Treceți la conținutul principal

Bondar


Nu! In nici un caz nu voi renunta la visele mele. Voi fura ata de speranta, un ghem plin doar al meu pe care-l impletesc de fiecare data cand strainul meu anonim imi rupe bucata de suflet pentru propria placere sadica. Ce mai poti rupe? N-ai nici macar o zi de munca pentru a-mi amaneta restul sentimentelor. Ia-le! Sunt ale tale pentru totdeauna. Pastreazati-le in punga vietii tale si intareste-i capatul oricat. Voi alerga in urma ta pana te voi calca strasnic pe tine in picioare pentru fiecare sentiment de neliniste pe care mi l-ai creat.
Sunt eu, aceeasi fata ciudata deghizata in haine de om normal. Imi imbrac insa uneori in fata oglinzii aceeasi pantaloni negrii largi, si camasa mea pe care o adorai, ti-am gasit si sapca neagra pe care ti-am decolorat-o prima data cand am invatat sa spal la noua masina de spalat. Cat radeam atunci! Aminteste-ti strainule.
Fura-mi praful de pe aripi si te voi lasa fara polen... insa fiind o floare moarta inainte de termen, iar tu bondar prapadit parizian stii bine ca lumea se invarte si fara noi, insa niciodata la fel! Dar oricum, i-ati zborul sau te-alerg pana petalele-mi vor fi rupte de durere. Si nu sunt departe de asta! Eu stau, mor,si putrezesc clasic pentru o alta lume care are de chinuit intr-o sceneta care trebuie sa para roz, dar tu straine traieste-ti fiecare clipa!

Comentarii

  1. Sentimentalismul din tine a reinviat?

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa , Be HardCore ! :)) tare postarea .. si sa nu te aud cu multumesc ..

    RăspundețiȘtergere
  3. Si ce sa zic atunci? Sa fiu nesimtita si sa zic "stiam"?:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Si crezi ca ii mai pasa ?:)))=))))=)))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...