Cat imi doream sa cresc atunci cand eram mica, cat imi doream sa fiu ca mama , avand voie sa fac tot ce vreau , sa ies si sa stau afara cat vreau fara ca cineva sa ma astepte acasa.
Drumul lung, drept si cu copaci de-o parte si de cealalta a drumului...in masina mea cu geamul deschis...cu vantul batand lin, cu o destinatie nestiuta , urland doar melodia peste tot, doar eu ...cu mine asa cum n-am mai fost vreodata. Nu vreau sa ajung nicaieri, nu vreau sa plec niciunde, nu vreau sa ma astepte nimeni acasa, nu vreau acasa! Acolo e locul cu prea multe intamplari, acolo si praful de pe jos imi aminteste de liniute albe, bancile de sub mangoliile inflorite imi aduc in minte tipete in noapte care ma indrumau spre casa, scara mea spre casa are amintiri pe fiecare treapta, inca miroase a dragoste , ura , cearta si palme. Platforma din fata scarii are inca imprimat pasii pe care ma sprijineam cand am sarit sa ocolesc trecutul.
Ce ciudat e sa iubesti diferit fiecare om. Sa cunosti oameni care seama cu altii , sa ai parte de tot si sa nu fi multumit cu nimic. Ce prostie a fost sa plec spre vest, si cat imi doream sa fac asta si sa scap de tot. Pe dracu ... am mai multe pe cap, mai multe griji , mai multe amintiri , am nevoie de maturizare insa unde mama naibii sa o caut? O sa fiu un copil toata viata mea care se preface matur de fiecare data cand i se cere asta. Cine m-ar iubi copil? Unde mi-e sapca neagra pe care o iubeam atat de mult? De ce in loc de adidashii mei inalti mi se cere sa port tocuri? Urasc partea asta din viata. Vreau sa fac doar castele de nisip , sa ma manjesc cu noroi ca mai apoi sa invat sa inot impinsa de la spate , stand la suprafata fiindu-mi singura solutie sa supravietuiesc.
Cu fiecare secunda ma apropii de clipa in care voi fi din nou acasa, si nu-mi stiu reactiile. E la fel ca si senzatia in care m-am intors in scoala generala acum doi ani si desi stiam fiecare colt al cladirii , aveam atatea amintiri si toti ma stiau pe atunci, acum ma plimbam fara ca cineva sa ma recunoasca , simtitnd pe propria piele cum e sa nu mai faci parte din acel peisaj. E acelasi lucru si cu locul meu natal, am atatea amintiri , stiu fiecare loc , fiecare strada , resimt fiecare emotie insa simt ca nu mai fac parte de acolo... Odata ce am plecat a trebuit sa imi las trecutul cu fiecare bucatica din el. Sa ma intorc...sa ma duc? Sa plec? Sa nu mai revin? Ce sa fac? Tu daca ai avea de ales intre a trai bine si linistit sau a trai intens , dureros insa sa simti fiecare emotie ce ai alege?
Asta ascultam...
Comentarii
Trimiteți un comentariu