Pentru ca voi ....

Zilele de acasa au ramas cu aceeasi cadenta de monotonie... La fel de reci si de neinteles... M-am obisnuit destul de greu in prima zi cu racoarea aerului de aici. Si mi-era greu sa vad in ochii vechilor mei prieteni un altfel de personaj. Nu puteam intelege de ce fiecare a devenit asa de schimbat, sau poate doar eu vad altfel lucrurile acum din exterior...Mi-e dor sincer de cei pe care ii consideram candva prieteni, cei care stiau ce simt doar uitandu-se in ochii mei, si ma luau in brate cand buzele mele schitau o urma de neincredere in sine. Uneori tot ce aveam nevoie era o discutie scurta de la scara dupa cumparaturi de sucuri si dulciuri... Sau o plimbare printre stanci... Si mi-e dor si de locul plin de brazi, de amintirile de acolo... Dar nimic nu va mai fi la fel din pacate, si ar trebui sa ma maturizez si sa ma obisnuiesc cu gandul ca vechii mei prieteni au murit in interiorul corpurilor care acum le seamana atat de mult... Sper ca odata cu trecerea timpului sa apara persoane care ma cunosc din gesturi, sa-mi inteleaga gandurile inainte sa scot vreo vorba, dar stiu cu siguranta ca unele persoane vor ramane in mintea mea pentru totdeauna, desi nu vor afla niciodata cand imi lipsesc, cat de dor imi e de ele si cata nevoie am de o realitate prizoniera in nesimtirea curenta... Dar voi trai. Ii voi inlocui, sau ii voi masca. Si unicul lucru ce ma doare,e sa stiu ca ii las in lumea lor de gheata...pentru ca indiferent de prezent si de marcajul drumurilor pe care le urmam, ei..candva, au fost o parte din ceea ce sunt...iar acea bucata de suflet nu va muri decat odata cu mine...