A plouat iar...

Iubeam ploaia... Insa azi o detestam mai mult decat orice. Ma ranea fiecare strop ce ma facea sa ma simt mai aproape de moarte...mai rece... Imi atragea atentia fiecare masina ce trecea, si cautam fara sa realizez cerul negru pe placute albe. Si nu imi acceptam slabiciunea. Nu aveam de gand sa imi recunosc ca era a doua oara cand o pateam. La aproape aceeasi intensitate. Nu imi venea sa cred tot ceea ce se intampla in jurul meu. Cat de departe de mine auzeam fiecare sunet. AVeam doar sfasietura nedescrisa in cuvinte de dupa ce realizezi ca ai pierdut o parte din tine.



Faceam pasii rapizi spre el, si nu stiu daca pentru faptul ca voiam sa il vad sau sa mai petrec cateva clipe. Nu as fi vrut sa il indepartez niciodata de mine daca nu voiam sa ii vad culoarea ochilor ce refuzau sa ma priveasca. Nu mai aveam aer ci doar un nod in gat si ochii imbibati in lacrimile ce le urasc atat de mult. Trebuia insa sa plec. Stiam ca eu trebuie sa fac asta. Ma durea fiecare centimetru ce-l pierdeam din atingerea mainii lui. Dar a ajuns la final...ultimul deget atins...Infundat doar de sunetul portierei trantite si plescaitura pasiilor prin ploaie.

Azi...a plouat de la ultimul vis, pentru prima data. Era apa peste tot, atat din mine,cat si din cer, si pretutindeni... Doar unele erau mai sarate ca altele... Unele s-au oprit...altele inca mai cad!....