Insomnia!

Sunt într-o margine a vieţii mele în care privesc din exterior propria-mi soartă de parcă aş vedea un film de prost gust exact din primul rând. Sunt vinovată, cu insomniile mele ce-mi distantează sufletele celor de care îmi pasă, sau aparent le pasă şi lor. Însă prefer un sunet de clape într-o linişte neagră, decât să dorm într-un colţ de pat în fiecare noapte. Prefer să dorm singură oriunde decât să îmi fie la fel de frig cu cineva alături.

Ştiam de mică faptul că în mine există un temperament definit altfel, mai puţin întâlnit. Însă asta nu absoarbe de vină pe nimeni ce mă considera ciudată. Sunt eu, aşa cum vreau să fiu, fie că e vorba de atunci când râd din adâncul sufletului meu şi-mi umple inima de galbenul ce-l adoram din copilarie, fie că mi-e dor de negrul adolescentin. Sunt eu , cu puţine regrete, fără sentimente, cu o realitate ascunsă aşa cum mă cunosc doar cei ce mi-au rupt coastele să-mi apuce inima şi s-o rupă-n două cu fiecare frază.

Asteaptă însă un moment oportun. Ţine-ţi oboseala-n frâu şi numără scundele de viaţă. Urăşte-mă până dimineată, doar să-mi zici fără rost că seara mă iubeşti. Apucă-mi amintirile şi sugrumă-le. Nu am nevoie de ele. Eu nu mai simt. Nici oboseală , nici durere, nici dor. Rupe-mi trecutul din mine şi provoacă-mi căscaturi adanci. Provoacă-mi răni ce să indice calea degetelor tale pe pielea mea ce-o adorai într-o vreme.Dar lasă sângele-mi să curgă! Să se prelingă pe amintirile tale. Se va termina odată. Şi voi fi albă, rece...si pură... Fără viaţă...şi atunci voi putea să adorm... De tot! Atunci e momentul în care poţi zâmbi liniştit, şi să-mi dormi alături.

Cântă-mi un cântec de somn şi nostalgie. Te voi auzi indiferent unde mă voi afla. Chiar şi atunci când trupu-mi şi sufletul vor fi în locuri diferite. Amintirea ta mă va ţine-n viaţă şi trează, şi în momentele în care toţi înceară să mă adoarmă pentru totdeauna!