Treceți la conținutul principal

Innocence



Am realizat ca vad lumea altfel... Nu zaresc inocenta in nici un om , si totul mi se pare fals... Le ascult cu mare atentie cuvintele, si tot nu pot da un sens frazelor ce le aud... Stiu ca in spatele lor se afla un cu totul alt adevar...



Ii simt ca se prefac , stiu asta din propria experienta... Si eu am devenit o maniaca, egoista si o criminala a sinelui... Si nu imi dau seama daca imi place inca tot ceea ce simt, tot ceea ce vad... Candva simteam ca pot face orice , fara sa sacrific prea multe. Acum am aceeasi vointa , dar parca pun intraga mea viata la bataie... si sunt pe cale sa o pierd... Ma regasesc pe mine , in caietele mele vechi... in pozele din copilarie, si in cele de acum 4-5 ani... fizic nu e mare diferenta... Doar putina maturizare... insa psihic... probabil nu m-as recunoaste eu insami... Partea sufletista din mine exista, stiu asta... am multe momente de slabiciune cand invinge... Insa, a fost ranita de prea multe ori ca sa mai am curajul sa o las la suprafata... M-am saturat de cei care se cred prieteni doar pentru faptul ca am petrecut cateva ore in oras alaturi de o sticla de bere sau suc... De cei care ma acuza...si nu-mi spun si greseala... Nu vreau sa mai vad oameni ce se mint cu fiecare fraza pe care o spun... As vrea doar sa imi aduc aminte... cum eram... Si am doar doua intrebari... Daca ar domina acea sensibilitate absurda...pana unde s-ar ajunge cu decaderea mea? Si sincer... Daca imi esti prieten... Daca crezi in inocenta aia tampita din mine... Daca ma acuzi... Sau de ma urasti... pentru simplul fapt ca te-ai saturat sa iubesti un monstru... Daca contez... De ce nu omori partea rea din mine, inainte sa fac eu o crima?... Tu, cel ce ai petrecut atatia ani cu mine... ma cunosti... ma simti... si vezi defapt in spatele cruzimii din ochii mei... o inocenta atat de blestemata...
Etichete:

Comentarii

  1. Anonim3 iunie 2010 la 14:32

    ""Tu, cel ce ai petrecut atatia ani cu mine... ma cunosti... ma simti... si vezi defapt in spatele cruzimii din ochii mei... o inocenta atat de blestemata""... Vezi, aici te inseli nu vad in tine inocenta aia blestemata ..ma-i degraba vad o criminala fara mila!

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim [Paul]3 iunie 2010 la 14:48

    Anonim te contrazic la faza asta ....fiecare om are momente cand cedeaza sau pur si simplu i-se unple paharul ..depinde din ce punct de vedere privesti..da poate fi o persoana razbunatoare si "distructiva" dar predomina partile ei bune ..si crede`ma stiu ce vorbesc ... depinde doar de ea cum se comporta cu tine si asta e rezultatul din cum te comporti tu cu ea...

    RăspundețiȘtergere
  3. J.D.3 iunie 2010 la 15:06

    Fiecare vede in mine ce vrea... Fiecare simte ce vrea... Pentru cei care nu ma cunosc e normal sa ma vada o criminala , sau mai cine stie cum... Cei care au stat mult cu mine insa , la clipe bune si rele stiu defapt ca nu e 'dracul atat de negru'... E doar metoda mea de aparare impotriva partii acelei proaste sensibile din mine , care daca iasa la suprafata are de pierdut... pentru ca prea multi ma ataca... Nu trebuie sa vada toti partea buna din mine... Prefer sa fac lumea sa fuga de mine, si sa am prieteni cat sa ii numar pe degetele de la o singura mana, dar aceia sa ii am indiferent de situatie , si pe viata...

    RăspundețiȘtergere
  4. otilia5 iunie 2010 la 13:42

    multi acuza doar pentru ca le e mai usor sa traiasca asa..cu sentimentul ca ceilalti sunt vinovati,nu trebuie sa te schimbi,esti adevarata spre deosebire de altii..si nu o spun asa ca sa ma dau o mare prietena,nu te cunosc personal,dar prin ceea ce scrii imi esti tare draga,pentru ca simti ceea ce scrii,traiesti,iar eu retraiesc in scrierile tale toate sentimentele,si nu numai eu,sunt sigura de asta,dar exista persoane care numai prin gindul ca esti fericita se "otravesc",tu trebuie sa fii fericita,puternica spre marea dezamagire a lor.
    Take care:)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...
Un comentariu
Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...
5 comentarii
Citiți mai multe

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...
Un comentariu
Citiți mai multe