Treceți la conținutul principal

Baietii de acasa...

Am ajuns acasa... am facut cateva poze...si ii priveam zambetul larg si curat al batranului...uitandu-se la poza color de pe telefon...nu intelegea cum de el e deja pe ecranul acela mic...Ajunsesem sa vorbesc cu Alin, un prieten de acasa...Grasu mai bine zis...un om care ma ajuta mereu...de fiecare data cand ii solicitam ajutorul,sau simtea fara sa ii spun nimic ca e ceva in neregula cu mine...Plecau impreuna cu Aleks si Diana...alta poveste si cu acesti doi oameni pentru viata mea...prea lunga sa o povestesc acum... se ducea spre un party...in clubul de pe lac... Nu stiu daca as fi fost invitata in cazul in care eram acolo cu ei...ma simt exclusa...rau...parca nu mai fac parte dintre ei...si sper ca nu e intentionat totul... Chiar imi doresc sa stiu ca pentru cineva acolo contez...sa incerc ca viata mea de aici sa aibe sens...Sa merite efortul zilelor in care adormeam mai repede si mai mult doar sa mai treaca o zi...Toti de acasa par atat de normali...atat de uniti acum...si stiu ca nu e chiar asa...dar eu vad lucrurile din exterior acum...As vrea sa stiu doar ca cineva se simte mai fericit cu putin cand trenul meu ajunge in gara aceea in care ne-am baut atatea cafele...sucuri si beri... Ma simt...aiurea... si nu mai am chef de nimic...pentru ca simt ca nu fac parte de nicaieri... dar voi face tot ce imi sta in putere incat cei care mi-au fost alaturi sa-si primeasca ajutorul reciproc...si nimanui sa nu ii fie rusine cand imi pronunta numele... Si asta sper sa merite... pentru ca datorita multora, ziua mea de maine era mai usoara...si ochii mi se deschideau plini de speranta in fiecare dimineata doar stiind ca cineva acolo se gandeste la mine...


Si o melodie cu mult adevar...cel putin in cazul meu... :|

Etichete:

Comentarii

  1. Cineva1 aprilie 2010 la 00:09

    Pleci de acasa cat vrei insa cand revi e nevoie doar de o zi ca sa refaci tot ce ai lasat in urma sa nu uiti asta

    RăspundețiȘtergere
  2. Ven....2 aprilie 2010 la 01:06

    Da stiu cum e ..stiu cum e sa fi plecat de "acasa" ceva vreme si cand te intorci sa te simti "Gaijin",un strain..sau pur si simplu ca nu mai faci parte din ei....cu ei am copilarit...am crescut ...ei m`au influentat,ei mi`au fost alaturi, m`au ajutat..dar tot ei te si "destrama" ...acum nu cred ca mai are vrun rost sa ma intorc intre aceiasi "ei" desi (crede`ma stiu) Niciunde nu e ca acasa..si da Nane are dreptate ..si cum un 9MM spunea.."putini o sa scapam de cartier`u asta de ****.0m....

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...
Un comentariu
Citiți mai multe

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...
Un comentariu
Citiți mai multe

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...
6 comentarii
Citiți mai multe