Treceți la conținutul principal

Prieten necunoscut...


Acum cateva minute, verificam "lumea nesomnului" asa cum zicea Otilia... Ieri, defapt noaptea trecuta...scriam ca nu stiu sa zambesc...sau ca nu imi dau seama decat de faptul ca de cele mai multe ori zambetul meu e ceva firesc...simplu...si cu totul fals... Si vad ca expresia fetei mele e zambitoare...cand sunt sigura ca daca as intoarce capul unde nu ma vede nimeni as izbugni in lacrimi... Azi insa...sufletul meu a simtit un impuls... Si am simtit ca exista suflet... Si un zambet mi se contura pe fata...si asta doar pentru ca o tanara necunoscuta pana acum...s-a regasit in randurile mele..si ma sustine...in felul ei maret... Nu as fi crezut ca sunt si astfel de oameni... Acum plec, sa vizitez un unchi ce nu stiu cate dimineti va mai avea, din pacate...si e trist...iar trist...dar am sa revin sa povestesc...ma descarca fiecare rand ...si ma simt implinita...mai ales stiind ca cineva ma sustine...

Iti multumesc mult...

Comentarii

  1. Cu cea mai mare placere...ma simt alaturi de tine..si ma regasesc in fiecare articol,cel putin asa simt acum,imi pace mult ceea ce faci,se vede ca e natural,adica din placere si chiar as vrea sa te vad(a se citi sa vad cum scrii)ca zimbesti...caci uneori asta poate fi un bun impuls de a fi fericit:)
    P.S.din R.M. departe de lumea democrata,inconjurata de comunisti cu acte in regula,Otilia:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Otilia...Am inteles ca esti la liceu...poate poti scapa de comunisti printr-o facultate... Si vad ca iti place jurnalismul... Eu tot asta fac...

    Si sa stii insa...ca nu e atat de mare democratie cum pare...iti voi explica intr-un articol pe seara...

    RăspundețiȘtergere
  3. mi-ar face mare placere,ca am ajuns deja cu impresia ca nu sunt deloc un patriot:D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...