Kibed

Pentru moment privesc din exterior lumea lor, lumea celor care au cel putin jumatate de secol de viata... Acum cateva secunde am avut un sentiment inexplicabil....O persoana draga mie a venit cu lacrimi in ochi sa'mi spuna doar ca vrea sa mai ajunga in locul in care s-a nascut. "Doar inca o data, Jolly, inca o data!" Stiam ca nu pot sa ii ideplinesc dorinta, insa nu am putut refuza din start. Poate spun un 'nu pot' indiferent acum, iar peste o vreme nu voi mai avea ocazia sa o fac, nu voi mai avea cu cine...

Urasc in femeia proasta ce sta in preajma , si nu face nimic. Nu repara , nu isi recladeste amintirea copilariei ei. Pe mine nu ma leaga nimic de locul acela, doar primii mei pasi facuti in viata asta ce i-am facut in iarba curtii acelei case. Pe mine ma leaga doar amintiri ale unei alte vieti, alt stil de trai. Pentru altii insa ar fi trebuit sa insemne copilarie, scapare din cotidian. Era cu totul altfel intreg peisajul in timpul in care eu invatam sa imi tin echilibrul in lumea ce urma sa vina pentru mine. A trecut insa timpul cu indiferenta celor din jurul meu ce se numeau maturi, aveau mereu alte probleme iar asta era una de exterior, de ramasita. Nu as avea nimic de obiectat, nu as avea voie sa o fac. Dar ura pe care o am pentru aceasta ignoranta a celor care uita de unde au plecat nu se va sfarsi niciodata. As vrea sa am puterea sa schimb eu totul, sa reconditionez amintiriea vietii mele doar, fara sa imi pese de copilaria de mult apusa a lor. Nimnui nu-i pasa acum. Totul e paragina. Totul e trecut. Si nu va trece mult timp pana nici macar dovada de trai nu va fi acolo. Doar un gard vechi de sarma ruginita, si un deal pe care cineva stia ca acolo a fost candva o casa. Traiau candva copii. Adapostea oameni in timp de razboaie mondiale si se cladeau vise. Acum locul doar darama sperante odata cu zidurile cazute.

Insa prostii daca nu ar fi, lumea ar fi prea buna... Si nu o voi ierta vreodata nici pe cea cu trei case mai jos care si-a uitat domiciliul ce nu are legatura cu sexualitatea prea trecuta de vreme, nici pe cei de care ma desparte un perete. Dar nu pot ignora nici lacrimile false sau nu , a celei care indiferent ce ar fi , imi e bunica. Pana atunci insa , am visele altora de implinit, ale mele au timp de dezvoltare!