Invincibila

Descifrarea gandurilor lor dureaza prea mult pentru viata mea. Nici zambetele celor care imi sunt in preajma nu ma mai determina sa schitez si eu un zambet. Cei pe care ii consider prieteni , sunt doar orbi sau ii consider eu degeaba? Nici unul nu observa ca defapt chiar am si eu sentimente si nu doar accept acuzatii si nu mereu am o vina? Fi sigur , tu, cel care ma acuzi... ca mi-as omori sentimentele fara regret. Oricum par de neinvins de ele in ochii tai! Ce rost are sa imi continui rolul din moment ce si atunci cand nu mai rezist nici macar un pas , tu ai impresia ca e un text ce ma determina sa merg mai departe, doar o prefacatorie de slabiciune. Nu am voie sa am asa ceva asa-i? Trebuie sa fiu perfecta in viziunea ta. Nu am voie sa te dezamagesc. In nici un fel. Trebuie sa trec de tot si toate fara resentimente. Cand sunt eu, in gandurile tale nu am voie sa renunt. E o crima daca eu renunt. Voi deveni brusc un nimeni... Si nu ai accepta asta niciodata.


Da...ai ghicit, ma cunosti suficient de bine incat sa iti dai seama ca e inca un pas facut spre destinatia finala. Mai repede decat am prezis ce-i drept. Dar macar e mult mai liniste dupa furtuna ce urmeaza pentru cei care insemn ceva. Nu, nu e scrisoare de adio, cativa nu stiu de blog, asa ca s-ar simti exclusi. Ma urasc , jur ca ma urasc mai mult decat orice pentru imaginea asta de om invincibil pe care ti-am creat-o in minte. Sunt om. Iti e greu sa vezi? Esti orb?Sau ti-e prea rusine ca tot ce ai facut e pentru un simplu om?

E intr-adevar o lume plina de victime si de pseudo-victime. Mai am loc si eu? Iti cer doar atat. Treci cu vederea dincolo de imaginea pe care mi-ai creat-o. Si iti vei da seama ca acolo e defapt acea persoana pe care ai pierdut-o pe golurile largi ale cladirii Avram Stanca...