Treceți la conținutul principal

Minoritar

A trecut ceva vreme de cand nu mai pot fi sentimentala...Mi se pare atat de uman, dureros si fara rost. Nimic nu ma mai bucura asa cum o facea fiecare maruntis. Am stat sa analizez ce m-a schimbat si nu am gasit raspunsuri concrete, insa am aflat calea ce m-a condus pana la granita fiintei umane.
Am tot incercat in intreaga mea viata sa studiez macar pentru mine insami putina psihologie. Voiam sa vad cat de usor poti manipula un om. Raspunsul deloc socant?... Un om cu un nivel mediu de inteligenta e extrem de usor de manipulat. Dar nici pentru restul populatiei care are un coeficient de inteligenta mai mare lucrurile nu stau bine. Toate astea se intampla simplu. Omul vrea sa auda ceea ce gandeste inainte sa isi deschida gura, iar daca ii analizezi miscariile involuntare si lucruri minore in detaliu, l-ai citit ca pe o carte deschisa. Am ajuns in situatia in care ma plictiseste controlul mental al oamenilor din jurul meu, si uneori am impresia ca sunt prea batrana pentru cei din jurul meu , ori ca sunt din alt tinut , un intrus in lumea lor perfecta. Ma plimbam azi lejer, asa ca intr-o prima zi mai calduroasa de primavara pe bulevard, si am constatat impreuna cu cel de langa mine ca din zece oameni 6 sunt aproape retarzi la comportament cel putin din care doi sigur analfabeti sau semianalfabeti, din cei patru care raman doi sau trei sunt oameni plini de ei si se comporta de parca o capsuna nu avea buline inainte ca ei sa se nasca si nici coada nu era pusa la cireasa, si mai ramane unul din cei zece , care e om cu un intelect mai mult decat media, dar care moare sarac si batjocorit de majoritatea din preajma sa. Si-atunci, in ce lume traiest? Decat sa fiu ca ei, prefer sa-mi cumpar insula mea de douazeci de metrii patrati, departe de bmw-uri, decapotabile , par blond si ruj roz, si impresii de macaronar. Imi cer scuze de la putinele exceptii din viata mea, dar sincer? Lume proasta, du-te dracului!

Comentarii

  1. mie chiar imi era tare dor de postarile tale,iar postul asta mi-a demonstrat inca odata ca ai simtul umorului :D stii ca lumea proasta in Moldova e un pleonasm,la noi asa fenomene vezi in fiecare zi :D
    hugs :*

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...