Treceți la conținutul principal

Fara....

Mi-am adus aminte ca traiesc acum cateva minute... Devenisem tata...si imi venea sa omor fara regret omul care imi era in fata ochilor mei...fara vreo urma de toleranta... Nu voi ierta vreodata cuvintele care urechile mele le-au auzit...si interiorul meu le-a simtit... Cu atat mai mult cu cat cuvintele erau rostite de cineva care insemna ceva pentru mine... As vrea sa-mi calc pe inima si ura din mine sa reziste si sa nu se mai intoarca niciodata...sa nu ma mai gandesc niciodata la lucrurile bune... Odata ce a ridicat tonu... ii va placea sunetul decibelilor ridicati... Odata ce a atins pielea mea lasand urme...ii va placea cartografia corpului meu incat sa mai modifice cate ceva... Nu stiu cum s-a ajuns aici...dar cu siguranta proasta principala sunt eu... Nu vreau sa vad nici un lucru ce-i contine amintirea lui... Nu vreau sa aud nume, prenume, numarul lui ce apare pe ecranul telefonului meu... Nu vreau sa stiu ca a mai facut vreodata parte din viata mea... Vreau doar sa simt ca traiesc...pentru cineva...Care nu vede in mine mai mult decat obiect sexual si simte ce durere am chiar daca fata mea e zambitoare... Doar atat... O lume libera...fara durere...si fara el...

Comentarii

  1. ft sufletist mesajul tau:) imi place mult ceea ce faci:) bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. mersi Otilia... Pentru comentariu...pentru ca imi citesti randurile si mai ales pentru ca imi esti alaturi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mda...nu stiu dc dar ma simt..si noi am avut partea noastra de certuri dar toate se termina nu? si chestia asta am invatato de la tine ..Tot rau'l inspre bine dar..din cateva motive acum nu ai avut dreptate

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...