Treceți la conținutul principal

Adio...


In vremea asta toata care a trecut... si nu am scris...si nu am mai permis nimanui sa ma cunoasca, nu m-am lasat purtata de val...si mi-am ingropat sentimentele...imi dau seama... ca... parca am uitat sa exist... E asa sec tot ce se intampla.. Vad inca aceleasi lucruri care nu s-au schimbat in ciuda faptului ca eu sunt total alta...
Tu inca nu imi spui ce simti... Nu vrei sa ma vezi... Ma privesti trist atunci cand imi vezi ochii dimineata, dar exista rar seri in care zambesti cand zambesc si eu...
Vreau doar sa stiu raspunsul la cateva intrebari...Da! Am multe intrebari...si nu sunt interviuri...si doar pancarte care imi condus drumul vietii mele in functie de raspuns...Una din cele mai mari intrebari e ... ' Te mai gandesti la mine atunci cand imi spui ca m-ai uitat?' ...
Am cateva momente de slabiciune care stiu ca ma vor costa scump...dar poate va fi la fel de criza in sufletul meu incat sa-ti raman datoare cu suficiente lucruri incat sa te intorci candva...
Si-n urma cu cateva minute am aflat!...Ca nu meriti nimic din ce pot eu oferi... Si cu asta inchei tot subiectul care te'a continut vreodata pe tine! I-ati adio...Mintea si inima mea te-a aruncat in strada!



E ultima data!..Promit...
Etichete:

Comentarii

  1. Anonim23 aprilie 2010 la 18:24

    Never say Never....crede`ma...ai "atuncat" pe multi in strada dar sti si tu ca te`ai dus ..le`ai dat mana iai ridicat, iai tinut in brate si le`ai fost alaturi...ce rost are sa te minti pe tine insuti? Sti ca sentimentele inving..indiferent de cat orgoliu sau mandra esti..nu`l vezi 1 luna...2 ...3, il "uiti" dar va fi 1 secunda ..o clipa..si tot va reveni..a trecut deja un 17...si realizam ca acum iti doresti (desi nu recunosti) 17 ala cu altcineva..sper doar sa va maturizati amandoi si sa treceti peste prostiile voastre pt ca nu merita sa stai sa suferi atata timp in tacere pt un pupic sau un sarut furat intr`o scare de bloc sau in fata la cine stie ce bar....ganditiva bine..

    RăspundețiȘtergere
  2. UnixGod23 aprilie 2010 la 19:31

    Anonim , am un feel'ing ca te cunosc ..

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...
Un comentariu
Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...
5 comentarii
Citiți mai multe

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...
Un comentariu
Citiți mai multe