Am promis ca voi fi mereu acolo, pentru tine si pentru altii. Desi de multe ori nu stiam ce implica asta sau cat de aproape sau departe era 'acolo'ul' respectiv.
Nu am cerut niciodata decat sa fi sincer, sa fi tu. Desi acel pronume se schimba in functie de ani, timp si perioada. Candva as fi crezut ca va fi aceeasi persoana , vesnica si unica ce poate sa imi transforme lacrimile in zambet si zambetul in ras. Am vazut insa si sensul invers al acestor stari tot din pricina aceleiasi persoane. Era o vreme cand adormeam mai repede si voiam sa adorm mai mult, sa pierd din timpul ce ma despartea de zambete si realitati, acum insa e total diferit. Stau treaza cat mai mult, sa nu dorm, sa nu pierd nimic din realitatea dura ce o vad pe zi ce trece. Nu vreau sa imi pierd viata dormind, si nici motive de zambet real nu am decat secventat. Si nu esti tu acel ce mi le provoci. Nu as fi crezut niciodata ca altcineva va reusi sa ma faca sa trec peste ceea ce simteam. Nu credeam nici ca tu vei fi cel pe care evit sa il vad. El insa e mai mult ca tine, acelasi comportament tipic sentimental doar putin mai matur. Nu ne-am cunoscut prin cele cinci intrebari de riguare, si nu am pasit nici cand pe scarile reci ale teatrului. Nu vreau sa imi mai amintesc. Desi iti pot spune sincer , ca au fost candva momentele ce ma faceau sa imi doresc sa imi deschid ochii dimineata si sa zambesc fara prea mari motive, indiferent ce se intampla in jurul meu.
Mi-amintesc uneori de momentele in care imi inghetau picioarele,iar tu fara sa tii cont de parerile mele te straduiai sa ma conduci in patul tau cald, sa ma acoperi si sa ai grija de mine ca si cum ar fi ultima mea zi de viata. Ma sarutai usor pe frunte iar apoi plecai. Atunci , ma asigurai mereu ca te intorci... Venise insa vremea cand eram inghetata total, iar tu, nici macar nu erai acolo...Te asigurai ca nu te mai intorci niciodata!
Candva nu dormeai intreaga noapte doar sa ma privesti cum ma las purtata de vise, ultimele zile insa...dormeai doar sa nu ma mai vezi!
Te doare, nu exclud in nici un caz asta. Stiu. Suferi de fiecare data cand stii ca pielea mea isi lasa mirosul pe alte haine si nu ale tale. Strangi din dinti cand iti vine in minte faptul ca tresar si tremur la atingerile altor maini. Nici nu iti poti inchipui si in nici un caz sa accepti faptul ca acel ceva ce era doar al tau , acum doreste altceva. Si mie imi e greu. Recunosc. Mi-e greu sa te vad cum pleci. Si sa stiu ca nu mai pot sa te ating asa cum o faceam candva. Insa nu mai esti tu...Doar semeni cu ceva ce eu iubeam atunci cand tu erai totul pentru mine.
Asta a fost o greseala. Niciodata nu trebuia sa te las sa devi intregul meu univers. O greseala pe care nu o voi mai repeta nici cand.
Nu am cerut niciodata decat sa fi sincer, sa fi tu. Desi acel pronume se schimba in functie de ani, timp si perioada. Candva as fi crezut ca va fi aceeasi persoana , vesnica si unica ce poate sa imi transforme lacrimile in zambet si zambetul in ras. Am vazut insa si sensul invers al acestor stari tot din pricina aceleiasi persoane. Era o vreme cand adormeam mai repede si voiam sa adorm mai mult, sa pierd din timpul ce ma despartea de zambete si realitati, acum insa e total diferit. Stau treaza cat mai mult, sa nu dorm, sa nu pierd nimic din realitatea dura ce o vad pe zi ce trece. Nu vreau sa imi pierd viata dormind, si nici motive de zambet real nu am decat secventat. Si nu esti tu acel ce mi le provoci. Nu as fi crezut niciodata ca altcineva va reusi sa ma faca sa trec peste ceea ce simteam. Nu credeam nici ca tu vei fi cel pe care evit sa il vad. El insa e mai mult ca tine, acelasi comportament tipic sentimental doar putin mai matur. Nu ne-am cunoscut prin cele cinci intrebari de riguare, si nu am pasit nici cand pe scarile reci ale teatrului. Nu vreau sa imi mai amintesc. Desi iti pot spune sincer , ca au fost candva momentele ce ma faceau sa imi doresc sa imi deschid ochii dimineata si sa zambesc fara prea mari motive, indiferent ce se intampla in jurul meu.
Mi-amintesc uneori de momentele in care imi inghetau picioarele,iar tu fara sa tii cont de parerile mele te straduiai sa ma conduci in patul tau cald, sa ma acoperi si sa ai grija de mine ca si cum ar fi ultima mea zi de viata. Ma sarutai usor pe frunte iar apoi plecai. Atunci , ma asigurai mereu ca te intorci... Venise insa vremea cand eram inghetata total, iar tu, nici macar nu erai acolo...Te asigurai ca nu te mai intorci niciodata!
Candva nu dormeai intreaga noapte doar sa ma privesti cum ma las purtata de vise, ultimele zile insa...dormeai doar sa nu ma mai vezi!
Te doare, nu exclud in nici un caz asta. Stiu. Suferi de fiecare data cand stii ca pielea mea isi lasa mirosul pe alte haine si nu ale tale. Strangi din dinti cand iti vine in minte faptul ca tresar si tremur la atingerile altor maini. Nici nu iti poti inchipui si in nici un caz sa accepti faptul ca acel ceva ce era doar al tau , acum doreste altceva. Si mie imi e greu. Recunosc. Mi-e greu sa te vad cum pleci. Si sa stiu ca nu mai pot sa te ating asa cum o faceam candva. Insa nu mai esti tu...Doar semeni cu ceva ce eu iubeam atunci cand tu erai totul pentru mine.
Asta a fost o greseala. Niciodata nu trebuia sa te las sa devi intregul meu univers. O greseala pe care nu o voi mai repeta nici cand.
Niciodata nimeni nu a fost univers pt tine iar tu intodeauna ne`ai fost univers ...dar orice lucru se prabuseste...
RăspundețiȘtergereAnonim intr`un fel te inseli dar ai si dreptate , un univers niciodata nu o sa se "prabuseasca" de tot; vor ramane urme, stele , praf, dar iti poti "muta universul" (presupun ca tu esti inspiratia) ati gresit amandoi nu stiu care mai mult si nu zic ca tu sau tu, de voi 2 depinde unde o sa se ajunga! sau daca "universele" se prabusesc sau se maresc dar ganditiva bine daca vreti sa faceti parte din "universul" celuilalt
RăspundețiȘtergereAnonim... Nu cred ca am fost universul tau niciodata...nu ai fi lasat ca universul tau sa se prabuseasca. Da, tu ai fost inspiratia multor lucruri din viata mea, insa nu mai pot simti nimic pentru ceea ce ai devenit...Si sincer imi pare rau...
RăspundețiȘtergereGuess Who? iti multumesc pentru sfaturi...Ai dreptate,fiecare am gresit , avem vina noastra pentru situatia la care s-a ajuns, insa universul are nevoie de stele ,praf, si alte lucruri incat sa existe... Odata ce ele dispar... nu se mai intorc niciodata!...
intradevar e greu sa treci peste ...dar intotdeauna exista o cale spre intoarcere..chiar daca noi o acoperim cu pietre..iar daca am hotarit sa o acoperim totalmente atunci trebuie sa fim gata sa privim inainte...mi-a placut enorm de mult ceea ce ai scris...si cum ai scris..desi inteleg intr-un fel prin ce treci acum..iti doresc sa treci peste...si intr-o zi sa vedem jumatatea plina a paharului.
RăspundețiȘtergereOtilia crede-ma ca incerc sa fac asta, insa paharul meu se imparte acum... Si nu pot uita ca trecutul meu m-a facut sa fiu ceea ce sunt... Indiferent ce se va intampla insa, am un drum pe care trebuie sa il urmez... Multumesc ca ma sustii!
RăspundețiȘtergerestiu...stiu ca e ft greu...si suna aiurea acum ...dar incerc sa cred ca "tot ce sa face,se face spre binele nostru"...desi eu nu pot sa fiu deacord cu afirmatia asta uneori..:)
RăspundețiȘtergereIti citesc fiecare rand si fiecare postare si niciodata nu ai spus ca ai simtit vreodata ceva pentru mine. Asa de neimportant am fost? Multumesc!!!!
RăspundețiȘtergereMa faci sa rad singura si sa te las sa spui pe buna dreptate ca sunt nebuna. In primul rand nu stiu cine esti si in al doilea rand , odata cu criza a venit si limitarea mea de sentimente... Nu am de dat pentru toti. Imi pare rau
RăspundețiȘtergere