Camping...in straini....

Unii oameni stiu sa isi pastreze in viata lor doar momente ce ii fac fericiti... Fara sa se gandeasca prea mult la partile neplacute din ea...

Fiecare tara are frumusetiile ei , doar ca noi , cei de aici, nu le stim valoarea in ochii unui strain... Nu investim, nu infrumusetam , nu facem publicitate asupra zonelor extrem de frumoase de aici...
Altii insa , nu trebuie sa mai spuna nimic , doar sa foloseasca un aparat de fotografiat...
Iar captarea acestuia vorbeste de ;a sine...
Uneori o fotografie buna, e de la sine desemnata a fi arta... Nu trebuie aparatura sofisticata, obiective, reflectoare , asa cum multi sunt obisnuiti... ci doar placere de a imortaliza momente, talent...si evident un peisaj pe masura...

Cu siguranta si noi avem locuri la fel de frumoase, doar noi.. nu le stim intr-adevar valoarea...
Si asta e cel mai mare pacat...

In primul rand , pe langa civilizatia pe care ar trebui sa o invatam de la altii, noi am putea tine cont de faptul ca strainii vad altfel viata, au alta gandire... Iar asta ar trebui sa fie un exemplu pentru noi... avand in vedere ca noi suntem in toate topurile Europei... pe ultimele locuri... Si nu ca nu am avea cu ce sa fim pe primele, dar nu avem cu cine...

Pozele sunt facute la Dragonlake , Grecia... Situat la o inaltime de aproximativ 2050m. Numele acestui lac vine de la mitul conform careia un dragon isi face linistit veacul prin imprejurimi... Iar altii s-au dus sa il caute... Si daca il gasesc sau nu, ramane de vazut...

[ Tymfi Dragonlake, in the Pindos mountain range, Greece ]

Copyright of photos A.Panagiotis , 2010

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda... și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Citiți mai multe

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...

Citiți mai multe

J.D.

Faceți căutări pe acest blog