Treceți la conținutul principal

Prezent

Mi s-a scurs ieri timpul printre degete fara sa simt macar o secunda ca e o alta zi. Muzica live rock , compania , martini , bere si Bugar's m-au facut sa uit de tot. Ca sa nu mai spun ca am si noroc , asa ca una din Heineken s-a transformat in o minge de colectie :)
In alta ordine de idei insa, m-am simtit mai libera decat oricand. conta doar prezentul meu fara ca un trecut idiot sa mi se scurga prin minte fara sens. Chiar sunt curioasa cum va evolua timpul. Dar stiu ca va fi bine, simt asta. Am parte de liniste , iubire neconditionata cum nu credeam ca o sa ma iubeasca cineva , mai ales figurantul de capitala , stabilitate si respect! Mai presus de toate e cel din urma. Ceva de care nu am avut parte in trecut. Acum ma simt frumoasa  cu adevarat si nu pentru ca as fi vreo printesa , ci pentru ca asa ma face el sa ma simt. Imi lipsea mult sa vad multumire in ochii celui care ma priveste, imi era dor sa ii simt caldura in timp ce dorm , imi lipsea enorm sa vad zambet dimineata cand deschid ochii in locul peretiilor care ii stiam deja prin fiecare crapatura. Avea dreptate insa si trecutul meu. Ca sa simti ca traiesti trebuie sa iti traiesti doar prezentul. Pana la urma cine nu face parte din prezent , sta cu motiv in trecut nu-i asa? Ce rost are sa tragi de ceva care oricum nu va merge , ce rost are sa iubesti ceva care vede in tine doar un adversar , un demon care cu prima ocazie asteapta sa te devoreze. Nu! In nici un caz nu am in spate o coasa asteptand sa omor trecutul. Il las acolo...pentru ca vreau sa vad cum viseaza un demon sa ajunga in rai!

Iti multumesc pentru uitare, iti multumesc ca esti in viata mea si ai iertat toate greselile mele! Tu esti tot ce am , Silviu!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...