J.D.

Imi vorbise un prieten despre un film, asemanator celul pe care il vazusem cu ceva vreme in urma "The Blair Witch Project"... si eram interesata de el, asa ca n-am stat pe ganduri si l-am downloadat... Am si apucat sa il vad... Si m-a pus putin pe ganduri... Si...am cautat cazul...pentru ca scria ca este o filmare reala...needitata...si... m-a uimit tot ce am gasit... Cazul chiar exista...si este desemnat a fi un caz neelucidat , desi la inceput se credea ca Thomas Finley ( cel care a filmat totul mai apoi ) a fost criminalul...folosindu-se de poveste... Filmul se poate downloada de aici : http://www.filmeregale.com/horror/paranormal-entity.html * in alta ordine de idei...merita sa va uitati si sa va documentati despre "Cimitirul Diavolului" din Siberia..."Exista un petec de pamant denumit “Cimitirul Diavolului” nu departe de satul Kova din regiunea siberiana Krasnoyarsk, acoperit cu cadavrele unor pasari si animale care, in mod misterios, “refuza” sa intre i...

Am ajuns acasa... am facut cateva poze...si ii priveam zambetul larg si curat al batranului...uitandu-se la poza color de pe telefon...nu intelegea cum de el e deja pe ecranul acela mic...Ajunsesem sa vorbesc cu Alin, un prieten de acasa...Grasu mai bine zis...un om care ma ajuta mereu...de fiecare data cand ii solicitam ajutorul,sau simtea fara sa ii spun nimic ca e ceva in neregula cu mine...Plecau impreuna cu Aleks si Diana...alta poveste si cu acesti doi oameni pentru viata mea...prea lunga sa o povestesc acum... se ducea spre un party...in clubul de pe lac... Nu stiu daca as fi fost invitata in cazul in care eram acolo cu ei...ma simt exclusa...rau...parca nu mai fac parte dintre ei...si sper ca nu e intentionat totul... Chiar imi doresc sa stiu ca pentru cineva acolo contez...sa incerc ca viata mea de aici sa aibe sens...Sa merite efortul zilelor in care adormeam mai repede si mai mult doar sa mai treaca o zi...Toti de acasa par atat de normali...atat de uniti acum...si stiu ca n...

Acum cateva minute, verificam "lumea nesomnului" asa cum zicea Otilia... Ieri, defapt noaptea trecuta...scriam ca nu stiu sa zambesc...sau ca nu imi dau seama decat de faptul ca de cele mai multe ori zambetul meu e ceva firesc...simplu...si cu totul fals... Si vad ca expresia fetei mele e zambitoare...cand sunt sigura ca daca as intoarce capul unde nu ma vede nimeni as izbugni in lacrimi... Azi insa...sufletul meu a simtit un impuls... Si am simtit ca exista suflet... Si un zambet mi se contura pe fata...si asta doar pentru ca o tanara necunoscuta pana acum...s-a regasit in randurile mele..si ma sustine...in felul ei maret... Nu as fi crezut ca sunt si astfel de oameni... Acum plec, sa vizitez un unchi ce nu stiu cate dimineti va mai avea, din pacate...si e trist...iar trist...dar am sa revin sa povestesc...ma descarca fiecare rand ...si ma simt implinita...mai ales stiind ca cineva ma sustine... Iti multumesc mult...

...Stateam de vorba cu un cunoscut si din vorba in vorba am ajuns sa ne trimitem linkuri de youtube...fara sa fac reclama site-ului ... si din melodii vesele...am ajuns la melodi dramatice, eh...cum fac oamenii de obicei...ajung mereu la negativism...si stateam si ma gandeam...de ce nu am continuat sa invat sa cant la pian... de ce nu am facut nimic remarcabil in vreun domeniu in toata viata mea...de ce din toti cei care ar fi facut orice pentru mine acum sunt doar o mana de oameni...si ei sunt retinuti de ceva anume...Oare nu ii vad pe cei care tin cu adevarat la mine...sunt macar cativa ce si-ar da si viata pentru mine?De ce sunt parca oarba si nu vad ce ar trebui sa fac maine doar ca ziua sa nu se termine ca azi? De ce cei ce varsta mea ajung mereu cu ganduri in prapastia pesimismului...intervin depresii...curente emo...si alte ganduri despre suicid...nepasare de viata si cu greu mai poti gasi un zambet real pe fata unui tanar...zambet dupa care trebuie sa sapi adanc in inima sa...s...

iar luni...si lumina soarelui m-a trezit dupa o intreaga zi de ieri umblata fara rost prin oras...Mi-am amintit privirea necunoscutului din magazinul de ieri...felul in care ma privea...parca imi zicea sa stau...sa nu mai fac un pas...sa oprim timpul si sa il las sa ma cunoasca asa cum nimeni nu a facut-o pana acum... Dar m-a trezit la realitate sunetul urat al telefonului, e acelasi tanar de 24 de ani care crede ca viata se invarte in jurul lui doar pentru ca isi permite sa inchirieze o casa lasata mostenire dupa moartea persoanelor pe care oricum nu le aprecia...care mi-a adus numai pierderi, necazuri si cunostinte printre hotii de clasa mijlocie..care oricum nu reprezinta un pericol pentru societate pana nu depasesc suma furata de 500 de milioane...da..ai ghicit...Legea Romaniei...legea.201 mai precis...Permite-ti deci cetatene sa furi...insa fura moderat...ca e mai bine se pare,legea e de partea ta!...si telefonul iar suna...aceasi tip putin mai mare la varsta ca mine dar urat ca u...

As vrea sa ma pot intoarce putin in timp...si sa revad niste lucruri despre viata mea de dinainte sa ma nasc..sa fi vazut cum ar fi fost influentata viata parintilor mei daca ar fi ramas la Viena...daca ar fi ramas in Budapesta...Si cred ca oriunde ar fi fost ei...si as fi fost si eu... ar fi fost la fel... stand ca acum in aceasi camera cu doua persoane din familie...si totusi nu conteaza pentru nici unul ca picioarele mi-s slabite...ca ma chinui sa vad normal...si sa nu ma fac una cu pamantul...nici idee nu are nimeni cat e de greu sa tii ochii deschisi in fiecare dimineata...sa zambesti fals doar ca lumea sa te iubeasca si azi...pentru ca poate adevarata ta persoana trista...deprimata...ar indeparta orice om intr-o rasa de cel putin 30 de metrii...si nu poti rani oameni ce-i iubesti...sau cel putin..nu voit...decat in cazuri extreme probabil...Si sincer...as vrea sa fiu in acelasi oras vechi...sarac asa cum spun multi... plin de mineri si momarlani...pentru ca aia e casa mea...acolo...

E iar o alta noapte in care nu pot sa adorm... Desi am inregistrat deja un record in nesomn si ochii mei nu ma mai anunta in nici un fel ca nu mai rezista...ci pur si simplu isi continua munca lor in a-mi ocupa mie timpul cu tot ce am prin jur...Am fost extrem de placut surprinsa acum sa vad ca exista cineva care chiar imi citeste randurile...si pentru cateva clipe ma simteam cineva..cat de putin semnificativ... Voiam sa urlu de fericirea cuprinsa...si am incercat sa zic si omului de la 10 centimetrii distanta...dar orele de munca l-au facut sa ma aprobe printre somnul inca ne instalat confortabil... si trebuie sa ma trezesc la realitate...sa-mi infrunt greutatiile si sa apreciez tot ce se intampla in jurul meu...mai ales cand eu sunt telul... Si vreau doar atat... sa fiu apreciata de cei care conteaza pentru mine atat timp cat pot sa aflu...nu vreau omagii post mortem, nu vreau sa fiu cetatean de onoare al frumosului meu Petrosani...si nici macar vreun cunoscut la care oamenii sa-i vi...

Niciodata nu mi-au placut trezirile de dimineata...Mai ales cand nu am apucat sa adorm mai deloc in noaptea precedenta...E sfarsitul lui martie si e destul de frig afara acum incat sa iesi simplu din pat fara sa simti o racoare care tinde sa te doboare din picioare...Dar scartaitul portii ma cheama parca...si un tren s-apropie de Timisoara... Cu cineva pe care altii nu-l mai au in viata... bunicii...in cazul meu doar bunica , bunicul e mort de prin '75...in tragic accident la mina...asa cum au murit multi in zona din care provin... Vine in inspectie...sa inspecteze orasul, nu pe mine...nu ar avea de ce sa ma inspecteze pe mine, de ce sa o faca? Delirez deja...de la nesomn probabil...ma duc sa aranjez lucrurile, sa fie perfect totul macar de data asta...si sa nu se scurga crema de la prajitura... doar am devenit fata de casa de la o vreme...

Pentru mine inca o zi a trecut... fara prea mari realizari... Am fost pe seara pana in centru...la catedrala...sa vad cat de loiali sunt oamenii cand le moare un om cunoscut al comunitatii... si nimic... nu ma asteptam ce-i drept la un mare fast...dar nici la ...nimic... dar cred ca asta e inca o palma usor luata peste obraz incat sa ma trezesc la realitatea si la tara in care traiesc... Omagiat post mortem...la ce folos?..daca el nu simtea aprecierea in timpul vietii?...Si avea insa dreptate pe unele din postarile sale...si a ales sa fie "un loser din presa ...decat sa faca parte din portretul idiotului"...cu limba moale pentru o viata linistita... Sper sa ajung maine...sa asist la funeralii... m-am uitat pe harta orasului sa vad unde trebuie sa ajung... desi as fi vrut sa am onoarea sa intalnesc in viata un om integru ca el... macar si-a trait viata din plin... in felul lui...

Se zicea candva ca e un timp potrivit pentru oricine…doar trebuie rabdare… dar cine a calculat asta? Daca eu in sine nu mai am timp sa las in urma?...Si azi inca e un timp pentru mine….restul nu mai conteaza?... Poate doar cei care inca imi mai simt lipsa…inca ma suna, si cei carora le mai pasa daca astazi adorm…si maine mai respir inca o cantitate remarcabil de mica de oxigen in comparatie cu dioxidul ce-l inhalez cu succes…Dar e o lume prea plina cu niste “ei” fara folos…iar cei care au facut ceva ce schimba multe ….azi nu mai sunt… Unul din telurile mele e sa ajung la tine divinitate…sa te-ntreb cu ce drept imi calculezi secundele de teama….fericire sau agonie… Sa aflu sistemul algoritmic al crearii unui om simplu…Sa invat cand trebuie creat un rege…si cat de suparat trebuie sa fi incat sa creezi un vagabond… Indiferent de alegerea facuta…azi un om inteligent a murit…din acelasi oras in care stau acum…extrem de cunoscut printre cei de aici… si oare cati oameni la fel de buni s-a...

Pentru mine o alta zi...la fel si multor oameni ziua de azi le-a trecut fara sa bage de seama daca e luni...sau sambata... Venisem de la o plimbare printre becurile aceluiasi oras...Timisoara... Nu era atat de aglomerat acum autobuzul... poate insa doar pentru ca trecuse de ora 10... Mancasem la Kristina , iar butonul de power al laptopului de pe scaun fusese acum apasat...asteptam doar sa imi solicite parola... Vorbisem cu tata... mi-a zis ca murise unul din domeniul jurnalistic... viitorul meu loc de munca sper... Mile Carpenisan... nu il stia multa lume dar un search pe google poate sa spuna multe despre un om... si citisem pe blogul lui...postari inainte cu cateva zile de a muri... desi simtea ca nu mai are ocazia sa scrie altadata daca nu scrie acum...ultima fraza din pacate... am descoperit un talent innascut... o placere in ceea ce facea... si...o melodie pe care o ador si eu... si pe langa tragica si ...fara rost fraza... odihneasca-se in pace... sper doar sa isi fi trai viata ...

...e dimineata...si degeaba... m-am trezit cu un gand ciudat... ce apasa fiecare amintire pe care vreau sa o sterg... un alt final al unei zile pline de ghinion de 13... o luna de iarna si o amintire pe care nu mi-o amintesc... si-as vrea doar sa stiu...daca te gandesti la mine... si... "ai ales sa fi primul vers candva... dar voi pleca...nu te-ntrista...nu e vina ta...(...) te uiti plangand la mine...si imi spui Pleaca!..." Si-mi vine sa urlu...sa ma poti auzi... sa-mi raspunzi doar atat...esti ultimul vers?... and don't forget old friend... restul e degeaba....

..si e martie...iar...doar ca un an care sper ca va fi mai bun decat cel care a trecut...desi are acelasi numar de zero-uri in compozitie..dar poate plasarea lor fac ca lucrurile sa fie altfel... Tot ce e insa suspect este faptul ca indiferent ca am ajuns aici... in 2010... trecutul tot ma bantuie...si nu stiu daca intr-un mod placut... Mi-ar fi placut sa gasesc o alta cale sa simt ceva....sa pot apasa clapele unui instrument si sa aud doar sunete ce le sti doar tu... Dar lucrurile nu sunt ce par a fi...iar acel trecut.. e prea trecut incat sa-l pot face prezent... si sper sa stii asta...