Treceți la conținutul principal

no matter

Alcoolul din aerul lui mi-a dat la un moment dat curajul sa spun ce nu spusesem vreodata in intunericul gardului de beton... A fost insa prea neinsemnat totul si a ales altceva. Nu am talent la scris acum, nici nu vreau sa am sau sa mai ofer vreunui om din trecutul meu impresia ca imi mai pasa de ceva. Voi lasa impresia de om stabil, de neinduplecat si fara sentimente. Oricum mi-au adus numai necazuri de fiecare data. Am avut slabiciuni, iar una de azi s-a incheiat. Nu voi mai spune ce simt si nu voi mai demonstra nimic. Pentru ca nimic nu conteaza atunci cand timpul e pierdut. Iar ceea ce simt eu va ramane doar pentru mine, fara regrete, fara durere si amagiri idioate... Bye...

Comentarii

  1. Si ziceai ca nu ai talent la scris!

    RăspundețiȘtergere
  2. ti-ai restaurat blogu :x:x:x :x:x bravooooooooo !

    RăspundețiȘtergere
  3. heyy..ma bucur enorm ca ti-ai restabilit blogul...mi-ai lipsit...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Blogu up ..but no new storry?? Ceva nou nimic?

    RăspundețiȘtergere
  5. :D Otilia..tu ai fost unul din motivele restabilirii blogului.. nu stiu daca voi mai scrie postari, dar pana acum va ramane totul, pentru ca asta am fost ,asta e ceea ce am gandit la moemntul respectiv. Deci cine ma accepta cum sunt ramane,..cine nu pleaca:D

    RăspundețiȘtergere
  6. ce imi vine sa te bat jolanda :P ...nu trebuie sa lasi nici un motiv (indiferent de cat de apasator e asupra ta) sa-ti scrise placerile vietii. Daca tie iti place sa scrii, pai scrie...nu lasa pe nimeni sa te doboare cu comportamentul sau cu vorbele lui...arata-i ca esti puternica...IGNORA orice si fa-ti cursul vietii asa cum ti-l doresti.
    Daca mai inchizi vreodata blog-ul, pe cuvant ca vin de la Bucuresti la tine la Petrosani si, iti dau bataie :P:P:P

    RăspundețiȘtergere
  7. strice* (pt postul de mai sus) ...m-am grabit si am uitat sa ma mai corectez . scuze :*

    RăspundețiȘtergere
  8. Laurentiu , nu stiam ca esti atat de rau:P:)) Si trenul costa mult pana aici :))

    Sti ce urat e atunci cand nimeni nu te sustine si toti ai pretentii?

    RăspundețiȘtergere
  9. am cupoane de reducere la tren sa stii :))) ... o sa le folosesc daca ma provoci. te pupik si bafta la scris in continuare pe blog-ul asta :*

    RăspundețiȘtergere
  10. deci ne provocam unul pe altul acum huh?:)) Hai facem o intelegere, eu scriu cand simt pe blog, tu nu renunti...si ne intalnim odata la un suc si imi prezinti frumusetea Bucuresti-ului... si poate o aducem si pe Otilia...dar pe ea o transferam mai spre Transilvania:P daca nu te superi:)))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...