Treceți la conținutul principal

Mi-e teama!

Mi-e dor de o zi fara griji. Mi-e dor sa rad fara sens si cat de tare vreau.
Nu stiu concret de ce scriu aici, probabil pentru ca nu mai am file in jurnalul de pe dulap , ori pentru ca vreau sa scap odata de tot ceea ce simt urland , iar aici oricum nu mai citeste nimeni datorita faptului ca i-am dezobisnuit in perioada in care nu am scris nimic. Probabil nu aveam ce sa scriu, sau mi-a lipsit inspiratia mai mult decat orice.
Mai sunt trei zile si ma duc intr-un loc de unde nu stiu daca ma mai intorc. Sincer nici nu stiu daca vreau sa ma intorc. Nu am pentru ce. Nici macar nu imi plang de mila. E o stare in care nu pot nici sa plang, nici sa urlu, nici sa ma descarc. Vreau sa se termine totul. Insa mi-e frica de tot ce e in jurul meu. Si recunosc, poate saptamana viitoare nu o voi mai face sau poate ca nu voi mai sti sa scriu deloc.
Oricum... imi cer scuze celor carora le-am gresit intr-un fel sau altul , le doresc o viata frumoasa si plina de lucruri bune si amintiri care sa le aduca un zambet pe buze mereu. Le multumesc celor care mi-au fost alaturi in toti anii de viata si celor care m-au ascultat atunci cand am avut ceva de spus chiar daca era o mare tampenie.
Mi-e teama!Prima data in viata mea cand imi e frica de tot ce va urma. Prima data cand nu vreau ca cineva sa ma vada leguma. Prima data cand nu vreau ca timpul sa treaca...
O zi frumoasa va doresc daca veti citi vreodata ce am scris. Sincer... nu am vrut sa fiu un monstru niciodata! Am avut doar motive pe care nu le puteam spune pentru care am fost asa... Imi pare rau!
Drumul spre iad...e pavat cu trandafiri... Sper ca sunt albi sau galbeni, ca daca sunt rosii , va fi un chin!

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...
Un comentariu
Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...
Un comentariu
Citiți mai multe

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...
6 comentarii
Citiți mai multe