Schimb de persoane

M-am intrebat pe langa altii , eu insami de ce ador fluturii... Mi-am gasit incet incet cate un raspuns. Le ador puterea de a infrunta lucrurile desi sunt de o slabiciune rara. Stiu ca o atingere ii poate omori dar isi continua zborul pentru indeplinirea scopurilor bine structurate. Asta e inca un motiv. Au scopuri. Teluri pe care le urmeaza concret si fara a depasi in nici o parte linia ce formeaza drumul.
Am inceput sa fac cate un pas spre marginea drumului meu insa.Vad foarte bine prapastia ce urmeaza iar asta nu-mi opreste picioarele sa continue sa lase urme in spate ce vor fi sterse insa curand. Si nu am aripile unui fluture incat sa ma salvez. Nu am prafuri. Nici un fel de prafuri. In nici o cantitate. Nu am momente de fericire turbata. Si nici parte de plante etno-botanice... Desi uneori ma comport ca o mare consumatoare de ele. M-am saturat sa imi conturez fata sub forma unui zambet ce pare atat de natural insa sa imi stapanesc ochii si sa-mi musc buzele pentru ca durerea auto-provocata sa sece lacrimile macar fizic.
Am un prezent. Un altfel de prezent. Din toate punctele de vedere. Unul care nu facea parte din trecut. Insa comportamentul e acelasi ca atunci...demult. Ignoranta si raceala. Iar asta ma determina sa plec. Oriunde posibil. Sa nu ma mai intorc, chiar daca asta ar insemna sa renunt la tot. Si nu e o scrisoare a unui sinucigas. Nici un testament al vreunui presupus nebun. Desi am inceput sa fiu din ce in ce mai paranoica in legatura cu orice lucru din jurul meu. E doar un gand intr-o vreme ploioasa a unei persoane ce trebuie sa fie mereu in regula, cu zambetul pe buze si fara nici o problema in fata celor din jurul ei. Aici pot fi eu , chiar daca citirea acestor randuri va aduce acuzatii. M-am plictisit de fetele zambitoare, de oameni prietenosi ce ma vor pentru placeri carnale. Nu vreau sa mai aud nici macar un cuvant din buzele pe care le sarutam candva cu iubire. Am invatat astfel ca intr-adevar e doar un pas de la iubire la ura. Si invat sa reinstalez indiferenta. Desi raman cam repetenta pentru prima data in viata mea la o materie. Nu pot, sau nu vreau inca sa ajung acolo.
Vreau doar sa plec, si sa nu ma intorc niciodata indiferent cat de greu mi-ar fi. Sa plec undeva unde nu stiu nici om , nici limba , nici privire. Unde o pot lua de la capat. Chiar daca voi avea momente in care as da orice sa simt o alta mana ce-mi incalzeste corpul. Am parte de maini, har Domnului... Fiecare insa vrea ceva in schimb , sau e vorba doar de paranoia din mine. Unii is plini de gelozie, altii nu se decid , iar altii au...dar isi continua drumul hasurat in alb in scaunul din stanga. Nu acuz pe nimeni de nimic, dar chiar nimeni nu vede ca totul are o limita? Ca ori exist , ori sa plece pur si simplu? Nu sunt doar un om cu care iti ocupi timpul atunci cand ai un liber. Vreau sa exist. Cer mult? Daca da, apasa pur si simplu 'x'ul' de la susul paginii si poti sa uit de tot ca am existat vreodata. Nu vreau saluturi si nici mesaje de sarbatori sau pretexte stupide.
Mi-am auzit de multe ori , de la multi cunoscuti ca m-am schimbat, ca nu ma stiau asa , ca nu mai zambesc. Imi cer scuze daca nu pot fi clovn in continuare. Mi-am uitat culorile in ultimul loc unde am plans. Da, am plans. Nici asta nu aveam dreptul sa o fac in ochii tai nu-i asa? Stiai o altfel de persoana. Cea care nu renunta, trece peste tot si iti arata cat s-au mai albit dintii de la ultima spalare. O poti numi maturizare , prostie sau pur si simplu schimbare...in rau , evident. Asta crezi,sunt sigura! Dar daca nu ma mai pot preface nu inseamna ca nu eram asa. Mereu era altfel totul insa m-am saturat sa retusez orice lucru din viata mea.
Stau de cateva minute insa nici puterea si nici inspiratia de a continua nu o mai am. As vrea sa imi pot folosi doar o dorinta! Doar una in care imi pot sterge amintirile. Sa o iau de la capat fara regret intr-o lume cu totul noua. Mai ales fara regrete. Si aici intervine cel mai de pret lucru ce il ador la fluturi. Fragilitatea invaluita de un curaj extrem de a trai!