Am observat un lucru... In fata multor oameni, dragostea e doar o alta zi torida,intr-un oras parasit demult, prin care eu ca un strain as pasi cu talpile goale in cautarea altor urme, demult apuse insa. Iar fiecare pas ar lasa arsuri, aproape ca m-ar durea fiecare centimetru parcurs. Insa de te-as gasi nu ne-ar pasa de nimic si cand Soarele ar cobori ar vedea cu dezamagire cat suntem de reci, incalziti doar de haine nefolositoare , fara sa mai simtim nici o atingere.
Ne-am indepartat unul de celalalt, ne privim de la prea mare distanta. Sunt prea multe banci goale pe malul celalalt si nici o urma de vreun pas oricat de ars si dureros ar fi. Ne-am ales cai usoare, asfaltate , parcurse de cauciucuri inutile. Fara sa simtim esenta. Copacii ce stau acoperind iarba ce acum nu mai e calcata de picioarele noastre goale nu schiteaza nici un gest. Ne cunosc prea bine povestea.
Astazi si copii sunt orbi, nu se bucura de nici o jucarie, nici o imbratisare. Desi la cateva banci distanta e foarte mare posibilitatea ca un batran singur sa-si plateasca din toata pensia o zi de amintiri. O zi de importanta. Una in care sa fie important si vizibil.
Noi insa, alergam cu pasi repezi spre margine, abia mai stam, abia simtim respiratia si ignoram intr-una orice zambet.Adoram minciuni si prietenii false. Iubim prostia, si apele plate ( unii stiu de ce spun asta , putin acrisoare ...)
Dincolo de dealuri e mult mai frumos. E vitalitate, si nu exista suspine. Acolo vin ploile mai des, cu picuri mari si deloc reci. Se rotesc cu bucurie pe orice corp pe care lasa o atingere, evaporandu-se-n placere. Copii le aud ropotul, insa il interpreteaza diferit. Oricine aude, insa nimeni nu decodifica mesajul. E prea normal, monoton si inutil pentru ei. Sunt insa copii ce parca au crescut mai mari decat noi, jucandu-se in ploaie asa cum faceam si noi pe vremea cand invatam sa traim. Odata cu timpul, am inteles cum sa respiri si sa rezisti in lumea in care cei slabi nu vor rezista. Si am uitat totul. Ei se joaca, si par a se iubi. Noua insa ne-au ramas doar pasii ce ne ard, si orbirea...
Ne-am indepartat unul de celalalt, ne privim de la prea mare distanta. Sunt prea multe banci goale pe malul celalalt si nici o urma de vreun pas oricat de ars si dureros ar fi. Ne-am ales cai usoare, asfaltate , parcurse de cauciucuri inutile. Fara sa simtim esenta. Copacii ce stau acoperind iarba ce acum nu mai e calcata de picioarele noastre goale nu schiteaza nici un gest. Ne cunosc prea bine povestea.
Astazi si copii sunt orbi, nu se bucura de nici o jucarie, nici o imbratisare. Desi la cateva banci distanta e foarte mare posibilitatea ca un batran singur sa-si plateasca din toata pensia o zi de amintiri. O zi de importanta. Una in care sa fie important si vizibil.
Noi insa, alergam cu pasi repezi spre margine, abia mai stam, abia simtim respiratia si ignoram intr-una orice zambet.Adoram minciuni si prietenii false. Iubim prostia, si apele plate ( unii stiu de ce spun asta , putin acrisoare ...)
Dincolo de dealuri e mult mai frumos. E vitalitate, si nu exista suspine. Acolo vin ploile mai des, cu picuri mari si deloc reci. Se rotesc cu bucurie pe orice corp pe care lasa o atingere, evaporandu-se-n placere. Copii le aud ropotul, insa il interpreteaza diferit. Oricine aude, insa nimeni nu decodifica mesajul. E prea normal, monoton si inutil pentru ei. Sunt insa copii ce parca au crescut mai mari decat noi, jucandu-se in ploaie asa cum faceam si noi pe vremea cand invatam sa traim. Odata cu timpul, am inteles cum sa respiri si sa rezisti in lumea in care cei slabi nu vor rezista. Si am uitat totul. Ei se joaca, si par a se iubi. Noua insa ne-au ramas doar pasii ce ne ard, si orbirea...
M-a facut sa vad prin ochii tai atat de schimbatori. Nu stiu ce sa mai cred. Nu esti demonica , dar nici un om pe care sa il lasi aproape de tine. Esti ca un caine extrem de prietenos ce te ajuta la greu insa daca il lovesti se intoarce impotriva ta. Cum poti fi asa?
RăspundețiȘtergereCu grija , indemanare si pasiune :D ..Stai calm ..nu e asha ..e mult mai rau sau mult mai bine
RăspundețiȘtergeremult mai rau sau mult mai bine? Adica?
RăspundețiȘtergereUmbra, uneori trebuie doar sa intelegi ca daca vrei sa traiesti trebuie sa iti asculti instinctele. Iar eu am un instinct in plus de supravietuire pentru lumea in care ma aflu. Atata tot, dar promit, daca nu ma calci pe 'coada' nu am treaba cu tine nicidoata!
ma bucur ca ti-ai restabilit blogul..
RăspundețiȘtergeremereu meditativa..poate prea realista,dar adevarata..si ador in serile singuratice de vara sa-ti citesc articolele...e o poveste adevarata fiacare din ele :) merci pt asta :)
Multumesc Otilia. Probabil esti singura careia ii lipsea blogul in zilele cat am avut tendinta de a'l desfinta. Si eu ma regasesc in multe din articolele tale si ma bucur ca undeva acolo cineva intelege senzatia pe care o am atunci cand le scriu. >:D<
RăspundețiȘtergerenici o alta postare? Ai plecat in vacanta? :))
RăspundețiȘtergereda.... sunt in plina vacanta de toate cele zilnice, inclusiv blog... Daca tot esti umbra...mea sau a cui vrei... ar fi trebuit sa stii:P
RăspundețiȘtergereNiciodata nu am inteles cum rezisti! Niciodata nu am inteles de ce continui si de ce nu iti place sa renunti daca vezi ca nu mai exista o alta scapare.
RăspundețiȘtergereTu ne ti pe jar acuma..oare scrie oare nu :D nimic nimic? sau toate is bune si frumoase si de noi cititori tai inpatimiti ai uitat??
RăspundețiȘtergereNu, nu am uita... doar cred ca din cauze inexplicabile nu am inspiratie...sau doar s-a dus tot intelectul meu odata cu caldura care dispare in fiecare seara din Petrosani...Sper ca voi reveni curand insa.. :d
RăspundețiȘtergereXoXo :))
Da pe bune, ce naiba faci? Ti-o plecat mintea la plimbare? Scrie fetito!!! Ca nu am ce citi
RăspundețiȘtergereDe acord cu umbra ...Hai ce`i cu vacanta asta pe tine? Ne miscam si noi mai cu talent cu niste postari mai noi???
RăspundețiȘtergere:)) nu am inspiratie..e greu de crezut?
RăspundețiȘtergere