J.D.

Aproximativ patru ore si anul asta va fi amintire. Am acelasi sentiment pe care il am de cand credeam cu ardoare in Mos Craciun , si anume : 'urasc revelionul si trecerea anului', si cand spun asta o simt din fiecare por al pielii. Nu imi place , nu vreau ca lumea sa treaca, sa se schimbe. Cand ceilalati se bucura si numara invers de la zece spre unu... eu am un  nod in gat care se apasa cu fiecare strigat de-a lor.. dar nu am ce face, trebuie sa ma adaptez si sa ma prefac de faptul ca imi place. Sper sa fie bine, sa am realizari mai mari anul ce vine, sa nu mor cu diploma asa cum considera mayasii... si imi voi pune o dorinta la doisprezece noaptea... Oare va avea valoare? La multi ani sa aveti , numai bucurii si sanatate. Cat despre mine..as vrea sa ramanem mereu in 2011...dar din pacate, apreciem tot ce am avut atunci cand nu mai putem face nimic cat sa il mentinem in prezent. Imi va fi dor de tine 2011... Vei fi anul cu cele mai multe schimari in viata mea...cu cele mai m...

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...

Ploua incet, marunt... patrunzator in fiecare crapatura de orice fel. Picurii reci de apa se prelingeau cu o viteza ametitoare pe crengile pomului imbatranit care apuca probabil ultima sa primavara... Se agata puternic si acaparator o pupa dizgratioasa. Desi inactiv, orice larva ar sta in interior ar simti racoarea apei care-i uda stratul exterior. Nu se lumina de ziua , iar noaptea parea mult prea lunga pentru o omida agatata-n un pom ce vrea sa moara mai devreme. In interiorul pupei e destula apa incat sa se inece chiar si un semimort. Dar trebuia sa traiasca indiferent cum. Avea un motiv sa o faca, simtea asta inainte sa simta cum sa vada lumea reala cu alti ochi. Dupa lungi asteptari soarele incalzea aerul umed insa racoarea ploii continue nu se ameliora atat de usor. Astazi insa era ziua in care trebuia sa i-a prima inghititura de aer. Azi vedea lumea asa cum e ea. Era plina de teama, insa cobora preventiv de lent pe scoarta corojita. A ajuns intr-un final, simtind cum corpul ...

"Nu! Voi incerca sa nu mai sun vreodata! Oricum n-are rost. Nu vreau sa ii mau aud vocea, nu vreau sa il mai vad incat sa imi bulverseze mintea, nu vreau sa ii mai simt mirosul sau sa ii mai vad chipul. Il urasc mai mult ca orice,insa mai mult ma urasc pe mine pentru ca inca il iubesc! Si astea toate pentru cineva pentru care nu conteaza si nu va conta vreoadata!... "    Masa mea arata ca un dalmatian putin aschilopat si nemancat. Petele de pix, cerneala si muntele  de hartie in coltul din stanga au absorbit lejer fiecare lacrima care a indraznit sa imi iasa pe obraz iar, pentru aceleasi lucruri pentru care nu ar trebui. Pentru ce ar trebui sa mai recunosc atunci cand mintea mea e departe , cand inca imbrac o camasa roz in fiecare gand, lasand un nasture mereu desfacut incat sa induc mintea unui trecut in eroare... Am primit aripi de la un arici si m-a transformat intr-un fluture de noapte... nelasandu-ma sa dorm si intepandu-mi apoi fiecare milimetru din praful de pe ...

Nu vreau vreodata copii! In nici un caz vreun scancet tampit nu am nevoie sa imi invadeze spatiul. Ador linistea. O iubesc de cand am invatat sa vorbesc si mai ales sa am parte de scenele frumoase de familie unde invatai totul despre handicapati, idioti , chiori , analfabeti dar mai ales despre faptul ca toate femeile sunt curve si toti barbatii sunt la fel. Discutiile de mama-fiica au fost mereu adorabile, si pline de intelegere. Astfel intr-o zi frumoasa de iarna, am descoperit eu dupa lungile pareri ca devin femeie. Si ce s-a mai bucurat mama, la vreo un an dupa data respectiva cand a aflat si ea ca in casa nu mai exista fetite ci apartamentul era de-acum locuit de 2 femei, in care una invata cum sa devina un fel de femme fatalle. A reusit? Oare... sa ne gandim. In ochii lor tot drogata si beata este mereu, iar bulevardul nu ii mai ofera domiciliu atata vreme cat nu va avea un nume de familie mai respectabil si un salar mai de cateva sute bune de euro cel putin. Hmmm... si cat de ...

Am fost acuzata de zeci de ori de oamenii apropiati de sufletul meu. Eu mereu eram fetita rea care nu stie sa asculte, care nu face nimic bine si nu ajuta pe nimeni. Probabil faptul ca-mi impart sufletul in bucatele cat sa nu ranesc defapt raneste mai mult decat vreau, poate ca desi nu m-am culcat cu un sir lung de barbati de cei care considerau ca ma iubesc ma numesc defapt curva. Pe cand cele care recunosc ca fac din asta o meserie sunt considerate suflete ranite si pierdute inainte de vreme. Dar eu n-am suflet? Sau trebuie sa mai schimb cearceafuri pline de pasiune neinteleasa cu diferiti masculi pentru a ajunge la stadiul asta de convietuire normala cu alti oameni? Trebuie sa imi iau neaparat tocuri pentru ca eu sa fiu considerata femeie? Ah,si eventual ciorapi negrii cu banda... par destul de porno incat sa aud ca cineva ma iubeste chiar si daca iubirea lui dureaza doar cat imi simte caldura dintre picioare.  Ca sa fiu fetita rea care te excita si pe care o adori trebuie sa ...

Nu am chef de explicatii fara sens astazi... Doar am auzit o melodie din greseala... Ascult-o... Gandeste! #cea mai frumoasa zi, a fost la inceput cand nu ma puteai minti!

Am o stare de cacat... n-am chef sa maschez intr-un ambalaj frumos postarea asta... ori sa par civilizata si sa folosesc cuvinte pompoase. De ce dracu plang acum? Explica-mi! Cat de proasta sa fiu incat sa stau in bucataria asta rece , singura asteptand un telefon care nu va suna niciodata cu acel nume pe ecran. Orgoliu? Ma pish pe el... si pe al meu, si pe al lui... Si candva daca va suna, ce rost ar avea? Sufletul meu se imparte in doua de prea lunga vreme incat sa vreau sa il mai cos... Vreau sa ajung in stadiul ala tampit incat sa nu ma doara nici o amintire, sa nu fiu eu vinovata pentru tot chiar daca eu sunt cea care am incercat sa impac pe toata lumea. Ce rost au avut toate ? Cat de mult au contat cartofii aia arsi si momentele in care ti-am zgariat corpul firav ca atunci cand te adoram ? Cat a contat onduirea tradatoare pe sacii aia de gips nefolositi? Iti spun eu? N-au contat deloc pentru tine! Te-a durut in cur fiecare sentiment de-al meu, fiecare impartire ciudata a inimii m...

Care e motivul pentru care inca mai respir? De ce inca inima asta tampita imi bate desi cel care a avut contributia la crearea ei vrea sa mor? Vreau doar sa stiu, ce vrei sa faci cu sufletul meu odata ce ti-l las prin testament ? Crezi ca de-l vinzi, cineva-l va cumpara? Speri ca te vei imbogati? Hai sa te trezesc la realitate! Nu vrea nimeni un suflet rupt de zeci de oameni. As vrea sa cumpar si eu unul, dar intact... gasesti asa ceva? Uite, pentru tine, alerg pana in cel mai inalt loc unde stateam candva cand unicul om caruia ii pasa de mine era inca in viata... si stau, si ma decid daca iti las viata libera fara mine. Stau pe marginea aia de imi place atat de mult, iar acum nimeni nu intra pe usa de metal sa ma salveze. Oamenii par atat de mici de-aici de sus. Ma simt mai putin om acum. Imi vine sa ii frang pe fiecare-n parte si sa ii strivesc pentru ca nu stiu sa aprecieze ce au nici unul dintre ei. Ma ridic in picioare, contrar asteptarilor tale! Si inca nu ma dezechilibrez. As...

M-apuc sa scriu iar haotic fraze pe o hartie mototolita la fel ca cele cateva aruncate pe covor din cauze inexplicabile. E enervant ca nu imi gasesc cuvintele. "As fi vrut sa iti spun tot ceea ce simt... Dar stiu ca nu ar mai conta. si totusi ceva imi coase buzele cu ata de indiferenta pura. Vreau sa te opresc din drumul pe care il faci de atatea ori fara vreun folos anume. Te-ai convins ca doare, de ce mai pleci si-acum? Mi-amintesc geamul murdar din autocarul care a venit atat de devreme pentru cate mai aveai sa imi spui. M-am intrebat mereu de ce niciodata insa nu ti-ai terminat ultima fraza. Ce-aveai de zis, sau de ascuns? Mi-e dor ... Ai grija de tine!... " O am inca pe masa. Intreaga, si doar pe-alocuri rupta. Nu cred insa ca voi avea curajul sa ti-o inmanez acum in mainile tale atat de reci. Parca esti un mort, rece, alb si incontrolabil care si-a pierdut sentimentele de-a lungul pasilor din trecut si locul inimii s-a descompus demult in pamantul care ti-a fost ga...

Isi aburise mintea din nou cu privirea lui neagra si rece. Fara prea mult efort insa i-a patruns dincolo de zidul ce si-l construise de-a lungul unei vieti. S-a lasat prada trecutului, fara sa isi vada viitorul intr-o lumina mai proasta, voia doar sa ii mai simta fragilitatea macar odata inainte ca trenul sa il duca din nou mai departe decat ar putea ea pasi vreodata. Durea! Stiau amandoi asta si totusi nu faceau nimic. Adora sa i se franga inima si sufletul sa ii evadeze plecand de unul singur departe de sentimente. Macar el voia libertate. Ea in schimb forta totul pentru inca o zi...degeaba. Rupea secundele si credea ca daca isi va tine nisipul clepsidrei in palma si-l va strange va opri si trecerea timpului cateva clipe in plus. S-a scurs totul... Si pierdea tot mai adesea timpul stand pe piatra imensa pe care candva faceau dragoste intens fara ca nimic din jur sa nu conteze. Ce frumos lumina acum acel bec galben pal... Si luna... care se vedea atat de singura pe cer si totusi invin...

Am crezut ca va durea la fel de tare ca pana acum. Sa fi singur insa atunci cand credeai mai putin ca vei fi nu e chiar atat de rau. Eram sigura ca nu ma voi putea ridica de pe jos de durere si lacrimi... Ca imi va rupe sufletul in bucatele infime fara posibilitatea reconstruirii in stilul puzzle. Dar nu... ma simt doar dezamagita de faptul ca acum ii ating tastele si ii folosesc propriul lui mijloc de comunicare pentru a-mi descrie starea. Care stare defapt? Ma simteam groaznic atunci cand ii vad suferinta din spatele ochiilor negrii fara centru macar imaginar. Stiam ca ii rupeam inima in doua cu fiecare atingere pe care i-o ofeream celui care-mi umple acum prezentul. Am facut totusi multe, mi-am lasat orgoliul si am provocat voit rani celui ce-mi e alaturi pentru a-i fi aproape, pentru a fi aceeasi fata de care s-a indragostit candva si cea care i-a fost alaturi indiferent de situatie. Am incercat melancolii, romantisme , biletele de amor ori scrisori de dragoste imbibate cu lacrim...

Nu stiu concret cat e ceasul acum... nici macar notiunea timpului nu mi se mai pare esentiala pentru un trai linistit pe care mi l-am dorit demult. Ma simt altfel de la o vreme, linistita fara sa plang necontrolat sau sa imi caut alinarea in bratele cuiva. Oricum lumea are interese, nu vreau sa am de platit multe inapoi unor maini ce ma strang in brate probabil din dorinta sexuala pentru cat pielea mea nu devine leita cu al unui shar-pei. Incet si instinctiv devin ca el... fara regrete se pare. Cel mai bun prieten al meu imi pare doar linistea pura, iar unica fericire se revarsa in cateva momente fara durere ametite de alcool pe care corpul meu si-l imprima deja ca pe ceva vital. Urasc paharele , au capacitatea unui lichid insuficient cat sa ma faca sa uit de tot ce e in jurul meu. M-am plictisit de fata pe care trebuie sa o afisez in fiecare moment in care depasesc pragul casei , pardon , caselor mele pe care niciodata nu le pot numi 'acasa'. Nici nu stiu daca am avut vre...

Era inutila orice discutie superficiala. Mintea mea era cu siguranta in alta parte. Am sentimentele diluate de ultimul strop de bere pe care l-am baut, probabil in amintirea unui ultim vin ascuns in mod miraculos. Imi placea sa vorbesc intr-un mod plin de subinteles, dar parca si asta m-a plictisit atunci cand fiecare interpreteaza ceva anume dupa bunul sau plac... Aveam vremuri cand nu ma simteam umana, acum daca pun totul cap la cap,observ ca sunt mai umana decat multi care se cred milostivi. Sunt multi care-mi spun ca nu am sentimente... Oare e asa? Am fost oare ranita vreodata de vreun suflet caruia ii daruiam totul? Da...Am fost, si nu odata, insa daca as da timpul inapoi, ar fi la fel... As trai aceleasi simtiri, as vedea acelasi cladiri care mi-ar strani amintiri frumoase, si as visa acelasi sperante fumate din tigari la bucata pentru un zambet. Timpul arde fara mila zi dupa zi din viata mea, iar amintirile din ce in ce mai multe zgarie fara urma de vindecare materia mea cenusie...

M-am trezit cu un sentiment ciudat, pe care nu prea il pot explica in mod logic. Ma simt de parca nu sunt acasa si nu ma refer fizic, ci pur si simplu simt ca trupeste sunt acasa iar o parte din suflet e plecata departe fara sa aibe vreun gand de revenire inapoi in ingradirea trupeasca. M-am uitat peste cateva lucruri candva importante pentru mine si se pare ca inca au ramas destul de dureroase. Am una din zilele pe care le aveam acum vreo trei ani cand bifam cate o zi in calendar. Ca un fel de countdown, acum insa care e finalul? Hmm... ciudat, dar imi place. Ma simt copil. Ma duc sa scriu, sa fac fotografii si stau deasupra tuturor celor din oras fara ca cineva sa incerce sa ma salveze disperat azi... I can't be who you are!...

Nu! In nici un caz nu voi renunta la visele mele. Voi fura ata de speranta, un ghem plin doar al meu pe care-l impletesc de fiecare data cand strainul meu anonim imi rupe bucata de suflet pentru propria placere sadica. Ce mai poti rupe? N-ai nici macar o zi de munca pentru a-mi amaneta restul sentimentelor. Ia-le! Sunt ale tale pentru totdeauna. Pastreazati-le in punga vietii tale si intareste-i capatul oricat. Voi alerga in urma ta pana te voi calca strasnic pe tine in picioare pentru fiecare sentiment de neliniste pe care mi l-ai creat. Sunt eu, aceeasi fata ciudata deghizata in haine de om normal. Imi imbrac insa uneori in fata oglinzii aceeasi pantaloni negrii largi, si camasa mea pe care o adorai, ti-am gasit si sapca neagra pe care ti-am decolorat-o prima data cand am invatat sa spal la noua masina de spalat. Cat radeam atunci! Aminteste-ti strainule. Fura-mi praful de pe aripi si te voi lasa fara polen... insa fiind o floare moarta inainte de termen, iar tu bondar prapadit pariz...

Din plictiseala zilnica, m-am apucat de citit ziarul. Evident online, caci m-am prostit si eu dupa evolutia tehnologica in care traim. Am gasit ceva interesant, spun eu, care insa ma sperie... Il impartasesc cu voi acest articol , sa incerc sa imi dau seama daca sunt eu prea nascuta in secolul trecut, sau altii au inebunit mai rau ca mine si vor sa stie prea multe fara nici un sens... " Un nou test de sânge, care ar putea deveni la fel de comun ca determinarea nivelului de colesterol, poate anunţa o persoană cât de mult mai are de trăit. Testul măsoară dimensiunea telomerilor - capetele cromozomilor - care reprezintă unul dintre cei mai precişi indicatori ai ratei de îmbătrânire, scrie Daily Mail. Cromozomii sunt structurile care înmagazinează întreg materialul genetic din celulele umane. Telomerii reprezintă structurile de protecţie de la capătul fiecărui cromozom, iar cu cât aceştia sunt mai lungi, cu atât şansele la o viaţă lungă sunt mai mari. Telomeri...

Lumea mea s-a schimbat fara sa contribui prea mult la asta. Mi-e dor de o simpla plimbare inofensiva si un zambet sec pe care doar eu il inteleg. As pleca azi, acum , fara sa ma uit in urma pentru o singura zi fara nici o grija. Mi-e dor sa stau, sa pierd timpul fara ca el sa doara. Mi-am pierdut motivul de zambet real, mi-am lasat in urma orice simtire ciudata, si totusi inca doare totul. Ce sa fac?... o singura intrebare ma tot pune in dificultate. Ar schimba ceva o promisiune implinita?

In timp ce conduceam haotic prin oras la radio am auzit ceva ce imi aduce aminte de tine... Chiar daca doar amintirile au ramas de-atunci cu noi...Chiar daca lumea s-a impartit stupid la doi!M2! Asta:

Nu am nici un chef de postari lungi... Doar stiu ca nu mai vreau sa ma atasez de ceva care mai apoi moare atat de rapid. Macar ei, au fost parteneri pe viata!...

Crescusem cu zgomote de neinteles candva pentru mine. Stii? Din cauta ta! Te simti singur, neinteles si judecat? Asta ai vrut sa obtii prin tot comportamentul tau, de-a lungul timpului cu victimizarea ta, cu distrugerea ta psihologica a celor care iti erau alaturi. Nu mai pot face nimic incat sa te ajut sa iti revi, pentru ca tu nu vrei asta. Adori sa urlii, iti place sa fi cel mai inteligent si in nici un caz nu accepti ca altcineva are dreptate in jurul tau. Te comporti haotic, nedemn de un intelectual, urlii fara sens si mormai ca un dement psihic atunci cand iti imiti in batjocura propriul parinte. Vorbesti singur si iti raspunzi macar tu insuti pentru ca nimeni nu mai are incredere in cuvintele tale oricat de bun ai fi pe diferite domenii. Iti permiti sa ma corectezi pe mine atunci cand tu nu recunosti ca ai o problema? Cat de matur e asta ? Eu recunosc, am o problema cu mine insami, nu am incredere deloc in fortele mele proprii, iar indiferent ce as face bine in materie de arta o...

Fara vreun chef de viata ascult cum se scurge secunda si nu alerg deloc sa o prind si sa o retin fara sens Astept sa plece lumina, sa nu vad, sa nu mai simt nimic dar clopotul bisericii imi forteaza urechea s-auda orice si mai ales faptul ca nu sunt singurul om ce are nevoie de o viata Sa nu uit nici faptul ca lumea-i o graba imensa pe care n-o prinde din urma nici moartea Se-nmulteste sporadic cu inca un fraier ce-alearga mai apoi pe drumuri fara sens si se opreste-o fractiune de secunda la pomul laudat citeste in graba inc-un necrolog si rade De data aceasta nu e nimeni cunoscut, nu e nici el notat temporar Langa el o femeie-n zdrente isi face la repezeala o cruce rupand aerul intr-un mod plictisit si mecanic Pentru ce toate astea? Pentru cine anume si-ar ridica oasele obosite-n neant Ce nevoie are si tanarul rapper ce-si misca degetele din reflex peste frunte si-apoi redevine infectul suflet uman La ce ne trebuie inca un strop de falsitate-n pseudo-credinta de azi cand oricum reveni...

Am un fior ciudat ce imi invaluie tot corpul de fiecare data cand simt prezenta unui manipulator de sentimente. Ma feresc sa imi impartasesc timpul in preajma lui pentru ca stiu ca ma voi implica mai tare in ceva din care nu am scapare si stiu sigur acest lucru. Imi pasa atat de rar de vreo persoana, mai ales daca ii stiu trecutul, dar atat de tare ma implic daca se intampla incat doare fiecare secunda daca ceva merge prost. Am iubit o singura data din tot sufletul , m-am avantat prosteste fara sa imi pese de nici un alt gand, si emanam iubire pura cu fiecare por al pielii mele. Apoi m-a invatat sa fiu prudenta. De ce? Ce anume m-a facut sa am grija la sentimente si la exprimarea lor atat de tare incat sa devin inumana? Nu pot iubi prosteste, iar mai rau decat atat, nu pot fi geloasa... Ce rost are totul fara un pic de gelozie? De ce insa ma simt tampit de copila atunci cand vreau doar ca el sa ma i-a in brate si sa nu imi dea drumul vreodata desi sunt constienta de cine este el defapt...

Ma sfasie fiecare amintire de-a ta care-mi patrunde abuziv in minte. Sunt in starea in care as da orice sa vorbesc cu cineva care imi cunoaste reactiile si stie ce am de spus inainte ca eu sa imi deschid buzele. As vrea sa formez un numar de telefon, sa astept cateva secunde ca mai apoi sa vorbesc in voie ore intregi , sa ajung la o concluzie si maine sa o iau de la capat cu un zambet proaspat. Am trait candva ca un personaj din basmele copilariei, apoi a trecut timpul, am crescut si am descoperit ca defapt basmul meu era un serial prost fara subtitrare pentru cei care il privesc. Am terminat sezonul copilariei mele si am cumparat personaje in lung metrajul meu, pe care apoi le-am folosit in scopuri proprii si demonice. Le-am ranit, le-am distrus gandiri , bucati de suflet le-am rupt si le-am calcat in picioare, rar am iubit macar putin si-apoi mi-am lasat sentimentele-n voia unui om care nu le apreciaza si sunt constienta de asta. Fac o greseala, si ranesc intentionat, ma oblig sa-mi ...

Am ajuns si la ziua asta. Nu am asteptat-o prea tare, insa timpul oricum a trecut si azi e 6 iulie, 2011... Am douazeci si unu de ani, de cand am inspirat prima gura de aer inchis al unui spital de categoria a treia. Mi-au spus "la multi ani"-ul clasic in total aproape o suta de persoane, un gest frumos, chiar si-atunci cand jumatate dintre ei nu au nici o problema cu specialitatea zilei de azi. Au fost asadar oameni care si-au ocupat cateva secunde ori minute pentru a mi le dedica , iar oameni cu care mi-am impartit luni de viata nu s-au sinchisit sa ma auda ori sa imi spuna ceva. Nu am timp de texte filozofice ori arta in cuvinte, le multumesc sincer celor care si-au adus aminte de mine, imi cer scuze daca eu am uitat de ziua cuiva, si le multumesc si bunilor mei prieteni cu care mi-am petrecut copilaria dar au orgoliul mai mare. Azi indiferent de voi, ma voi simti bine, pentru ca macar azi pot spune ca lumea e a mea!

Te-amuza ceva azi? Te-ai distrat sau ai schitat macar un zambet cat de fals? Bravo! Eu inca nu reusesc sa imi conturez muschii cat sa alcatuiasca un amarat de zambet. Imi lipseste inocenta. Mi-ai rupt fasii din ea si le-ai carat de-a lungul drumului alaturi de tine, calcandu-le in picioare si tarandu-le mii de kilometrii pe autostrazi. Pentru rostul carui lucru s-au intamplat toate? Am mers de curand la autogara din oras, nu am putut sa nu imi amintesc cat de infantil pipaiam geamul care ma despartea de tine, si nu aveam sa te mai ating multa vremea de-atunci. Cata durere a ramas in urma? Destul cat sa iti ajunga la usa casei tale daca impletesti gandurile si ranile mele. Au fost momente cand am crezut ca eu nu sunt indeajuns pentru fericirea cuiva. Si-atunci credeam ca tu esti totul, iar eu nimic. Si aveam dreptate. Eram nimic. Aveam parul brunet, pentru ca asa iti placea tie, si sarutam pasional ca te iubeam, in timp ce tu iti gadilai orgoliul incalcindu-ti degetele in parul bolnav d...

Crezi ca a trecut? Nu! Inca simt cum mi se infierbanta sangele si cum imi raneste fiecare milimetru in timp ce parcurge vena proeminenta de pe intreg corpul. Ma scoate din minti un singur gest de-al tau. Nu as avea vreo problema daca acelasi lucru l-ar fi facut oricare alt om ce face parte din viata mea. Dar nu tocmai tu... Tu cel care ma cunosti atat de bine, alaturi de care am varsat primele lacrimi de durere ori am zambit prima data cu adevarat. Cum poti tu sa ma consideri atat de proasta, cand stii si stiai asta tot timpul ca nu este deloc asa.. Ma doare! Si imi vine s-alerg pana la stanca ce mi-a impaiat sufletul de zeci de ori si sa urlu cat ma tin plamanii. Sa imi sting glasul urland pana seara chiar si stiind ca tu nu ma vei auzi niciodata. Nu mai esti la cativa metrii de locul in care imi placea sa fiu cu tine. Nu mai esti omul sarac din punct de vedere material dar mai bogat ca toti oamenii in viata pentru insasi viata mea. Te adoram. Te iubeam. Te voiam pentru totdeauna. Rup...

Am o stare de plictiseala enorma care imi inunda tot corpul si mintea. M-am saturat sa fiu fidela cuiva si niciodata sa nu fie de-ajuns, ori sa imi traiesc viata dupa programul celui pe care l-am lasat sa imi invadeze viata. Ma enerveaza faptul ca de fiecare data cand am ceva de spus altii vor crtitica inainte sa incerce sa inteleaga de ce anume sustin ceea ce am spus. Am vazut sute de filme, si le pot numara pe degetele de la o mana pe care le mai retin , am ascultat sute de melodii in zeci de ore , doar ca timpul sa imi treaca. Mi-e dor doar de zilele in care nu aveam timp de mine , in care trebuia sa fiu in mai multe locuri de-odata si cand nu stiam orice emisiune tv cu fiecare replica a ei si program de difuzare. Vor fi cativa frustrati cand vor citi postarea, pentru ca vor stii la ce anume ma refer concret cand spun aceste lucruri , insa nu imi pasa de suferinta aparenta pe care o vor afisa ori supararea indusa. Ma plictiseste viata pe care o am alaturi de cei din jur pe care mi i...

Se lasa o liniste prea sumbra si nici lumina zilei nu mai tinea prea mult. Stia ca odata cu lasarea serii lumea pare altfel. In jur, prin vecini se auzea muzica, probabil erau voiosi, se distrau, se auzea in departare cineva ce urla ceva pe care nu-l putea intelege, dar ea nu avea nimic de spus. Orice cuvant sau fraza era in zadar, nici un raspuns nu ar fi putut astepta , nimeni nu ar fi avut ceva de zis, nimeni nu ar fi putut. Nu-si mai putea lega nici gandurile intr-o fraza de inteles pentru ceilalti, n-avea astazi nici un lucru nici un sens. S-a pus pe pat, uitandu-se in gol la ceva nesemnificativ, asteptand aparitia intunericului ce o adormea, poate cu putin noroc , alaturi de stropii mari de ploaia ce urma sa vina. Maine avea sa fie o altfel de zi...

Am avut mereu o problema cu oamenii falsi. Nu mi-am dat seama inca de ce anume , poate doar aveam un simt mai inclinat spre a atrage doar categoria asta de oameni, ori poate am vazut prea mult din falsitate incat sa o mai inghit. O intalnesc pretutindeni si ma intreb de zeci de ori pe zi daca doar eu am ghinionul sa ii gasesc din multime , sau sunt acaparati de falsitate 80% din populatie. De multe ori ma bufneste rasul cand vad fara vreo chinuiala anume cum se fraieresc unii pe ceilalti pentru un scop nedeterminat, alteori insa stau si ma intreb serios daca nu cumva sunt eu prea demodata pentru viata asta plina de materii dominante: bani, prostie , perversitate stupida si sex. Care suflet? Ce omenie ori umanitate? Care e defapt scopul si finalul mascaradei de azi? M-am saturat de prietenele mele perfecte care asteapta prima ocazie sa se gadile cu unul din fostii mei prieteni , ori de prietenii pe care ii aveam alaturi doar pentru ca nu am pistrui si parul portocaliu de morcov si vreo ...

Ma plimbam agale pe facebook , de plictiseala pana primesc un telefon, cand descopar ca bietii moldoveni de dincolo de Prut sunt luati cu asalt de sustinatorii lui Lapusneanul... O gasca de baietei si fetite scot la imprimata foi A4 cu slogane "BASARABIA PAMANT ROMANESC", dar i-a intrebat vreodata vreunul din lapusneti daca ei ne vor? Poate cate o moldoveanca , doua care si-a tinut respiratia cat a inotat pe sub Prut si a ajuns pe meleagurile Jiului vrea sa fie romanca, dupa ce a vazut ca au aceleasi culori la steag si sunt la fel de ...romani. Care oare din Moldova, domiciliat acolo ar vrea sa fie roman? Mai mult de jumatate din ei se considera rusi, iar cei care raman nu vor Romania ca patrie mama, caci au deja una la fel. Vor sa scape de ideologiile comuniste si de nivelul prost de trai de la ei din tara, insa cei mai evoluati vor libertate reala , fara rasism si un popor civilizat. Gasesti asta in Romania si nu stiu? Oare am scapat noi , cetatenii acestei tari de ideologi...

Asa cum spune melodia mai sus postata... Ca florile ne ofilim cu totii pe acelasi ram, ca suntem toti la fel, o apa si-un pamant, fara putere de a-ti asuma responsabilitatea pentru faptele tale ori sa fi mandru si cu fruntea sus atunci cand ai ceva de spus. Sa sopteasca idei meschine stie orice om, insa cati dintre voi va spuneti nemultumirile fata de cineva uitandu-va in ochii persoanei respective? Nu-mi pasa ce crezi ori ce parere ai despre mine, judeca-ma! E un lucru simplu de facut si ai tot dreptul dar pune-ti o intrebare "De Ce?"... Am oare motive sa fac totul in felul in care le fac?...Stii ce vorba imi aduc aminte acum? Altii rad de mine ca nu sunt ca ei...eu rad de ei ca sunt toti la fel! Adunatura de... falsi figuranti notorii!

- intre mila si o afacere profitabila – Cersetoria a apãrut initial în curtile bisericilor, veneau mai ales în momentele în care erau slujbe ori în ajunul sãrbãtorilor pentru sensibilizarea celor care sunt credinciosi. Cererile veneau din partea unor oameni amarati care nu puteau sã se intretina, nu lucrau si implicit, nu aveau bani. Cersetorii acceptau orice fel de ajutor , material sau bãnesc , pentru a-si continua existenta bazându-se implicit pe premisa biblicã de ajutare a semenilor. Fiind o sursã de venit sigurã si simplã alti amarati au urmat exemplul celor care cerseau la biserici. Numãrul lor a crescut si au gãsit si alte locuri pentru a isi arãta sãrãcia bazându-se pe mila populatiei si nu doar a celor crestini ce frecventau lacasurile de cult. Cersetorii spun cã apeleazã la semenii lor pentru cã nu au cu ce sã se hrãneascã desi cersetoria a devenit în ultimul timp o adevãratã meserie cu un salariu nelimitat. Acceptul bunurilor materiale este refuzat...