Treceți la conținutul principal

Salvata de...

Imi parea totul atat de strain azi. Festivalul de doi bani, cultura de acolo si adunatura de oameni stupizi la un mic in grup. Pana si la mancare e efectul de turma si gelozia intre ei , pe motiv de care mananca mai mult si mai scump. Stupid!


In alta ordine de idei insa am avut noroc cu un vechi prieten care imi salvase ziua din harababura ce devenise. Ca de obicei ajusesem cu mult dupa timpul in care spuneam ca voi ajunge, dar banuiesc ca s-a obisnuit deja cu lipsa mea de punctualitate. Ii multumesc pentru faptul ca azi mi-a fost alaturi si ma facea sa rad de fiecare data cand aveam privirea de om trist , prost si suparat. Am evadat la un moment dat din spatele celor doua prietene care nu ne mai observau prezenta, cu siguranta nu au observat nici absenta noastra. Am ramas in asteptarea unei plimbari mai civilizate pe scarile bisericii , in intuneric fara sa intindem o mana (eram pe ultimele trepte, deci eram prea sus) poate faceam un ban cinstit pe timp de criza de la altii mai cu mila si putin mai prosti decat noi. Dupa indelungi asteptari, ajusesem la caldura,verificand daca asfaltul s-a schimbat in ultimele 15 minute. Aceeasi monotonie insa.

Nu am chef de filozofii azi, nici lucruri metaforice, insa vreau doar sa subliniez ideea ca in orice situatie , indiferent cat de penibila ar fi,exista situatii de iesire din monotonie daca ti se intinde o mana din exterior. Asadar multumesc Zucker, si...amintirilor perverse si iesirilor din minti in miez de noapte...in asteptarea aceleiasi lumini de la etajul patru...

Comentarii

  1. mm festival...ee macar e ok ca exista cineva linga tine,prietenii intotdeauna trebuie sa iti fie alaturi...imi place ca scrii din suflet..ti-am mai zis:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Otilia. Asta imi place si mie la tine... :D Ce m-as face eu fara bloggeritza din tara comunista? Iti multumesc ca iti faci timp sa citesti ;) Vi la festival? Macar la urmatorul?

    RăspundețiȘtergere
  3. :D imi pare rau Zucker daca vezi o latura urata a mea cteodata:|

    RăspundețiȘtergere
  4. imi face placere,doar stii,as always din tara comunista...mi-ar placea sa vin,cine stie ,poate chiar la urmatorul :)

    RăspundețiȘtergere
  5. :D mi-ar face mare mare placere sa iti prezint aceasta tara frumoasa democratica...la fel ca a ta:)) insa serios, eu chiar te astept cu drag.Gasim noi o parte bune in tot :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...