Rezumat de dragoste

Am cunoscut in viata mea multe fete pe care le consideram prietene. Incepand de mica incercam sa comunic cu oamenii din jurul meu. Mereu mi-a placut comunicarea. Si am cunoscut zeci de fete,ce le consideram atat de perfecte, atat de feminine si demne de o prietenie reala. Mai tarziu am vazut ca defapt nu exista decat minciuna unei relatii ce avea sa se destrame cu primul baiat aparut in peisaj.

M-am indragostit ca orice om... undeva prin scoala generala de baiatul pe care il credeam atat de perfect pentru viitorul meu. Ma vedeam toata viata alaturi de aceeasi persoana. Era atat de iubitor...bland. Ii citeam mereu iubirea sincera in ochii lui caprui. Asteptam sa adorm cat mai repede cat sa ma trezesc a doua zi, iar inima imi batea cu 20 de batai pe minut mai mult cand ma apropiam de coltul scarilor de marmura la fiecare ora 3... Era ceva special. Unic. Un sentiment pe care nu aveam sa il mai simt vreodata in viata mea niciodata. Ma maturizam intre timp incat sa vad si rautatea ce se ascundea in sufletul unui om nemultumit de mine. Am gresit si eu. Recunosc. Imi regret unele iesiri si cuvinte jignitoare aduse la adresa lui. Il iubeam atat de mult , incat am invatat sa trec peste tot doar sa inving totul alaturi de el. Am invatat sa urasc tot ce ma ranea. Pana am ajuns sa il urasc pe el, pentru ca ma ranea. Devenise inamicul meu perfect. Aceeasi gandire, aceleasi planuri de operare. Atat de asemanator cu mine incat ii iubeam fiecare rautate. A ajuns sa imi iubeasca ura din mine. Sa adore fiecare cuvant adus cu jignire, pentru ca imi aprecia partea demonica, plina de rautate si momentele in care primeam lovituri de la viata, ce-mi rupeau inima si sufletul in sute de bucati, dar imi stergeam lacrimile , si mergeam mai departe cu fruntea sus chiar daca in urma-mi lasam parti din mine pe care nu aveam sa le mai colectez vreodata. Imi pierdeam umanitatea. Imi scapam identitatea in teritoriul lui. Si ma lasam calcata in picioare doar sa-l am aproape inca o zi. Acceptam zile intregi de durere doar pentru ziua in care il simteam aproape de mine. Il atingeam , il sarutam si ziua mea era mai buna de cel putin doua ori. Era motivul pentru care adormeam cu zambetul pe buze , si radeam dimineata la citirea mesajului lui de noapte buna. Imi iubeam oglindirea masculina mai mult decat orice. Era bine, pana in peisaj apareau prietene materialiste, sau blonde, sau pur si simplu fete pe care le mancau intre picioare si se simteau mai femei daca se amesteca in ceva relativ frumos. Cat de mult voi zambi cand voi auzi ca fiecare din aceste chestii vor divorta si vor muri atat de nefericite candva.

Mi-amintesc si-acum primele drumuri spre strada Izvorului, in care alergam sa las in urma metrii de oras, spre o evadare in natura. Am amintirile pline de vatul de pe stanca, geaca ce ma proteja de ploaia teribila pe platou, patura ce-mi sufoca aerul cand simteam saruturile de la lac, sau de zilele cand mergeam pe drumul din dreapta la intersectie. Facusem lucruri pe care nu le voi regreta vreodata. Fusesem mai fericita decat orice alta fata. Prin lucruri simple... As prefera de zeci de ori acelasi miros de fan, in locul unei plimbari cu masini cu geamuri fumuri... As purta cu placere inca o data cizme de cauciuc alergand in noroi in locul tocurilor de 10 cm subtiri... Dar vremurile au trecut si stiu asta. Sunt fericita doar ca am fost cea care a avut ocazia sa simta asta candva. Ca am zambit de sute de ori din tot sufletul. Dar stiu ca am platit pentru fiecare. Mi-am destramat sentimentele in farame minuscule. Am simtit durerea, ura , si frigul raului in miez de iarna , imbibat cu un refuz drastic. Nu ma interesa nici o durere fizica. Voiam doar o imbratisare. Indiferent cat avea sa platesc pentru asta. Dar nu mai am resurse sa continui plata. Nu mai pot.

Nu vreau sa ma mai mint sau sa mai continui o poveste ce nu are expozitiune. Lumea isi va primi rasplata. Prin fiecare gand, gest si sentiment. Nimic nu ramane nepedepsit. Iar eu...sa fiu pedepsita dupa pacatele mele. Nu am prea multe, iar unele din ele sunt justificate. Doua lucruri sunt certe... Nu fac rau si nu insel daca am pentru cine sa fiu umana, iar amintirile raman acolo. Te-am iubit. As fi facut totul pentru tine. Dar tu ai preferat occidentul, si sa pastrezi bucati din sufletul meu. Nu uita insa, ma cunosti mai bine ca oricine. Voi rezista oricarui atac, iar sufletul imi apartine, si il voi regenera pentru cel cu care imi voi imparti viata. Vorba unui prieten comun pe care-l citez reformuland putin. "Sa vorbim peste 10 ani,care din noi va fi mai fericit? Eu cu sotul meu?Sau tu ca sot al alteia?"



Drum bun...viata usoara si frumoasa iti doresc. Crezi ca e sah mat... insa nu uita: ultima mutare e a mea. Iar cand inveti pe cineva sa fie demonic... poate gresesti. Pentru ca s-ar putea sa-i placa, si mai ales sa o aibe in sange. Unicul dusman de temut e cel ce te cunoaste mai bine ca orice... Adio , Sergiu!