Viscolea ridicol. Fulgii inghetati iti loveau fata lasand urme rosii dureroase. Nu era iarna pe care o voiam in amintiriile mele. Era straniu sa nu mai vad copii ce se imbraceau in parcuri si se-ntreceau in crearea celui mai mare om de zapada. Erau ocupati, cu vituralitatea. De parca le-ar fi teama de lumea reala. Nici pe strada nu mai vezi atatia oameni , acum alearga cu cat mai mult posibil mai departe de frig, si nu e nici o deosebire intre ei si cei tinuti in incubatoare. Oamenilor le e frica de realitate. Si eu privesc frigul din spatele unui geam, nedorindu-mi prea mult sa fiu pe partea cealalta. Sarbatoriile de iarna isi pierd farmecul lor aparte. Iar noi, rand pe rand, ne pierdem integritatea, amintirile si sentimentele pe care oricum nu le mai lasam sa iasa, doar le sugumam putin cate putin. Dar suntem prosti. Mari prosti. Amintirile nu mor odata cu noi, iar sentimentele se transforma-n amintiri.Noi suntem, am fost...si nu vom fi vesnic, dar depinde de noi daca alegem sa stam incubati sau sa ne lasam realitatea sa-nvinga, sa se transforme-n fugi de zapada...chiar daca vor cadea, se vor topi la prima caldura. Dar va ramane nostalgia frumoasa a celor ce raman sa sti c-a existat...
da,nu e iarna pe care o dorim cu totii,dar ceea ce vreau sa spun e ca noi ne faurim viitorul,trecutul ramine cu noi,dar nu trebuie sa traim cu el,pentru ca tu Jolanda esti un om minunat,ti-am mai zis,iar iarna asta poate deveni speciala <3
RăspundețiȘtergereSper din tot sufletul sa fie una speciala Otilia. Iti multumesc mult de tot :*
RăspundețiȘtergereamintirile nu mor odata cu noi. din contra, amintirile ne ajuta sa lasam o impresie buna pentru oamenii care isi continua viata pe pamant...pentru acei oameni, amintirile cu noi, vor fi singurele momente frumoase in care isi vor aduce aminte ca noi am facut parte din viata lor...
RăspundețiȘtergeremare dreptate ai laurentiu, mai tare doare insa cand esti ca si mort pentru cineva care te stia atat de in viata...
RăspundețiȘtergere