Treceți la conținutul principal

Mare... dezamagire

Sunt cuvintele tale care ma acuza in fiecare zi de vreo greseala neintentionata, si acuzatiile lor, a celor ce nu ma cunosc decat dupa fizionomie , sunt privirile dure care le vad din partea celor pentru care as fi facut orice sa le fie bine in fiecare zi in care faceau parte din viata mea. Si totusi s-a ajuns la situatia in care mi-e teama sa mai numesc vreun nume pentru definitia cuvantului 'om'. Ma simt uneori de parca nu as face parte din intregul ce desemneaza omenirea de azi. Aveam pana nu demult oameni ce se autonumeau prieteni, acum din ce in ce mai mult tind sa o cred mai prietena pe Otilia, din Chisinau decat pe Bianca ,cea care mi-a fost prietena ani de zile, ori Carmen , cea care mi-a fost colega de banca tot liceul si isi petrecea mai mult de 10 ore zilnic in prezenta mea. Excluzandu-le bineinteles pe Silvana , alias 'ghiozdanel' care acum e plecata in tarile calde cu burtica mare si a uitat ca ma acuza pe mine ca nu voi face nimic cu viata mea, ori Sonia , cea care mi-a fost de-asemenea prietena atat de buna incat de ani de zile nici nu stiu daca mai traieste. Noroc cu google-ul care m-a ajutat sa stiu ca e la Cluj la Facultate...

Am fost la mare. Pentru prima data in viata mea. Si mi-a placut, mai ales senzatia de a fi singur la malul marii si sa privesti cum lumea din jurul tau pretinde ca se relaxeaza la un suc la o terasa. Cu drag am ajuns si in Vama veche, un loc pe placul omului caruia are ceva impotriva fitzelor si a pitzipoancelor. Acolo nu-si au locul nici o botoasa roz, cu puf si nici vreun cocalar cu ochelari si masina decapotabila. Mi-am sunat prietena din copilarie, se mutase in Constanta de ani buni si stiam ca era in Vama , dupa ce vorbisem cu ea si era fals entiziasmata ca ne intalnim. Am sunat-o insa raspunsul a fost sec "dorm". Ce pot sa spun, am avut prietene diverse, cateva iubesc carucioarele , altele timpul, iar ea face parte din categoria prietenelor mele ce s-au nascut obosite. Cum sa dormi la mare , la ora 3 dupamasa? Oricum... mi-a facut placere sa o intalnesc.
Dar prieten e acum doar o definitie a dictionarului explicativ roman pur retoric.

Am privit insa partea buna a lucrurilor, si m-am distrat. Insa e un loc unde m-as intoarce cu cei la care inca tin si ii consider prieteni... Asadar, Aleks , George, Sergiu si Tomi... am putea ajunge pe la mare , invitand si voi la randul vostru vreo 2-3 nepitzipoance. Va multumesc faptul ca macar voi aveti inca gramul de omenie si exceptia de la regula oamenilor infecti...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...