Treceți la conținutul principal

I am not a stranger...




Nu sunt o straina... Sunt cea ce te facea sa zambesti in multe dimineti... si iti strica unele seri doar sa zambesti din nou maine!
Etichete:

Comentarii

  1. Unknown16 septembrie 2010 la 09:33

    Pfhiu...ma speriasem...am incercat sa intru pe blog-ul tau acum cateva zile si imi zicea ceva de genu ca nu mai este activ. cred ca nu aveai de gand sa-l inchizi, nu? ... in ceea ce priveste postul tau, sa stii ca asa e...voi fetele va straduiti mai mult sa ne faceti sa zambim, va straduiti sa ne oferiti iubirea de care avem nevoie...pt ca noi (baietii) suntem un pic mai mult cu capu`n nori la propriu, nu la figurat :D
    te pup si succes la scris in continuare

    RăspundețiȘtergere
  2. J.D.16 septembrie 2010 la 16:38

    :D Ba da Laurentiu, am vrut sa il inchid. Si in legatura cu restul, e aiurea totusi ca in general voi baietii nu realizati ce pierdeti decat atunci cand nu mai exista cale de intoarcere...

    RăspundețiȘtergere
  3. Unknown16 septembrie 2010 la 17:33

    eu unul stiu... mi s-a intamplat si mie. de fapt mereu mi se intampla sa imi dau seama de ceva bun/benefic pentru mine dupa ce il pierd sau nu il mai am pe acel cineva, sau acel lucru.

    RăspundețiȘtergere
  4. J.D.16 septembrie 2010 la 18:12

    si de ce nu incerci sa mai recuperezi ceea ce ai pierdut?..

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim16 septembrie 2010 la 18:39

    Niciodata nimeni nu va pretui ceva ce are . Ar trebui sa va obisnuiti cu asta!

    RăspundețiȘtergere
  6. cel ce ti-e aproape22 septembrie 2010 la 13:50

    Partea ta sentimentala e uneori o adevarata arta, trebuie sa recunoastem asta:D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...
Un comentariu
Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...
Un comentariu
Citiți mai multe

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...
6 comentarii
Citiți mai multe