Viitor

Ma sfasie fiecare amintire de-a ta care-mi patrunde abuziv in minte. Sunt in starea in care as da orice sa vorbesc cu cineva care imi cunoaste reactiile si stie ce am de spus inainte ca eu sa imi deschid buzele. As vrea sa formez un numar de telefon, sa astept cateva secunde ca mai apoi sa vorbesc in voie ore intregi , sa ajung la o concluzie si maine sa o iau de la capat cu un zambet proaspat. Am trait candva ca un personaj din basmele copilariei, apoi a trecut timpul, am crescut si am descoperit ca defapt basmul meu era un serial prost fara subtitrare pentru cei care il privesc. Am terminat sezonul copilariei mele si am cumparat personaje in lung metrajul meu, pe care apoi le-am folosit in scopuri proprii si demonice. Le-am ranit, le-am distrus gandiri , bucati de suflet le-am rupt si le-am calcat in picioare, rar am iubit macar putin si-apoi mi-am lasat sentimentele-n voia unui om care nu le apreciaza si sunt constienta de asta. Fac o greseala, si ranesc intentionat, ma oblig sa-mi racesc gandirea si imi fortez sentimentele sa stea locului fara vreo dorinta de a vedea lumina zilei de ceva vreme inainte. Mi-e teama insa ca voi fi ca el...stii care el, tu stii asta! Devin el... Si stii, nimic din ceea ce fac nu e fara motiv, dar oare de ce si tu, devi unul din cei care par a fi doar personaje ale trecutului meu in favoarea unor pacaleli proaste de vara? As fi facut orice sa fie altfel...insa e prea tarziu acum pentru o viata asa cum mi-as fi dorit-o. Plec iar, continuandu-mi un drum pe care-l urasc, gandindu-ma la tine...la el... si la momentele ce m-au transformat intr-un fel de cyborg chinezesc de mana a doua...