Treceți la conținutul principal

Defectele tale

Care e motivul pentru care inca mai respir? De ce inca inima asta tampita imi bate desi cel care a avut contributia la crearea ei vrea sa mor? Vreau doar sa stiu, ce vrei sa faci cu sufletul meu odata ce ti-l las prin testament ? Crezi ca de-l vinzi, cineva-l va cumpara? Speri ca te vei imbogati? Hai sa te trezesc la realitate! Nu vrea nimeni un suflet rupt de zeci de oameni. As vrea sa cumpar si eu unul, dar intact... gasesti asa ceva?

Uite, pentru tine, alerg pana in cel mai inalt loc unde stateam candva cand unicul om caruia ii pasa de mine era inca in viata... si stau, si ma decid daca iti las viata libera fara mine. Stau pe marginea aia de imi place atat de mult, iar acum nimeni nu intra pe usa de metal sa ma salveze. Oamenii par atat de mici de-aici de sus. Ma simt mai putin om acum. Imi vine sa ii frang pe fiecare-n parte si sa ii strivesc pentru ca nu stiu sa aprecieze ce au nici unul dintre ei. Ma ridic in picioare, contrar asteptarilor tale! Si inca nu ma dezechilibrez. Asta nu ai vazut in mine desi ma cunosti de douazeci de ani. Nu pic daca nu vreau, nu cad daca nu mi se distrage atentia, nu ma dezechilibrez daca vreau sa rezist pentru un anumit motiv. Dar bravo! Tu mi le-ai luat pe toate. I-ale pe toate. Macar fericirea ta sa fie simpla, si complica-mi sufletul... daca il mai prizi!

Comentarii

  1. Unele decizi o sa ne bantuie toata viata , ai ales , acum suporti consecintele...Take care

    RăspundețiȘtergere
  2. nu e vorba de deciziile vietii mele pe care le-am luat singura , ci de cele pe care le-au ales ceilalti de la bun inceput pentru mine...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...