Treceți la conținutul principal

1 iunie... ziua... cui vrea...


Si imediat trece si ziua noastra... a celor care inca avem parinti... Am fost in oras, sa ma pregatesc pentru slalomul printre picurii de apa pentru examenul de maine de la etica... Am vazut o batranica, vindea pachete de servetele nazale si seminte, ambele la 50 de bani bucata... in plina strada,pe o bordura... in frig si ploaie... Nu accepta sa ii dai bani ca unei cersetoare...asa ca am luat ambele produse... Nu am facut multi pasi ca in acelasi complex... printre atatia studenti... o alta batranica, saraca trecuta de doua ori mai mult prin viata decat oricare om pe care il vedea cu ochii... vindea flori... trandafiri de gradina... In fata mea o blonda, tare simpatica...si nu ma refer fizic... i-a oferit femeii ceva mai mult de 10 lei... Am auzit putin din scurtul lor dialog... si m-a facut sa ma opresc in ploaie..si sa ma uit pur si simplu ca o nebuna abia scapata de la spital...

" - Nu-mi trebuie mamaie, i-a aici florile...nu vreau asa...
- Lasa-ti asa...
- Nu i-au asa nimica, nu vreau...
- Bine, eu ma duc sa mananc acuma, si iau florile cand ma intorc ...'

Evident nu scapase...dar luase un singur fir de trandafir... Restul sa le vanda posibililor viitori clienti... Aproape ca plangea biata femeie... Si m-a facut sa ma gandesc, cat curaj trebuie sa aibe sa fie acolo si sa isi infrunte amintirile incat sa paseasca intr-o lume plina de tineri... Cate regrete, cate clipe isi aducea probabil aminte... Dar cu siguranta nu a venit din placere sa isi vanda florile...

Dar uite cum simple hartii...valoreaza mai mult decat omul in sine... Si asta e mare pacat... Caci adevaratele sentimente nu le cumperi... Le castigi....
Etichete:

Comentarii

  1. Crucky2 iunie 2010 la 00:31

    asta imi aduce aminte de batranica de langa statuia ciudata unde miai facut poza...ce ne scormoneam noi sa gasim niste marunt sai dam;))...ce vremuri;))8->

    RăspundețiȘtergere
  2. J.D.2 iunie 2010 la 01:28

    :)) A fost doar saptamana trecuta... :))) Stii ce rau imi pare de oamenii astia?... nici n-ai idee...

    RăspundețiȘtergere
  3. Crucky2 iunie 2010 la 01:46

    stiu..miai povestit>:D< u esti sufletista>:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. otilia2 iunie 2010 la 15:19

    mdaaa amintiri si valori pierduta prin timp in favoarea banilor..pare tare rau sa vad batrinii in strada,ca astia tineri pot macar sa lucreze,nu mi-e mila daca-i vad ca sunt ok,mai rau de cei invalizi,da' batrinii,vai de ei,au crescut copii,monstri...:((

    RăspundețiȘtergere
  5. J.D.2 iunie 2010 la 17:17

    Da Otilia... eu apreciez batranii pentru ca stiu sa traiasca, sa treaca peste tot ceea ce i-a ranit... le-a placut... sa faca orice incat sa se descurce... din pacate...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...
Un comentariu
Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...
Un comentariu
Citiți mai multe

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...
6 comentarii
Citiți mai multe