…Si parea a fi o altfel de zi…Iar speranta aceluiasi sunet de dimineata sfasia acum carnea frageda a mainii care ajuta de fiecare data din pacate…si ultima fraza pe care spera sa o auda era doar “regret ca am stat 2 ani jumate’ cu o curva”… Mirosea a carne arsa …si nu stia de ce… Secundele care ramasesera din anul ce o facea copila se scurgeau cu o viteza de neatins… Nu voia sa parcurga calea stramta catre casele de colonie gri si singuratice…voia doar sa simta ca cineva e acolo doar pentru ea…sa insiste…sa-i demonstreze…sa ii arate ca e totul…pana la “jurnalul…”… dureros nu?...promitea insa ca totul va recurge la normal…jurnalul va arde…amintirile vor disparea…prostia din capul ei disparea…si mila pe care o avea pentru fiecare om pe ca-l credeam altfel n-avea sa o mai raneasca inca o data… Si doare ca ar fi facut orice pentru fata cu care candva avusese conflicte…ar fi avut grija de ea pentru ca stia ce inseamna sa tanjesti simplu doar la mancarea calda …si la o imbratisare sincera…poate mai mult ca oricine…credeam din nou ca omul e adevarul in interior…ca alcoolul rupe masca groasa a omului…si da…o rupsese…insa diferit de parerea ei…Vedea cu ochii ei de un albastru spalacit de durerea pe care incerca sa o astupe cu fiecare inghititura de aer…cum cel care ii spusese ca o iubeste..atingea buzele tradatoare a fetei pe care ar fi ajutat-o de acum inainte chiar cu pretul pierderii importantelor lucruri din viata ei… si totul era o negatie…si o prietenie continuata in spatele usii verzi de lemn…pe degeaba…cateva minute mai tarziu…recunostea un sunet…filmul consacrat isi rostea clinchetul ciudat…si-ar fi vrut sa moara la fel ca personajul principal…pe un pat…cu un om ce o iubeste…sau un om ce il iubea…ambii la cativa centimetrii distanta…. Intuitia insa a ranit-o…inca o data…si s-a ridicat…iar silueta celor doi se-negrisera in fata imaginilor sacadate ale filmului de lung metraj… Si unica sansa sa scape de tot era sa plece…de tot…departe de toti…departe de filme…de iubiri si oameni ce nu merita nimic… si nu regreta dezlantuirea fiarei ce se ascundea in ea de ani de zile…voia mai mult sange sa iasa din omul ce-l ura…sa nu-l salveze nimeni…sa-l omoare si sa-l spele doar ploaia…de tot…din mintea ei…din viata…si din amintirile pe care i le poseda… Pe strada ingusta acum se lumina…insa artificii nu erau…el nu era…ea nu voia sa fie…avea pe maini doar sangele celul pe care ar fi vrut sa-l omoare… iar noul an avea sa fie altul odata cu sangele cald de pe mana ce se scurgea in canal…odata cu apa…un 20…si-un 10 impreuna intr-un inceput cu totul altfel… se uita in oglinda cu ultimele puteri…la ochii ce-i ieseau din orbite de ura…verzi…si seci…obositi de jeg…de minciuna…si de ura… insa singulul lucru ce si-l amitea…erau cuvintele rostite putin adaptate de la amintirea strangerii de gat… "Fiara…s-a intors!!"….
Comentarii
Trimiteți un comentariu