Treceți la conținutul principal

Oty!

Nu stiu eu prea multe despre comunism, insa una din putinele persoane pe care le pot numi prietene, desi nu am vazut-o vreodata... mi-a spus multe despre acest lucru. Otilia, este din Chisinau...si nu are deloc ideea unui comunism intiparit in memorie. Desi mi-a povestit multe,am inteles ca locul in care sta e totusi unul frumos, cu multa istorie controversata in urma si nu in ultimul rand un loc in care nu am fost, dar vreau sa merg cu cea mai mare placere. Ascult acum melodia pe care a postat-o ea pe facebook, cantata de sora ei, pe care o voi posta aici, cu speranta ca nu ma va acuza de lucruri rele:)) (P.S. : sper ca nu te supara faptul ca ti-am furat o poza sa o pun aici sa stie lumea despre cine vorbesc:P )
E o melodie pe care ar trebui sa o ascultati dincolo de ritmurile muzicale si sa ii intelegi pur continutul, interpretarea cuvintelor, pentru ca... Asa suntem noi... uitam si lasam mereu lucrurile deoparte pentru ca nu avem timp de ele, iar maine poate e prea tarziu pentru tot.



Cu ocazia asta ii multumesc mult bloggeritzei mele, care mi-a fost un cititor fidel , si m-a facut de multe ori sa nu las balta blogul meu. Iti multumesc mult Otilia!

Comentarii

  1. multumesc enorm pentru tot ce faci,pentru ca existi si colorezi visele si zilele mele proaste(pun pariu ca nu numai ale mele),merci pt postare,si iarta-ma ca nu ti-am scris mai devreme,am fost absenta intr-un fel citeva zile :)dar sa stii ca tot ceea ce faci e de apreciat,pentru ca esti ft ft bravo,ai un stil aparte si eu si sora mea iti multumim :* pup

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult Otilia. Astept noi postari de-ale tale, si multe cantece la fel de frumoase si zile petrecute la fel de frumos cum povesteai , cu sora ta. Si eu va pup:*:* >:D<

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...