Treceți la conținutul principal

Aproape de final...


Nu stiu concret cat e ceasul acum... nici macar notiunea timpului nu mi se mai pare esentiala pentru un trai linistit pe care mi l-am dorit demult. Ma simt altfel de la o vreme, linistita fara sa plang necontrolat sau sa imi caut alinarea in bratele cuiva. Oricum lumea are interese, nu vreau sa am de platit multe inapoi unor maini ce ma strang in brate probabil din dorinta sexuala pentru cat pielea mea nu devine leita cu al unui shar-pei.

Incet si instinctiv devin ca el... fara regrete se pare. Cel mai bun prieten al meu imi pare doar linistea pura, iar unica fericire se revarsa in cateva momente fara durere ametite de alcool pe care corpul meu si-l imprima deja ca pe ceva vital. Urasc paharele , au capacitatea unui lichid insuficient cat sa ma faca sa uit de tot ce e in jurul meu. M-am plictisit de fata pe care trebuie sa o afisez in fiecare moment in care depasesc pragul casei , pardon , caselor mele pe care niciodata nu le pot numi 'acasa'. Nici nu stiu daca am avut vreodata definitia concreta a acestui cuvant clasic. Sunt prea batrana sa ma plang de esecuri , fara sa le infrunt insa prea tanara incat sa ma avant intr-o relatie complet serioasa doar pentru a avea pe buletin un domiciliu pe care sa il pronunt cu un zambet cand spun simplu.. 'merg acasa...' Si acum merg, insa oriunde e liniste, dor in orice pat fara sa fac vreun moft ca nu e destul de moale sau prea confortabil pentru a avea un somn cat sa ma mentina in viata.

Vreau sa inchid ochii intr-o seara, sa uit de orice durere fizica , psihica , morala , fara sa fiu judecata sau acuzata... sa nu ma trezesc decat atunci cand lumea va vedea in mine un om... nu o femeie simpla si naiva asa cum m-a invatat el sa cred despre mine...

Boule...sunt om...am sentimente! INCA!
Etichete:

Comentarii

  1. torden25 august 2011 la 17:59

    ...
    "Never love anybody who treats you like you're ordinary."

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim25 august 2011 la 19:51

    very true that you're saying there...

    RăspundețiȘtergere
  3. otilia25 august 2011 la 21:13

    mi-a fost dor de tine si de postarile tale)
    dar ceea ce nu ne omoara ,ne face mai puternici :*
    si da,torden are dreptate )
    kisses :*

    RăspundețiȘtergere
  4. kpSergiu28 august 2011 la 12:02

    Remember , remember ha ...Stii ce mi`ai invatat , tot timpu avem puterea de a decide.
    >:D<

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...
Un comentariu
Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...
Un comentariu
Citiți mai multe

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...
6 comentarii
Citiți mai multe