Treceți la conținutul principal

Doar eu ma iubesc in realitate!


Niciodata nu va exista un om perfect. Sunt extrem de constienta de treaba asta. Dar cum se face ca mereu langa noi ne lasam doar falsitatile?Niciodata nu ne multumim cu ceea ce avem, si alungam de langa noi persoanele care ne vor bine , doar pentru ca mai apoi sa tanjim dupa doar o clipa ca in trecut.

Eu mi-am pierdut din umanitate. Am lasat in urma pasi foarte bine apasati in solul dureros. Am udat drumuri intregi cu lacrimi, dar acum nu mai pot plange. Simt doar un plans sec, fara lacrimi ce-mi rupe bucati din micutul meu suflet. L-am impartit de extrem de putine ori, dar am realizat ca e gresit. Nu sunt cu nimic mai speciala , dar sunt cea care sufera mai mult acolo in tacere undeva.

Nu mai pot continua asa. Voi fi acea femeie pe care o vrei, dar pe care niciodata nu o vei avea. Pentru ca totul va fi doar o iluzie a amintirii imprimate intr-o gandire spre o alta pe care ai avut-o in trecut.... Si fara intrebari... nu am raspunsuri. Nu conteaza la cine ma refer... Sunt doar doua cazuri, iar mereu vor da vina unul pe celalalt cat timp eu voi evada pe o a treia cale undeva departe. Evident eu cu mine insami. Pentru ca doar eu ma iubesc si ma plac aproape total asa cum sunt.

Comentarii

  1. Jolanda ,de ce o fiinta sensibila inteligenta si frumoasa poate fi si atat de pesimista ,chiar putin paranoica, .Nici nu banuiesti ce te vei amuza peste ani de excesul asta sentimental.Nu mai poza in victima perfecta . Toti au sentimente . Buni, rai,urati , batrani ,betivi.Toata lumea a trecut prin vraja ,,scurta ''a adolescentei.Acum ,nu-mi vei da dreptate,dar mai tarziu ,nu voi mai fi eu in stare sa te ascult.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...