28!

E sambata... insa nu e o zi odihnitoare, nici pentru mintea mea , nici pentru sufletul meu.
Trebuie sa fiu intr-o forma buna, astfel incat nimeni sa nu vada ce simt.
Ma simt tanara, copil dupa foarte multi ani. Ma simt o copila naiva de liceu care asteapta sa  ii sune telefonul doar pentru a auzi o voce straina care o pune sa gandeasca la fel ca mai demult. Ce-mi plac lucrurile complicate.. De ce naiba as vrea asa ceva cand totul e in regula acum? PEntru ca ma simt plafonata intr-o situatie din care nu pot iesi? Pentru ca nu ma mai simt importanta si nici iubita? Sau pentru ca nu ma mai face sa ma simt speciala, frumoasa si nu mai starnesc emotii? Cred ca voi fi dependenta de asta o viata intreaga. Si asta datorita multor lucruri si momente din trecut.. Dar pentru moment am parte de toate acestea. Ma face sa rad , sa ma simt bine , sa ma simt importanta , imi place privirea lui cand incearca sa inteleaga ce gandesc, cand incearca din rasputeri sa stie ce e in mintea mea. Si pot doar sa fiu putin egoista , atat cat sa nu-l ranesc, cat sa nu trec un prag de neintors pentru suferinta. Toate astea pana intr-o zi...cand va afla lucruri care nu vor putea duce totul spre fericire... Dar pana atunci? Am voie sa fiu putin egoista? Chiar daca regret mai tarziu?...
As mai scrie tot ce simt.. dar trebuie sa fug sa asist la greselile si viitoarele regrete ale altora... Bye!