Treceți la conținutul principal

Asta e realitatea umana!

Stand by animals in China. from ptroa on Vimeo.



Cat de draguti sunt micii galbejiti cu ochii alungiti nu-i asa? Oare cum ar arata unul dintre cei din videoclipul de mai sus in locul animalului? Oare nu ar fi pe buna dreptate jupuirea de piele pe viu? Eu una chiar vreau sa vad cum arata unul din micutii chinezi fara pielea lor galbena. I-as jupui lent, pe fondul unei melodii de pian. Sa dureze, si sa doara.

Asa fac unii bani multi, asa sunt ei in lumea lor. Si ne mai intrebam ce inseamna uman? Asta e uman! Asa a devenit omenirea. Suntem prea multi pe Terra, mult prea multi pentru resursele necesare, asa ca nu va mai plangeti ca unii mor din lipsa de nu stiu ce vaccin , sau e un mic cutremur. Pamantul se autoconserva, si daca eu cel putin as fi in locul lui, m-as scapa de toate lichele astea ca cei din videoclip. Stiu, va uitati la clip, poate vi se pare tragic sau varsati o lacrima daca ajungeti sa il vedeti pana la capat, si-atat. Maine nici nu va mai aduceti aminte de nimic. Si lumea continua pe fagasul ei. Stiu , nu avem ce face. Dar asta e doar o parte din realitate. Si cu riscul de a fi egoista. Sper sa moara multi oameni, enorm de multi. Cu cat mai multi cu-atat mai bine. Pentru ca ceea ce traiesc acum, nu mai pot fi numiti oameni, doar creaturi ce sunt insetate de bani si putere. Iar cei care recurg la asta, sa nu se odihneasca vreodata in pace!

Comentarii

  1. E groaznic ce-i drept./Viata si obiceiurrile unor popoare nu le vom putea intelege, doar atunci cand vom intra in pielea lor.Omul este crud, trebuie sa ne obisnuim cu asta...

    RăspundețiȘtergere
  2. deacord cu tine Jolly,ma suprinde uneori atitudinea si cruzimea unora,imprevizibila e firea omului,dar,de cele mai multe ori omul este crud.
    puup :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Omul este mai animal decat animalul! ...cred ca asta zice totul.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...