetul vocii tale. Nu vreau sa il mai aud. Pentru prima data in viata mea nu vreau sa recunosc tonalitatea ei! Vreau s-alerg , talpile-mi sa fie gadilate de iarba uda, departe de trecut. Departe de tine. Nu vreau granitul patratos alaturi de mine. Nu-mi place duritatea. Vreau atingeri calde, semineuri sfaraind si trosnetul de lemne arse. Nu regret nimic, viata imi e prea scurta. Am avut nevoie de multe lovituri sub centura sa spun si mai ales sa simt ceea ce simt acum. M-am simtit incatusata. De sentimentul ce-l purtam si vinovatia ce-mi ardea bucati din mine cu fiecare amintire revenita-n prezent. Dar de azi...durerea si golul din sufletul meu m-a eliberat. Niciodata nu am vrut sa pornesc un razboi...pentru ca tu niciodata nu ai avut pe deplin un motiv pentru care sa lupti cu daruire! Alb-Negru - Amintiri ( 4.S.k. ) Ai fost do...

Era să şi uit. E ziua ţării , româniilor!!! Trezirea din somnul vostru cel de moarte!Savuaţi gustul sângelui de tiran. Fi-ţi fraţi şi visaţi împreună la ce nu veţi ajunge vreodată. Aprindeţi luminile-n oraşe, steagurile tricolore ancoraţii-le la vedere, şi umpelţi-vă sufletul de bucurie. România a mai îmbătrânit un an. Dar tot imatură este...Poate la anu' va fi mai bine?...Pe dracu! Oricum, lăsam răutaţiile deoparte acum, măcar de ziua ta mareaţă ţară, şi cu drag îţi dedic o melodie pe care o ştii de 20 de ani încoace (doar cu versuri contemporane )... Iar dupa audiţie , patrie dragă ,un somn uşor ca cel de moarte , aşa ca până acum! Şi-aşa la încheiere Cu bune şi cu rele , Asta-i ţara Românească Doarme până piere! La mulţi ani , româniilor... şi pân' la anu' poate mai pune-ţi creier de la creier, sa faceţi împreună România să gândească liber...aşa ca la ProTv...

Nu stiu eu prea multe despre comunism, insa una din putinele persoane pe care le pot numi prietene, desi nu am vazut-o vreodata... mi-a spus multe despre acest lucru. Otilia , este din Chisinau...si nu are deloc ideea unui comunism intiparit in memorie. Desi mi-a povestit multe,am inteles ca locul in care sta e totusi unul frumos, cu multa istorie controversata in urma si nu in ultimul rand un loc in care nu am fost, dar vreau sa merg cu cea mai mare placere. Ascult acum melodia pe care a postat-o ea pe facebook, cantata de sora ei, pe care o voi posta aici, cu speranta ca nu ma va acuza de lucruri rele:)) (P.S. : sper ca nu te supara faptul ca ti-am furat o poza sa o pun aici sa stie lumea despre cine vorbesc:P ) E o melodie pe care ar trebui sa o ascultati dincolo de ritmurile muzicale si sa ii intelegi pur continutul, interpretarea cuvintelor, pentru ca... Asa suntem noi... uitam si lasam mereu lucrurile deoparte pentru ca nu avem timp de ele, iar maine poate e prea tarziu pentru to...