Treceți la conținutul principal

Xerox vitual

Am revenit pe meleagurile orasului care mi-a nenorocit viata la propriu. Hmm si nu mai puteam de dor.. De dorul zilelor in care o secunda de liniste e mare lucru , unde bronzul te poate prinde doar printre betoanele fierbinti si gaurite incat sa nu uiti in ce tara esti totusi, unde ca sa traiesti bine iti pui un anunt la matrimonialele zilelor noastre, unde prostitutia e legala sub forma " ofer clipe de extaz domnilor generosi". Hai serios? Nu pot manca linistita daca nu am parte de extazul infect al unor terminate cu gura plina care mai apoi se dau dive in spatele unor ochelari de soare scumpi pentru care a oferit cateva saptamani de extaz prost continuu. Mi-e sila de lumea in care traiesc, de gandurile tuturor proastelor pe care le vad pe drum care cred ca un sfarc la vedere si un crac gol care e privit de douazeci de onanisti in drum spre casa fac viata mai frumoasa. Sa nu uit si faptul ca ma dispera si cei fara inspiratie , care copiaza esenta schimband doar ordinea cuvintelor si se cred filozofi. Noroc ca acum e online , ca nu cred ca mi-ar placea sa vad fetita cu suvite rosii , imbracata in camasa de camuflaj ori cu parul ciufulit atent si nelipsitele dungi negre de la ochi. E dragut sa iti vezi ideile de poezii la altii in palmares , ori cuvinte scrise cu bold , ori italic , sa iasa in evidenta care par gandite de mintea geniala a bloggerului insa pacat de faptul ca aceleasi litere in aceeasi ordine se aflau la mine pe profil cu mult timp in urma. Unde va e originalitatea oameni falsi? Cu ce pari ma filozof daca iti plangi ca prostul trecutul pe care oricum nu l-ai aprecia daca ai schimba, unde e taria de caracter cu care ne minti zi de zi prin statusuri ori cuvintele de duh pe facebook care mai apoi se transforma in plangere demila si texte care alcatuiesc o viata atat de grea , suferinta enorma si tradare in iubire in atatea zile care au format abia doi ani de cand chipul ti-a fost tiparit pe platicul de la politie...

Sunt profund flatata de cuvintele care imi apartin si apar in textele celorlalti , la fel de flatata cum eram cand imi veneam grasuta prietena de pe Maleia care imi scria comportamentul pe hartie ca mai apoi sa il adopte maine ca original... Evident , toate se termina la prelungirea unui barbat ce le apare in viata fiecaruia... Asa ca va rog frumos si cu respect... Lungiti prelungirea aceea si lasa-ti ideile altora sa fie ale lor si-atat. Hai...Adio!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...