O monotonie mai altfel

Am avut mereu o problema cu oamenii falsi. Nu mi-am dat seama inca de ce anume , poate doar aveam un simt mai inclinat spre a atrage doar categoria asta de oameni, ori poate am vazut prea mult din falsitate incat sa o mai inghit. O intalnesc pretutindeni si ma intreb de zeci de ori pe zi daca doar eu am ghinionul sa ii gasesc din multime , sau sunt acaparati de falsitate 80% din populatie. De multe ori ma bufneste rasul cand vad fara vreo chinuiala anume cum se fraieresc unii pe ceilalti pentru un scop nedeterminat, alteori insa stau si ma intreb serios daca nu cumva sunt eu prea demodata pentru viata asta plina de materii dominante: bani, prostie , perversitate stupida si sex. Care suflet? Ce omenie ori umanitate? Care e defapt scopul si finalul mascaradei de azi? M-am saturat de prietenele mele perfecte care asteapta prima ocazie sa se gadile cu unul din fostii mei prieteni , ori de prietenii pe care ii aveam alaturi doar pentru ca nu am pistrui si parul portocaliu de morcov si vreo 30 de kg in plus peste limita acceptabila.

M-am plimbat destul de mult in ultimul timp, odata cu naveta Petrosani-Timisoara , cu probleme pe alocuri si invatat cat cuprinde pentru a lua examenele cu brio. Ieri am ajuns la tara. Acolo nimic nu s-a schimbat, nu doar din cauza batranetii instatale in sat, ori in casa bunicii mele care are aproape 91 de ani, mirosea totul a falsitate in jur. Oamenii ce zambeau pe strada , salutau doar din obiceiul satului de a saluta orice trecator, iar cei care ma mai opreau la o vorba erau cu siguranta cunoscutii ai familiei mele si nu aveau nici cel mai mic interes pentru a descoperi daca sunt bine ori daca ma descurc la facultate. Mi-amintisem putinele zile pe care le-am petrecut pe acolo, pentru ca era in oltenia, iar parerile impartite din jurul meu mereu ignorau partea aceea a vietii.

M-am saturat de ideologiile infinite despre "toti cei din jur sunt prosti, doar unul inteligent", nu mai am calmitatea de a ascunde in sinea mea lucruri doar pentru a nu rani. Candva, voiam doar o viata linistita, cu plimbari pe role prin parc, sa-mi julesc genunchii iar ai mei parinti sa fie pe banca aproape si sa-mi bandajeze rana trimitandu-ma mai departe la joaca. Au fost zile in care mi-as fi dorit ca ambii mei parinti sa fie la premierea mea la scoala generala, macar odata, la fel cum au fost zile in care mi-as fi dorit sa vin acasa fara sa stiu de ce, doar pentru a impacheta lucruri in graba pentru ca ar fi urmat vreo calatorie supriza doar in familie, cateva zile de relaxare... Au fost multe lucruri in care mi-as fi dorit o familie completa. Au fost... Acum , de-a lungul timpului am invatat ca esti singur defapt, iar tot ce ar trebui sa ma bucure , e faptul ca am o mama cand nu o acapareaza nervii acumulati de-a lungul vietii , un tata pana are primii bani de buzunar, si rar, o familie cu care beau o halba de bere din cand in cand...

Am uitat si cum sa ador detaliile care fac o zi speciala. Unicul lucru ce ma sperie e ca la fiecare lucru bun intamplat intr-o zi, un rau se intampla. N-are legatura cu postarea anterioara, dar s-a intamplat in aceeasi zi. Iar pentru mine, conta... Ieri a fost ziua in care mi-am vazut ambele bunici, la tara, asa cum e conceptia de "bunicii de la tara", pentru prima si destul de sigur , ultima oara impreuna, in acelasi loc.
Tot ieri insa, a fost ziua in care a murit Akasha...