Treceți la conținutul principal

Indiferent?...

Ma distreaza enorm faptul ca am ajuns in stadiul in care sa nu mai pun atatea la suflet asa cum faceam in urma cu un an...Oricat as vrea sa imi mai starnesc lacrimi...ceva opreste apa ochiilor mei sa curga asa cum o faceam candva... Parca totul e mult mai simplu... si vorba aia ..." si daca dragoste nu e , parca e bine"... Nu ma mai dor atat de tare replicire acide, ma amuz la telefoane ciudate si rad de faptul ca roata se intoarce mereu... niciodata nu as fi crezut ca voi ajunge atat de indiferenta la tot ce tine de viata mea sentimentala si la cei care o contin... dar pan' la urma cred ca toata schimbarea asta are doar o singura definire...un singur cuvant... pur si simplu... maturizare...

Comentarii

  1. E complet ne normal ca ai ajuns sa simti asta, mai ales cand unii dintre noi am vrea sa iti aratam ca lucrurile nu stau asa. Ca te'am putea face sa nu mai fi indiferenta!

    RăspundețiȘtergere
  2. maturizarea e definita prin nivelul de implicare in aceasta "viata" plastica/artificiala de zi de zi, cu cat e mai mica cu atat e mai ok...

    RăspundețiȘtergere
  3. te inteleg....iarasi replica banala ..la un iceput de zi:D
    oricum..cred ca este vorba de rutina...dar si maturizarea e un motiv...atata timp cit retraiesti aceleasi sentimente si dezamagiri,ajungi sa te obisnuiesti cu ideea ca totul se vindeca:)

    RăspundețiȘtergere
  4. :| Ai dreptate Otilia, cred ca pur si simplu am realizat ca nu pot face aceleasi lucruri la aceeasi intensitate, la infinit...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...