Treceți la conținutul principal

Te urasc!

Fiecare dintre noi ajunge la un moment cand priveste un copil cu drag , isi pune intrebari despre cum ar arata al lui si cat ar fi nivelul de inteligenta , si mai ales , cu cine seamana. Ai vrut si tu nu-i asa? Inchiriaza-ti , sau ti-l desenez eu , promit sa am rabdare si sa exprim fiecare detaliu , si pentru ca-mi esti si sot , ti-l creionez in marime naturala!
Ah...stai..ti-aud gandurile... il vrei in carne si oase? Cu cine ? Stii ca pentru asta mai trebuie sa transpiri putin printre cearceafuri macar , daca romantism si pasiune nu exista? Si nu doar odata...ca nu esti ca personaje imaginare din cartea cu coperta neagra unde toata lumea are copii de la primul contact fizic. Du-te! Pleaca oriunde vrei , sau tolezeaza-ma cateva momente-n plus , caci voi pleca eu cu cel mai mare drag! Iubesc un singur lucru in legatura cu tine! Ca niciodata nu s-a intamplat greseala de a ne amesteca adn-ul intr-unul singur.. ar fi fost prima mea crima!

Te urasc... si nu te intreba de ce.... ca iti voi spune o intreaga poveste pana-n rasarit si tot n-as ajunge la jumatatea realitatii...
Stii cand scriu asta? Cand stau infasurata intr-o plapuma galbena , incolacita pe un scaun , cu geamul deschis ,  in timp ce tu dormi linistit , sforaind ca un tractor muncit de pe vremea lui Ceausescu. Te urasc acum , cand nu ai fost acolo cand fobia mea imi provoca atacuri de panica si se transforma in paranoia. Unde ai fost in timp ce pentru prima data imi urmaream emisiunea anuala singura? Stii nu? Erai dincolo de usa , comentand pe site-uri de socializare in care iti raspundeau tarfele din trecut si prietenii care s-au p*sat pe tine in ultimul timp., si nu in ultimul rand  , te jucai iar de-a bogatul in magazine virtuale de masini cu motoare mari si tunate , ca pana la urma ce iti poate gadila mai bine orgoliul decat o tabla tremuranda la un semafor in timp ce lasi in urma ta stratul de cauciucuri...
Te urasc pentru ca ma faci sa ma simt neinsemnata in ochii tai , poti dormi linistit in timp ce eu nu eram acasa , nu ma cautai , nu-ti pasa ca patul e gol si eu plangeam pe strazi , sau dormeam in masina iarna. Si aici ...care-i diferenta dintre tine si cel care ma strangea de gat acum cativa ani?
Te urasc pentru momentele in care m-ai oprit de la plimbarile pe care le faceam , pentru ca m-ai facut sa devin asa , sa ma schimb si fizic , si sa ma urasc atunci cand ma vad in oglinda. Tu esti cauza principala a stresului meu care m-a inbolnavit si nici nu ti-ai dat silinta sa imi fi alaturi sa rezolv asta. Stii cum e sa traiesti in fiecare zi , dormind in pozitii dureroase , nestiind cat vei mai trai , sa-ti fie frica sa afli rezultatul de teama sa nu fie pozitiv , sa stii ca nu vei avea copii , ca nu ai parte de iubire , de sentimente , de sex.... Sa fi singura in fiecare zi , sa nu te inteleaga nici macar cel cu care iti imparti viata , sa plangi in urlete cand esti in singuratate si totusi sa vrei sa faci ceva bun ... toate astea in timp ce jumatatea ta se poarta normal , doarme adanc , si nu schimba nimic decat creste nivelul de orgoliu... Te urasc... pentru milioane de motive , si mi-e scarba de mine ca m-am lasat atinsa de tine...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...